Ani la rând am lustruit ghetuţele în aşteptarea moşului. În acest an voi face excepţia de la regulă. Am auzit prin sat că moşul nu o să treacă în acest an pe la mine. Nu din cauza crizei n-ar trece, ci se pare că şi-a găsit o altă fetiţă. Cu această ocazie mi-am propus să nu îl mai aştept. Gata. S-au dus vremurile când moşul îmi agăţa în poartă ursuleţi şi alte cadouri. În anul ăsta voi vedea şi simţi cum este să nu mai fi vizitat de nimeni, nici măcar de moş.
Ca să nu fie seara atât de neagră am ieşit să văd şi eu minunea de beculeţe. Am fost încântată. Se poate şi la noi, dar numai pe Magheru. Dacă cumva din greşeală faci dreapta sau stânga şi ieşi din bulevard, gata cu lumina. Peste tot e întuneric şi trist. Nici măcar un bec nu există în sectorul 2. Foarte trist. Se pare că în al nostru sector, nenea Onţanu nu a binevoit să ne aprindă nici măcar o torţă.
Luminiţele din centru sunt mai frumoase decât anul trecut. Nuanţele de roşu cu galben chiar dau bine. Măcar în centru să fie sărbătoare, restul cartierelor să trăiască nene în criză.
Se spune că suferinţa ne este dată pentru a aprecia cu adevărat clipele de fericire ce vin după ea. Mă întreb eu oare: dacă după fiecare suferinţă urmează clipe de fericire, de ce trebuie să mai suferim? Nu putem să ne bucurăm din prima şi gata?
La ce ne foloseşte suferinţa? Poate prin suferinţă ne spălăm sufletele de păcat, ne golim inima şi pieptul de pietrele ce atârnă greu peste ele. Inima mea cred că ar fi mai mare şi mai vie dacă n-ar purta atâta suferinţă. Cred că şi chipul mi-ar fi altul. De aş putea le-aş curăţa de toată suferinţa.
Am văzut totuşi şi oameni care au purtat suferinţa cu ei din clipa în care s-au născut şi până la moarte. Unde era fericirea de după suferinţă?
Suferim oftând, suferim cu dinţii strânşi, suferim fără să vrem, suferim din plăcere, suferim urlând, râzând şi oare toate acestea la un loc ne ajută la ceva? Ne vom trezi în rai? Vom avea covorul roşu la picioare? Nu. Ne măcinăm sufletul şi viaţa aiurea. Nu urmează fericire după suferinţă, ci doar iluzia că suferinţa s-a încheiat. Rămăşiţe din ea rămân ascunse bine în noi şi vor ieşi la iveală atunci când lumea ne este mai dragă.
Nu cred că suferinţa ne ajută să ne cunoştem mai bine. Nu ştiu dacă toţi suferim la fel. Unii se ridică şi o iau de la capăt, alţii se adâncesc în suferinţă şi acolo rămân. Tot ce le-ai spune, câte sfaturi le-ai da, până nu îşi înţeleg suferinţa nimic nu îi va scoate din starea asta. Capacitatea de a ieşi din ea stă în puterile fiecăruia.
Cum bine spunea Martha Bibescu: ” suferinţa este un loc geografic în care ne regăsim cu toţii”.
Mare mi-a fost mirarea să mai găsesc şi eu ceva de citit pe la domnul Bogdanic. Curioasă din fire, am intrat şi am dat peste testul de mai jos. Mi-am rupt si eu două minuţele din viaţa mea pentru a afla ce carte mă reprezintă.
You’re Adventures of Huckleberry Finn!
by Mark Twain
With an affinity for floating down the river, you see things in black and white. The world is strange and new to you and the more you learn about it, the less it makes sense. You probably speak with an accent and others have a hard time understanding you and an even harder time taking you seriously. Nevertheless, your adventurous spirit is admirable. You really like straw hats.
One of the most controversial, misunderstood, and yet powerful people alive, you spark extensive discourse wherever you go. People think you hate a whole lot of things, and you probably do, but people forget about your
hatred for shrimp. Mostly, you like to tell stories and then be overwhelmed by how many different ways people interpret the things you tell them. The older you are, the less forgiving you become. While few can argue you’re trying to do good, most would say that you’ve wound up doing a good deal of ill. After all, the road to hell is paved with good intentions. Maybe you should just beget while the begetting’s good.
Take the Book Quiz II
at the Blue Pyramid.
Oare de ce am vrut eu neapărat să ştiu ce ştiam deja? Tu ce carte eşti?
Conform traditiilor americane, prima zi de dupa ziua recunostintei este numita Vinerea neagra. In ziua asta toate magazinele practica reduceri de pana la 70-80%. Normal ca inghesuiala este mare.
La noi cum ar trebui sa se numeasca toate zilele de vineri din an cand romanasul nostru infometat da iama in supermarketuri unde nu gaseste reduceri de pana la 80%, dar totusi se calca in picioare? Concluzie: romanul traieste pe picior mare in fiecare vineri. Saracii astia de americani, habar nu au ei ce inseamna cumparaturi la preturi cu 80% mai mari.
Tu ce carte eşti?
)
<
