Azi am primit un cadou pentru iubitul meu motănel. M-am bucurat nespus de tare. Vinovată pentru bucuria mea este Corina. Cu această ocazie am primit şi dezlegarea de a posta o parte din creaţia ei.

[View with PicLens]

Multam, Corinel. Sper să ai timp într-o bucată de zi să îmi creionezi şi mie trăsăturile, iar la prima expoziţie să stau în primul rând

De ieri de dimineaţă, de când s-a întâmplat evenimentul nefericit cu Mădălina Manole, aud în jurul meu numai păreri pro şi contra. Pe mulţi i-am auzit huiduind, înjurând, pe alţii i-am auzit plângând, alţii au tăcut pur şi simplu. Eu am fost cam fără cuvinte. Nu am avut eu o mare simpatie pentru ea, însă pot spune că am rămas fără glas. Se pare că nici banii, nici celebritatea, nu îţi pot aduce fericirea.
Am încercat din răsputeri să îi fac pe cei din jur să înţeleagă că nu este bine să judecăm, nu putem să ne spunem părerea şi să aruncăm cu piatra. Nimeni nu ştie ce se întâmplă în sufletul acestor oameni. Vă spun chestia asta, fiindcă şi eu am fost mult mai aproape de sinucidere decât vă închipuiţi. Culmea. Mădălina era în aceeaşi zodie ca mine, zodia Racului. O zodie bună ar spune majoritatea, însă sensibilitatea acestor oameni este greu de găsit la celelalte zodii. Racii, în general, au nevoie de multă atenţie, sunt răniţi atunci când rămân singuri, îşi construiesc o grămadă de gânduri, îşi fac milioane de griji, pentru nimicuri uneori. Apoi, ei pot fi răniţi atât de uşor, printr-o vorbă, un gest  şi se închid în ei suferind în tăcere.

Dar nu despre zodia asta nenorocită vroiam să vă vorbesc. Eu sunt doar furioasă, pe viaţă, pe tot. Nu vreau să mai aud oameni în jurul meu, condamnând şi huiduind. Nimeni nu o să cunoască cu adevărat drama omului care fuge din faţa greutăţiilor vieţii. Nimeni. Este atât de uşor să blamezi, atât de uşor să respingi, însă atât de greu este să înţelegi, să întinzi umărul atunci când este nevoie de tine. Rar mai întâlneşti un om care să aibe timp pentru problemele tale, rar mai găseşti un prieten adevărat, fiindcă să fim serioşi, nimeni nu mai are timp pentru nimeni. Păcat. Viaţa este atât de scurtă şi noi în loc să fim acolo pentru aproapele nostru, noi etichetăm, lovim, urâm şi ne exprimăm opinia asupra unor oameni pe care nici măcar nu-i cunoaştem.

Concluzie: nu judeca, nu eşti tu în măsură să judeci faptele altuia.

“A muri înseamnă a te muta într-o stea” – Paler.

“Nu exista decât o problema filosofică cu adevărat importantă: sinuciderea. A hotărî dacă viaţa merită sau nu, a fi trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. Deci problema care se analizează nu mai este – care este sensul vieţii,  ci – are viaţa vreun sens? “. – Albert Camus.

Aş vrea să mă strângi în braţe, să mă mângâi uşor şi să îmi spui încet la ureche cât îţi este dor, de mine, de trupul meu, de tot. Amândoi să ne legănăm încet pe ritmul cald şi dulce al muzicii. Şă mă strângi în braţe şi să îţi cobori încet degetele lungi prin părul meu. Mirosul tău îmi pătrunde în toţi porii. Te-aş ţine o veşnicie în braţe, să îmi mângăi trupul şi să dansăm acest dans.

Mi-am consumat atâta timp numai pentru a visa cum arăţi. Te-am creionat în gând din cap până în picioare. Nu ţi-a rămas niciun contur netrasat. Milioane de nopţi am visat, la părul tău, la chipul tău, la mânuţe, la tot ceea ce ai fi reprezentat tu pentru mine. Erai frumos, ştiu asta. Îmi pare rău că nu am avut curajul atunci să te am. Nu a existat secundă din viaţa mea în care să nu regret. Însă, regretele nu m-au ajutat să spăl păcatul făcut. Nu te-am lăsat să trăieşti şi pentru asta plătesc în fiecare secundă din viaţa mea. Acum ai fi fost cu mine, m-ai fi alintat şi iubit, exact aşa cum trebuie să iubească un copil o mamă. Eu, nu te-am iubit îndeajuns încât să te am. Te-am ucis. Nu ţi-am dat dreptul la viaţă. Acum plătesc pentru asta, cu vârf şi îndesat. Te-ai răzbunat cum ai putut mai bine. Mi-ai luat şi ultima şansă de a demonstra că pot face acest lucru. Mi-ai lăsat o viaţă goală şi fără împlinirea supremă dorită de fiecare femeie. Dar nu te urăsc pentru asta. Îmi recunosc vina şi nu mi-ar ajunge viaţa asta pentru ati spune că am greşit şi că te-aş fi iubit cum n-aş fi iubit pe nimeni pe pământul ăsta.

De ce câteodată te trezeşti că ai nevoie de anumite stări de bine? Cât de slab poţi să fii şi să îţi doreşti ceea ce nu ai? Eu astăzi m-am trezit cu o poftă nebună de braţe. De braţele lui. Doamne, câtă nevoie. Oare asta să îmi lipsească aşa de acut încât să-mi fure somnul? Cum să doresc braţele lui, când şi eu deţin aşa ceva? Oare eu nu mă pot strânge în braţe la fel de puternic, aşa cum o face el?