Concursul este sub formă de leapşă. Trebuie să nominalizez opţiunile mele cu privire la cele mai bune bloguri din 2009. Regulamentul concursului îl găsiţi aici.
Nu ştiu de unde a avut impresia domnul cdmitroi că eu sunt cea mai fericită blogăriţă, cu toate că umblă vorba în târg că sunt o Drama Queen, totuşi ţin să îi mulţumesc că m-a introdus la categoria asta. Chiar aşa este domnule mitroi, sunt cea mai fericită blogăriţă, însă puţini văd lucrul ăsta. Mulţumirile mele merg mai departe, mai precis la semafor. Pe blogul ei am fost nominalizată la categoria – cea mai activă blogăriţă. Aşa o fi, nu ţin să o contrazic.
Le mulţumesc celor doi şi acum să purced la nominalizările mele.
1. Marele premiu – Pentru ca-mi place – merge la andy vasilescu sau Blogul micuţului porc.
2. Cel mai bun blogger dintre scriitori – vasyworld sau Privitor la jocul vieţii.
3. Cel mai bun scriitor dintre bloggeri – vasyword.
4. Blogul cu cel mai mult umor – Babilonul lui Mitză.
5. Cel mai bun critic literar – bogdanic.
6. Cel mai bun cititor – addamissia.
7. Cel mai bun blogger dintre politicieni – nu citesc.
8. Cel mai bun politician dintre bloggeri – nu ştiu.
9. Cel mai informat blogger – naicu.
10. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă – aiacuparu.
11. Cel mai gustos blog – rontziki.
12. Cel mai bun blog al unui ziarist – vasyworld.
13. Cel mai bun blog anti-băsist – nu jtiu.
14. Cel mai fericit blogger – oltenul cel vestit.
15. Blog de criză sau blogger crizat – cdmitroi.
16. Cel mai artistic blog – ocserver (sau nenea care observa tot).
17. Cel mai bizar blog – Planeta Saturnului.
18. Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu) – naicu (daca n-ar fi el, nu ştiu unde ajungea blogul ăsta
).
19. Cel mai bun comentator politic -
20. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri – nu neapărat despre politică – vulpita.
21. Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) – fără nominalizare.
22. Cel mai cunoscut dintre bloggeri – cabral.
23. Cel mai bun blogroll – al meu, se ştie, nu???
24. Cel mai bun blog de sport -nu practic, nu citesc.
25. Cel mai schimbător blog – Lia sau Ţara lui Aiurea.
26. Cel mai luptător dintre bloguri -
27. Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage – hotcity.
28. Cel mai activ blogger – naicu (ştie el de ce).
29. Cel mai prost blog – ????
30. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri – cdmitroi.
31. Premiul “Pixelul albastru şi flacăra violetă” – semaforul.
32. Premiul de popularitate – fiindcă e nominalizarea mea şi îmi permit… premiul merge tot la naicu.
Gata. Acestea sunt nominalizările mele. Ştiu că pe alocuri am fost subiectivă, însă acestea sunt părerile mele. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de Sufleţica în anul 2009, chiar şi celor care au avut mereu câte ceva de cârcotit. Fără voi, prieteni virtuali, viaţa ar fi mai anostă şi fără de culoare.
Regulamentul îl găsiţi pe blogul Luciei, timpul este scurt, dar cred că o să vă încadraţi în termen. Baftă tuturor.







<




Hai sar-na de nominalizare! Deja mă simt mîndru să văd categoria la care m-ai băgat. I’m Bizarro B.
Intotdeauna cu placere. Pai, cum sa nu te nominalizez la categoria Bizar? Nu esti tu extraterestrul nostru?
multam de nominalizari, se pare ca ma voi retrage in culmea gloriei
Cum sa te retragi? Nici nu vreau sa aud asa ceva. Tu stii cel mai bine sa scrii si sa imi incanti sufletul. Asa ca, nici sa nu iti treaca prin cap asa ceva.
Uau, felicitări tuturor cîştigătorilor… Mă simt minunat… Am un pic de emoţii… (îi dă o lacrima, mulţimea îl aclamă în picioare) Aş vrea să-I mulţumesc în primul rînd Lui Dumnezeu, pentru că fără sfaturile Sale nu aş fi ajuns aici. Apoi familiei, rudelor îndepărtate, prietenilor, cunoştinţelor, producătorilor mei, tuturor celor din stuff – aţi făcut o treabă excelentă. Şi nu în ultimul rînd aş vrea să mulţumesc fanilor, sînteţi cei mai tari, vă iubesc. (aplauze) Premiul ăsta e pentru voi!!! (fanii se urcă pe scenă, aproximativ 60 de fete leşină în sală, Naicu fuge în culise, debandadă totală)
Asa … nominalizari multe la Naicu.
Chiar, de ce nu citesti blogurile politicienilor?
Merci bre, merci
. Si la anul tot cel mai bun cititor o sa fiu
)) .
Draga mea, iti multumesc de nominalizare, ma onoreaza
Te pup tare tare!
Mulţam frumos!
Ştiu ce greu e să clasezi blogurile după nişte categorii, mai ales că citim bloguri care conţin cam de toate
Dar promit să mă ţin la înălţime şi să mai surprind cu câte un desert simpatic 
Ieu…stai ca imi blocase imaginea o mica lacrima!!! Bloguletul meu e simpatic!!! Saru-manutele suflete, mare bucurie mi-ai facut!!!
Vreau sa multumesc urmatoarelor persoane: mamei mele, agentului meu, publicului care ma citeste, si mai ales lu D-zeu pentru TALENTU NEMARGINIT cu care m-a inzestrat! tanc iu, tanc iu al!