Nu puteam să ratez acest eveniment istoric. Nu vă povestesc cât au durat pregătirile şi agitaţia pentru nunta asta, n-aş avea timp şi spaţiu pentru asta. Important este că am reuşit să îmi pun pantofiorii roşii de catifea, pălăria din pene de struţ şi am alergat într-un suflet printre birouri să pot participa la această nuntă.
Mi-am pus frumuşel androidul pe birou şi uite aşa am participat la marele fast. Lume bună, toalete mai mult sau mai puţin frumoase. Pălării de toate felurile, mici, mari, cu pene, fără pene, castroane, oale şi alte genuri de pălărioare. Umblă vorba prin târg că-i musai să îţi pui o ciudăţenie de-aia pe cap. De… dacă aşa cere eticheta… doamnele s-au conformat.
Printre două lucrări importante de la birou, ca orice fetiţă, domnişoară, fără sânge albastru prin vene, mă gândeam că toate visăm măcar odată în viaţă la un prinţ. Lui Kate i-a ieşit. A întâlnit prinţul şi uite aşa povestea s-a transformat în realitate.
Mie mi-a plăcut de Kate. O mireasă simplă, fără 50 de milioane de straturi de vopsea pe faţă, fără decolteuri, exact aşa cum cred că ar trebui să fie orice mireasă.
Nu ştiu ce le rezervă viitorul, însă aşa cum speră toată suflarea englezească, aşa sper şi eu că vor avea parte de un mariaj lung şi fără probleme.
Totuşi, nu mă pot abţine să nu mă întreb oare ce i-o fi şoptit William aici? Cred că îi spunea:
- dragă îmi eşti datoare cu o mămăligă. Te-am băgat în cartea de istorie. Deci, nu uita, diseară la cratiţă cu tine. 