Păreri, gânduri, îmbrăţişări

În timpul uneia dintre întâlnirile cu discipolii săi, Osho a fost rugat să răspundă la urmatoarea întrebare:
”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”
Te invit sa citesti raspunsul sau, mai jos: Read more »

Eroare de comunicare

Cred că pentru prima oară în viaţa mea mi se întâmplă să am anumite erori de comunicare. Nu mai ştiu să comunic. Am devenit o persoană închisă şi chiar nu îmi mai găsesc calea spre ceilalţi. Probabil că am luat un virus, un trojan ceva, altfel nu îmi explic ce se întâmplă.

In totalitate de acord cu “demisia” de mai jos

Am primit pe e-mail o chestie care mi-a inseninat ziua in totalitate. Nu stiu cine a scris-o, dar ii urez pe aceasta cale, multe felicitari pentru randurile de mai jos:

“Subsemnatul, va aduc la cunostinta intentia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta. Read more »

De ce mai stau?

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Frumoase versuri, păcat că viitorul ce îl visa Eminescu s-a transformat în cenuşă.  M-am întrebat adesea:

Ce caut eu în ţara asta?

Nici eu nu am găsit răspunsul. Mă chinui să îl găsesc, mă leg de anumite chestii, mă zbat în cenuşă în fiecare zi, şi totuşi am rămas. Oare cât o să mai perseverez în laşitatea mea de a rămâne pe meleagurile astea?

Mi s-a întâmplat să merg adeseori în alte ţări şi să îmi fie ruşine să îmi vorbesc limba sau să spun că sunt româncă. Sincer, nu îmi făcea deloc bine acest lucru, dar împrejurările mă forţau. Read more »

Fericire ploioasă

Nu mai stă. Plouă, plouă şi nu se mai opreşte. Totuşi pe ploaia asta am întâlnit şi oameni fericiţi:

Notă: nu erau proaspăt căsătoriţi. Pe baloane scria “Happy Birthday”, iar în maşină erau doi bărbaţi ce se sărutau de zor. Frumos… zic eu.

Nuntă ca în poveşti

Nu puteam să ratez acest eveniment istoric. Nu vă povestesc cât au durat pregătirile şi agitaţia pentru nunta asta, n-aş avea timp şi spaţiu pentru asta. Important este că am reuşit să îmi pun pantofiorii roşii de catifea, pălăria din pene de struţ şi am alergat într-un suflet printre birouri să pot participa la această nuntă.

Mi-am pus frumuşel androidul pe birou şi uite aşa am participat la marele fast. Lume bună, toalete mai mult sau mai puţin frumoase. Pălării de toate felurile, mici, mari, cu pene, fără pene, castroane, oale şi alte genuri de pălărioare. Umblă vorba prin târg că-i musai să îţi pui o ciudăţenie de-aia pe cap. De… dacă aşa cere eticheta… doamnele s-au conformat.

Printre două lucrări importante de la birou, ca orice fetiţă, domnişoară, fără sânge albastru prin vene, mă gândeam că toate visăm măcar odată în viaţă la un prinţ. Lui Kate i-a ieşit.  A întâlnit prinţul şi uite aşa povestea s-a transformat în realitate.

Mie mi-a plăcut de Kate. O mireasă simplă, fără 50 de milioane de straturi de vopsea pe faţă, fără decolteuri, exact aşa cum cred că ar trebui să fie orice mireasă.

Nu ştiu ce le rezervă viitorul, însă aşa cum speră toată suflarea englezească, aşa sper şi eu că vor avea parte de un mariaj lung şi fără probleme.

Totuşi, nu mă pot abţine să nu mă întreb oare ce i-o fi şoptit William aici? Cred că îi spunea:

- dragă îmi eşti datoare cu o mămăligă. Te-am băgat în cartea de istorie. Deci, nu uita, diseară la cratiţă cu tine.