Sufleţica

Archive for the ‘De Toate’ Category

M-am spurcat la stand-up şi mi-am făcut un obicei ca vineri seara să îmi iau porţia de râs. Deci dacă-i vineri, clar e stand-up.

… de toate astea. Îmi vine să fug, dar nu ştiu unde. N-am unde să mă ascund de mine. Grea senzaţie. S-a observat şi pe aici că nu am chef de nimic, nici măcar să îmi plătesc datoriile către drăguţa doamnă posesoare de par, nici către rontziki care m-a nimerit bine de tot cu rolul din filmul The Duchess.
Şi uite aşa, a trebuit să văd neapărat filmul, fiindcă altfel nu puteam să o cred pe cuvânt pe drăguţa de rontziki, atunci când îmi atribuise rolul Georgianei din The Duchess. Acum nu am decât să îi mulţumesc, cu ocazia asta am văzut un film frumos, de care chiar nu ştiam.
De o săptămână m-am apucat de citit Shantaram, carte recomandată de bogdanic. Sper să o şi termin, nu de alta, dar cheful meu din zilele astea este asemănător celui din melodia asta.

Plec de tot
Departe de tot
De tot ce-am avut
Dar am pierdut
Plec departe
Plec pe Marte
Si-acolo poate
Poate-poate
Si mai departe…

Nu prea mai găsesc un sens pentru blogul ăsta. De-fapt nu prea mai am nimic de zis, cred că se observă din ce în ce mai mult acest lucru. Am să mă întorc când o să cred că mai am ceva de creionat pe aici. Până atunci vă las cu bine şi celor care cred că au câştigat bătălia, îi asigur din toată inima, că nu este chiar aşa. Nu mor caii când vor câinii.

Nu se mai termina infernul alb. Se pare ca s-a instalat aici si nu mai vrea sa plece. In curand o sa ne cumparam un iglu si o sa mergem la vanatoare de foci. M-am saturat de lopata, de frig si de nameti. Totusi, zambetul nu a disparut de pe fata mea. Si, ca sa va inseninez si voua ziua, m-am gandit ca ar ajuta cateva ipostaze de sezon.

– si el s-a saturat.

- cam asa o sa arate in curand si bombonica.

– parca in pozitia asta, omatul arata mai frumos.

- unde naiba sunt? Parca asta nu-i Polul Nord.

– cand stapanul nu-i acasa… yam… ce bine e

- nu mai pot, urasc zapada asta.

Două graţii pe şosea, eu şi bombonica mea. Ne-am trezit astăzi pregătite de lupta cu zăpada. Am coborât la bombonica mea, am curăţat-o de zăpadă şi am purces la drum. Drumul anevoios. Am avut pe alocuri impresia că nu circul cu maşina, ci cu o sanie. Şosele pline de nămeţi. Şoferi fără prea multă materie cenuşie. Noi două însă, ne-am deplasat încet, dar sigur. Totuşi la un moment dat, bombonica mea s-a gândit că ar fi bine să se apuce de balet. Taman azi a apucat-o să facă prima piruetă din viaţa ei. Nu vă pot explica sentimentul trăit cu intensitate, atât de mine, căt şi de ea. Două graţii în intersecţie la Şincai s-au rotit şi şi-au executat pirueta fără pic de greşeală. Am fost norocoase. Dintr-o dată, nimeni nu mai era pe lângă noi. Nici-o maşină, nimic. Eram doar noi două şi primul exerciţiu din viaţa noastră. Bombonica nu a avut pic de frică, însă eu, am înţepenit în scaun şi am încercat preţ de câteva minute să îmi găsesc inima ce se tăvălise pe jos de frică. Până am regăsit-o, bombonica s-a liniştit şi a rămas cuminte locului aşteptând să îmi revin din şocul creat. Promit… până la vară nu o mai duc pe bombonica la nici-o lecţie de balet. Gata. Pentru iarna asta, cred că e de ajuns. Şi ca să vă elucidaţi asupra exerciţiului efectuat, vă las câteva imagini cu piruete mult mai periculoase decât a noastră.