Singurul omuleţ din viaţa mea
Vă doresc un sfârşit de an fantastic. Sărbători Fericite.
În premieră pe timp de criză
De când mă ştiu, în fiecare an de sărbători, în casa noastră a mirosit a brad. Ştiu că mulţi sunt anti tăiere brazi, dar mie chiar îmi plăcea mirosul lui ce îmi gâdila nările în fiecare dimineaţă când mă trezeam.
Am fost întotdeauna împotriva brazilor de plastic. Impresia mea despre ei nu este chiar bună. În primul rând, bradul de plastic nu îţi inspiră nimic. Ceva mort, ce vrea să îl imite pe fratele lui natural.
Anul ăsta o să intre în istoria sufleţelului ca fiind cel mai negru an din viaţa ei. Fiind an de criză, am decis, bineînţeles cu ajutorul unei oferte prinse pe fundeal, să cumpăr un brad nemuritor şi rece. În seara asta l-am împodobit. Tot în premieră, la împodobirea bradului nu am ascultat colindele lui Hruşcă, am refuzat să aud ceva în jurul meu. În câteva cuvinte, chiar că a fost un an de rahat, asta ca să nu folosesc cuvântul căcat şi am decis să îl închei în aceeaşi atomosferă maronie. Vă las să vă delectaţi cu un brad mort şi fără suflet. De criză.
Post dulceag
Nu-s o împătimită a dulciurilor, am mai spus chestia asta pe aici. Singurul zahăr ce îl consum este cel din cafea, bine, de fapt pot spune că a fost cel din cafea. Acum consum cafeaua black (yeah). De când mi s-a spus clar în faţă că din vocabularul meu trebuie să iasă cuvântul “dulce”, parcă mintea mi-a luat-o razna. Salivez după ceva dulce. A fost bine până acum, însă de o săptămână încoace am început să am coşmaruri cu dulciuri. Visez la singurul tort ce îl mâncam cândva, tortul alb negru. O delicatesă cum numai cei de la Cofetăria Alice ştiu să o facă.
Nu cumpăram des, doar la ocazii. Şi tot atunci consumam doar o feliuţă, era de ajuns să îmi fac pofta.
Tot în aceste vremuri de tristă amintire am descoperit prin colţişorul meu de amintiri o sticluţă mică de lichior Mozart chocolate pure black. Are doar 20ml. Înnebunesc când o văd. N-am rezistat şi am desfăcut-o după aproape doi ani de când am achiziţionat-o. Pot să spun că dacă ştiam că este atât de bun îmi luam o sticlă mai mare.
Nu mai ajung curând pe la Viena, aşa că dacă cineva se îndură, poate să îmi cumpere şi mie o sticlă. Ofer recompensă.
Cam astea-s poftele mele interzise. Nu vreau mult, dar chiar dacă le-aş avea, tot nu m-aş putea apropia de ele. Măcar prin scris să îmi satisfac pofta interzisă. Oare de ce tot ce este interzis dintr-o dată devine foarte bun?
Caut iglu
Săptămâna trecută erau mai bine de 10 grade cu plus, săptămâna asta, mai bine spus acum sunt -18 grade (cel puţin asta simt eu). În speranţa că voi mai trăi până mâine, sper că se va găsi cineva milos să îmi doneze şi mie un iglu. Am auzit că sunt chiar călduroase şi spaţioase. Vă rog doar să aibe un gemuleţ, că vreau să urmăresc evenimentele de afară. Mulţumesc.
Postul este un pamflet aşa că trebuie luat ca atare. Să nu care cumva să săriţi cu oferte de iglu. N-am unde să-l parchez.
Tags: De rasu-plansu, Fun, Romania
Moartea îmi dă târcoale
Încerc să mă ascund, dar nu-mi găsesc locul. De câţiva ani încoace trăiesc cu parfumul morţii în nas. Cunoaşteţi mirosul ăla înţepător de formol?
Prima oară când am făcut cunoştiinţă cu parfumul ăsta, eram mult prea mică, nu aveam idee că de fapt acest miros este asociat cu moartea.
Apoi, peste mulţi ani, mirosul a intrat şi în casa mea. Nu mi-am dat seama de el până nu a plecat. Încet, încet, a început să facă parte din viaţa mea.
Anul ăsta se pare că s-a lipit de noi şi nu mai vrea să plece. În douăsprezece luni am mirosit de 6 ori parfumul ăsta oribil. Moartea nu mai vrea sa plece de lângă mine. Fug, mă ascund, nu mai vreau să răspund la telefon în noapte, de frica ei.
Unii spun “că numai cine nu ştie să trăiască îi este frică de moarte”. Oare chiar aşa să fie? Oare viaţa este similară cu moartea? Ziua este similară cu noaptea? Se aud voci care susţin chestia asta. Ziua, în viziunea lor, poate fi asociată cu viaţa, iar noaptea cu moartea. În fiecare noapte când mergi la culcare, de fapt, mergi să îmbrăţişezi moartea, să te obişnuieşti cu somnul profund pentru ca în ziua următoare să fii din nou plin de energie şi de viaţă. Tot aşa se întâmplă şi când mori. Mergi să îţi odihneşti pentru totdeauna ambalajul că apoi să te renaşti sub alt chip şi în altă viaţă. Se mai spune că cei care nu dorm noaptea, sunt cei care au o frică fantastică de moarte. Tocmai de aceea în ziua ce vine după o noapte de nesomn ei sunt obosiţi şi fără energie. Aceste persoane care nu “mor” în fiecare noapte sunt nenorocoase. Acum în sfârşit îmi explic de ce nu pot dormi eu noaptea şi de ce sunt eu nenorocoasă.
Nu cred o iotă din toate astea. Mie îmi este pur şi simplu frică. Îmi este frică că “dincolo” nu ne aşteaptă o altă viaţă. Dincolo nu este nimic. Acolo este sfârşitul şi gata. Poate cineva să mă contrazică? Nu cred.
<
