Bombonica balerina
Două graţii pe şosea, eu şi bombonica mea. Ne-am trezit astăzi pregătite de lupta cu zăpada. Am coborât la bombonica mea, am curăţat-o de zăpadă şi am purces la drum. Drumul anevoios. Am avut pe alocuri impresia că nu circul cu maşina, ci cu o sanie. Şosele pline de nămeţi. Şoferi fără prea multă materie cenuşie. Noi două însă, ne-am deplasat încet, dar sigur. Totuşi la un moment dat, bombonica mea s-a gândit că ar fi bine să se apuce de balet. Taman azi a apucat-o să facă prima piruetă din viaţa ei. Nu vă pot explica sentimentul trăit cu intensitate, atât de mine, căt şi de ea. Două graţii în intersecţie la Şincai s-au rotit şi şi-au executat pirueta fără pic de greşeală. Am fost norocoase. Dintr-o dată, nimeni nu mai era pe lângă noi. Nici-o maşină, nimic. Eram doar noi două şi primul exerciţiu din viaţa noastră. Bombonica nu a avut pic de frică, însă eu, am înţepenit în scaun şi am încercat preţ de câteva minute să îmi găsesc inima ce se tăvălise pe jos de frică. Până am regăsit-o, bombonica s-a liniştit şi a rămas cuminte locului aşteptând să îmi revin din şocul creat. Promit… până la vară nu o mai duc pe bombonica la nici-o lecţie de balet. Gata. Pentru iarna asta, cred că e de ajuns. Şi ca să vă elucidaţi asupra exerciţiului efectuat, vă las câteva imagini cu piruete mult mai periculoase decât a noastră.
Da. Astazi vreau sa urlu. Are cineva ceva impotriva? Da??? Mi se rupe.
Chiar daca este soarele asta afara, chiar daca iarna va reveni de maine pe strazile noastre, eu tot vreau sa urlu. Sunt om… si imi permit sa am sentimente si nevoi. Chestii de care unii nici macar nu au habar.
Asa ca, nu deranjati, Sufletica da apa la soareci.
Tags: Lion King, Muzica, sentimente
Interzis cardiacilor
Tags: cardiaci, Funny, Pasta de dinti
Ma lupt de ceva vreme cu o panza de paianjen. Nu vrea sa plece si pace de pe ochisorii mei. Ma trezesc normal, adica, foarte trista ca trebuie sa fac ochi atunci cand somnul este mai dulce. O fac… totusi. Ma tarasc cu putin entuziasm spre cafeaua aburinda si incerc sa imi fac exercitiile de dimineata.
Program:
Ora: 7.25
1. Ridic mana – sa prind ibricul.
2. Tin ibricul cu greu, incercand sa nimeresc gaura pentru a pune o cana de apa.
3. Intind mana – sa aprind aragazul.
4. Topai – de frig.
5. Muschii se contracta in incercarea de dezmorteala.
6. Ridic din nou ibricul pentru a rasturna cafeaua in ceasca.
7. Incerc sa duc ceasca la buze. Shit… e fierbinte.
8. Intind mana – sa aprind o tigara.
9. Respir si inspir – aer curat.
Dupa prima sesiune de gimnastica, Sufletica merge abatuta spre baie. Urmeaza sesiunea pentru genunchi.
1. Ridic piciorul – cam inalta cada.
2. Incepe topaiala – cand vine apa calda, cand rece. Stiu, dusurile scotiene sunt bune, dar nu pentru mine.
3. Ma intind dupa gelul de dus – cam departe de data asta, muschii sunt intinsi la maxim.
4. Urmeaza sesiune de peeling – adica ma sterg cu prosopul.
5. Incepe maratonul – 50 de secunde de imbracat cu cel mai apropiat halat de baie.
Asa, bun… gimnastica a fost efectuata. Urmeaza sedinta de ghicitoare. Oare cu ce naiba ma imbrac azi? Nimeni nu va ghici? Nici macar eu. Intotdeauna imi propun sa ma imbrac in ceva anume, insa niciodata nu imi iese chestia asta. Mereu aleg altceva.
Ora 8.00
1. Cu fusta sau fara fusta? Aceasta-i intrebarea.
2. Fara fusta azi – blugii sa traiasca.
3. Intins mana (cam mult insist pe bratele astea) – cules blugii din sifonier, imbracat.
4. Topait la raftul de sus – de ce naiba, mereu am nevoie de bluza de pe ultimul raft? Oare nu as putea muta bluzele de acolo, un pic mai jos? Nu. De ce? Simplu. Daca vor fi mai jos, sigur nu mai sunt pe gustul meu.
Ora 8.15
Terminat operatiune vesto-vestimentara. Incepe operatiunea de machiaj.
1. Crema.
2. Fon de ten – hmmm… azi nu imi trebuie.
3. Putin creion, oleaca de fard, putin ruj si gata.
Ora 8.25
Tarziu, nene. Acum trebuia deja sa fiu pe sosea. Of…
Iesit la bombonica. Pornit motorul. Sa ma dau jos sa curat gheata sau sa astept sa cada singura? Imi e lene. N-am incotro, ma dau jos. Incep sa racai, fara efort. Muschii ma dor de la gimnastica de dimineata. ![]()
Gata. Am reusit sa fac un mic locsor de vizibilitate.
Ora 8.30
Plecat. Primul contact cu soseaua. Frumos. E inghetata, dar se poate circula. Stop. Am circulat cam mult. Coloana de masini.
Ora 8.45
Ajuns la destinatie. Aranjat la birou. Deschis computadorul. Shit… Nu vad nimic. Panza de paianjen revine pe ochii mei. Clar. Dupa atata efort, am obosit. Imi e somn deja. Si cat mai e pana la 5… Of.
Astazi pe agenda mea de prioritati trebuie neaparat sa existe drumul catre un cabinet veterinar. Trebuie sa gasesc un spray, ceva, pt a ucide panza asta de paianjen. E prea de tot. Adica, ma trezesc, nu am nimic si pac… cum trebuie sa incep munca se instaleaza. Deci clar, trebuie sa ma intorc acasa sa dorm.
Pana atunci, butonez.
O zi buna si fara panze va doresc.
Tags: Gimnastica, paianjeni, somn, Sufletica
Pe parcursul vremii am auzit diverse poveşti despre acest Carnaval. Una mai frumoasă decât alta. Magie, mister, eleganţă, acestea sunt cuvintele care descriu fenomenul veneţian.
În luna Februarie, spectacolul şi magia costumelor vor fi prezente de dimineaţă până seara pe străzile Veneţiei. Din câte ştiu povestea Carnavalului a început undeva prin anul 1268. Încă de atunci veneţienii îşi făceau singuri măştile şi costumele pe care le purtau la paradă şi la petreceri, iar identitatea, sexul şi statutul social nu îşi mai aveau sensul. Fiecare mască are povestea ei. Tocmai de aceea măştile nu vorbesc. De ce? Pur şi simplu, pentru a nu se demasca. Sunt tăcute, pline de mister, fermăcătoare.
Contactul cu lumea Carnavalui, dar şi cu Veneţia în sine, a fost un sentiment de nedescris. “Oraşul iubirii”, căci aşa se mai numeşte Veneţia, îşi merită pe deplin numele. Străzile sunt purtătoare de vechi poveşti de dragoste, de intrigi şi de multă istorie. Gondolele, gondolierii, totul este precum în poveste. Istoria şi magia sunt prezente la tot pasul.
Mici prăvălii pline de măşti de o frumuseţe nedescrisă în cuvinte, baruri pline de oameni veseli, de ospătăriţe ce dansează în timp ce te servesc. Atmosferă de sărbătoare, gondolieri ce te strigă la tot pasul ”Ciao, bella“, şi cât de frumos sună aceste cuvinte în gura lor. În două cuvinte, acolo poţi trăi, un vis, o poveste.
Ani de zile am visat la momentul în care voi face parte din lumea aceea. Acum doi ani, am avut ocazia să particip la Carnaval şi pentru câteva zile am avut impresia că sunt în altă lume.
Îmi pare rău că nu voi ajunge şi anul ăsta. Dacă aveţi timp şi stare, puteţi să faceţi un salt de weekend. Nu veţi regreta. Măcar pentru două zile să trăiţi o minunată poveste. Merită.
Tags: amintiri, Carnaval, fotografii, Venetia
… zic. Ba nu, nu zic eu, a zis Ministrul nostru cel vestit. Ne-am facut de cacao, ca intotdeauna. Nu gandeste rau domnul ministru, ca vorba aia in Tahiti as vrea si eu. ![]()
Ma gandesc la urmatoarea varianta: daca ministrul nu poate face diferenta dintre Tahiti si Haiti, ca vezi doamne, e prea mare asemanarea, pai de ce mai are nene subalterni? Oamenii aia, nu sunt datori sa se documenteze? Ca vorba aia: nici eu nu am facut-o?![]()
Mai multe detalii aici.
Tags: De bataie de joc, stiri










<




