A venit toamna….

Toamna se numară bobocii… banii.. copii… dar cînd nu ai nici una din cele trei variante? Ce numeri? Picăturile de ploaie, poate aş putea sa le număr, dar nu pot ţine pasul cu ele. Deci o altă toamnă in viaţa mea. Va fi la fel ca celelalte sau poate am norocul sa fie un pic mai blîndă cu mine. Se fac calcule, se trag linii, se adună roadele, cam toată lumea are de făcut ceva. Bineînţeles că eu nu mă număr printre ei. Eu nu am ce calcule să fac, nici ce linii să trag, nici roade de cules şi atunci ce mi-a mai rămas? Nimic… groznic cuvant… Patetic şi plictisitor… dar cît de nimicitor acest nimic… Viaţa ne aruncă în multe toamne, una mai bună, alta mai proastă şi uite aşa anii se scurg ca picăturile de ploaie. Voi învăţa sa număr picăturile, nimeni nu ştie… voi reuşi să trag linii, nici aici nimeni nu imi poate răspunde. Poate doar norii ce stau deasupra mea de atîta timp să se risipească să pot vedea şi eu soarele, magnificul şi măreţul soare. Închei acest umil articol cu gîndul la ploaia ce nu mai încetează şi cu speranţa că mîine soarele va străluci pentru mine…

Citat:
Găsesc speranţa în cele mai negre dintre zile, şi mă concentrez în cele mai fericite. Eu nu judec universul. – Dalai Lama