Sufleţica

Archive for the ‘De suflet’ Category

Melodie descoperită cu ajutorul unui amic. Multumesc.

Până şi maestrul cântă alături de mine. Viorile sunt peste tot, pe google, în sufletul şi în gândurile mele. Astăzi sărbătorim un mare maestru. Ar fi împlinit 332 de ani. Muzica lui se ascultă şi cred că o să fie ascultată mereu. Pe acorduri de vioară vă las în această zi de primăvară să trăiţi alături de Vivaldi.

Prefaţă:              
Şi toată lumea-i fericită
şi toţi au de-mpărţit ceva
numai eu mă uit ca tâmpa
nu iese nimeni în calea mea.
Şi cum poetul prea măreţ
descrise mult prea bine în cuvinte
vă las cu Antiprimăvara lui
şi ale mele simţăminte.

În noi e loc numai de iarna
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.
Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuibul li-i stricat la stresini
Si lînga mine nu esti tu.
R. Primavara, care-ai fost,
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci, sîntem reci,
Iarna ni-i pe veci.

Schimbari mai grave decît moartea
Au fost si sînt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi,
Si ninge pîna la prasele
Ninsoarea intra-n trupul tot
E-un dans de oameni de zapada
Ce-mbratisarea n-o mai pot.
Ce daca vine primavara
Atîta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi.
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti înflorirea, primavara
Si toti cocorii emigrantï.

Adrian Păunescu

Un chip de nisip
şi mîini de nisipi
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.

Moartea cuvintelor – Octavian Paler

Rătăcesc prin ploaie încercând să dau sens picăturilor ce curg din cer. Şi merg încet de parcă aş vrea ca ploaia să îmi pătrundă în piele, să îmi spele toate păcatele. Nu reuşesc să cuprind picătura în mâna mea, nu pot agăţa stropii, e dificil când nu poţi prinde o bucăţică din cer. Aiurea, paşii îmi rătăcesc prin ploaie, iar umerii îmi sunt cocoşaţi de atăta umezeală. Nu pot să îmi îndrept spatele de durere şi gânduri. Prea multe ploi sau strâns în sufletul meu. Îl simt atât de greu încât de-abia îl mai pot căra. Şi merg, şi merg încet, iar amintirile ţin pasul cu mine. Aleea din parc unde pe o ploaie de genul ăsta ne amestecam sentimentele, drumul ce îl făceam pe o vreme ca asta, spre a ne calma gândurile şi durerile, toate astea sunt strânse în paşii mei acum. Pic, pic, şi ploaia nu mai stă. Oare plouă cu adevărat sau sunt doar lacrimile mele ce te caută?