Premiu lepşuit

Nu ştiu ce-am făcut, ce n-am făcut, cu ce-am greşit, cu ce n-am greşit, de m-au blagoslovit cu această prea frumoasă leapşă.

Nu sunt o scriitoare, nu am studii în domeniu. Îmi place uneori să îmi descarc stările. Înainte de a apărea acest trend numit “blog”, obişnuiam să mâzgălesc pe hârtie. Acum m-am învăţat să o fac aici.
Nu toate mâzgăliturile au fost de calitate, nu toate sunt perfect gramaticale, nu mă pricep prea bine la scris, însă tot ce am aşternut până acum au fost gânduri din sufleţel. Tocmai de aceea, unele posturi (majoritatea) nu sunt aşa de vesele.

Cheful de creionat îmi vine atunci când sunt tristă şi uneori chiar îmi iese ceva frumos. Părerea mea.

Le mulţumesc pe această cale celor două cucuiete, Aia cu paru şi Ada, fiindcă mi-au demonstrat că pot fi iubită şi de o parte din blogosfera feminină.

Să revin totuşi la leapşa asta. Regulile sunt următoarele:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.
2. Fiecare Scriitor Superior trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.
3. Fiecare S.S. trebuie să îşi prezinte premiul pe blog şi să adauge link către acest post care ne explică ce este cu premiul.
4. Fiecare S.S. care a câştigat premiul este rugat să viziteze acest post şi să îşi adauge numele la Mr. Linky List.
5. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

Eu nu am să adaug decât atât: cine vrea să mă citească în continuare, e binevenit, cine simte că nu mai are ce… poate să închidă uşa.
Leapşa premiantă merge mai departe la:

- naicu cel frumos şi slovele de aur;
- rontziki – fata cafelelor de duminică;
- bogdanic – criticul nostru de serviciu;
- babilon – pentru posturile imaginare şi ieşite din tipar;
- lia-lia – vulpiţa noastră cea roşcată care ne încântă mereu cu posturi frumoase;

Şi bonusul meu, ete aşa că pot… doar e blogul meu. Deci, bonusul merge la olteanul nostru cel vestit.

Later edit: fiindcă sunt prea oarbă de la o vreme, fiindcă sunt prea dusă pe alte tărâmuri cu gândurile sau poate doar de la gripa ce s-a instalat aici la mine si nu mai vrea să plece, toate acestea au făcut să nu observ că eu fusesem premiată cu această leapşă de semafor. Deci imi cer scuze oficial şi promit ca data viitoare să nu mai trec pe roşu şi să mă fac că nu îl văd.

Leapşa: ai carte, ai parte

Am promis cu ceva timp în urmă că voi da curs invitaţiei primite de la rontziki, cu privire la onorarea unei drăguţe lepşe. Dintre toate primite până acum, asta este cea mai drăguţă şi serioasă.

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Semne de carte, clar. Nu suport cărţile boţite, parcă nu mai au nici-un farmec. Iar atunci când din greşeală se desprinde o pagină din ea, parcă întreg universul se prăbuşeşte.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă “da” care a fost aceasta?

Nu, n-am primit nici-o carte cadou.

3. Citiţi în baie?

Nu. Poate câteodată vreo revistă de scandal sau un rebus, în schimb carte, nu.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă “da” care ar fi fost aceasta?

Da. Sincer pe la 14 ani a fost prima încercare de a încodeia ceva rânduri. Am scris ceva la cartea aia, se vroia a fi “cartea vieţii mele”. M-am gândit mai apoi că la 14 ani nu puteam să scriu o carte despre viaţa mea, deci am amânat-o pentru anii când singurul lucru pe care îl mai am de făcut este să scriu.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Colecţii? Hmm… nu prea alerg după colecţii, însă sunt extrem de fericită că am reuşit să îmi completez colecţia mea de cărţi, cu anumite exemplare ce îmi lipseau.

6. Care este cartea preferată?

Jane Austin – Mândrie şi prejudecată.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Da. Din când în când mai am acest obicei. De exemplu:

- am citit Mandrie şi Prejudecată de 5 ori, însă în diferite etape ale vieţii mele;
- după ce am terminat facultatea, am recitit toate cărţile din bibliotecă. Eram aşa dornică să citesc “altceva” în afară de economia mondială şi alte cărţi de specialitate.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Nu ştiu dacă aş merge să mă întâlnesc cu vreun autor. În schimb am primit o carte cu autograf de la cea mai bună prietenă a mea. Întrebarea mea a fost:
- dar tu de când scrii şi mie de ce nu mi-ai spus?

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Normal că îmi place să dezbat subiectul unei cărţi. Şi este extraordinar de plăcut să găseşti un partener de discuţie care împărtăşeşete aceleaşi gusturi beletristice.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Nu cred că am nevoie de motive pentru a alege o carte. Pur şi simplu mă opresc în dreptul lor şi privesc, răsfoiesc, iar alegerea o fac pe moment. Nu m-am pârlit de multe ori atunci când am cumpărat vreo carte. Cred că din toate, numai una sau două au fost eşec total.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Acum depinde de vârstă, context, gusturi. Nu cred că există vreo carte obligatorie, însă eu aş recomanda cu căldură: Jules Verne, Alexander Dumas, Victor Hugo şi aş putea  continua până mâine.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Vara – la umbra unui pom, pe malul unui râu.
Iarna – lângă un şemineu, să simt mirosul de lemne arse şi să fiu cufundată în căldura cărţii din braţe.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

În nici-un caz, nu ascult muzică. Când sunt prinsă de carte, nimic nu aş vrea să mă deranjeze.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da. Am descoperit şi eu acest lucru, fantastic atunci când nu ai chef de muncă şi ai acces la internet. Am abandonat repede obiceiul, nu pot citi cărţi pe  care nu le simt palpabil. Mi se par reci şi fără miez.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Cumpărate, dar nu mă deranjează să împrumut. După lecturarea cărţii împrumutate, dacă am rămas cu gust bun sufletesc, alerg şi o cumpăr. Nu aş vrea să îmi lipsească din bibliotecă.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

Uff… greu. O carte pentru mine reprezintă momentul culminant de trăire. Să simt personajele, să îmi închipui acţiunea este un lucru foarte deosebit pentru mine. De fapt, atunci când am o carte în mână, nimic nu mai contează în jurul meu. Sunt doar eu şi cartea.

Leapşa aş întinde-o cu drag Adei, însă ştiu că e ocupată rău. Totuşi sper să îşi găsescă timp pentru minunata leapşă.

Restanţă babiloniană

Îmi cer scuze oficial că am tot amânat să fac leapşa întinsă de babilon. Mereu mi-am zis: mâine, mâine, şi uite aşa am reuşit să trec în noul an cu restanţe. Pe langă bănci şi alte datorii, a trebui să o mai trec şi pe-asta la nerealizate. Greu, domnule, greu.
Acum la început de an mi-am propus să mă achit onorabil, nu de alta, însă sunt în mare pană de idei. Aşa că pentru un timp o să mă ocup de restanţe. Încep cu cea venită de la babilon, iar mâine sper să mă achit de cea întinsă de rontziki. Pentru luna ianuarie cred că este suficient. Vă aştept în Februarie să îmi întindeţi lepşe.

1. Numeşte cea mai mare frică a ta.

Fobia mea neterminabilă se întruchipează sub forma târâtoarelor, fie că sunt reptile, fie că sunt oameni de nimic – târâtori (aşa îi numesc eu) . Dacă vreţi să nu îmi mai auziţi inimioara, dacă vreţi să îmi vedeţi părul ridicat, puteţi să mă puneţi faţă în faţă cu un şarpe şi se rezolvă problema.

2. Idealul tău în viaţă este…

Femeia cu mustaţă

3. Dorinţa ta cea mai ascunsă.

Uff… dorinţa mea arzătoare este să aflu nene cum îl cheamă pe negrul ăla care mi-a răscolit visele din ultimii trei ani.

4. O persoană pe care o admiri. De ce?

Admir un copil, care a avut puterea să treacă peste toate necazurile ce i-au fost puse pe umeri. Un copil care în timp a devenit om mare. Nu toţi am fi fost în stare să trecem peste clipele îngrozitoare ce lui i-au fost destinate. Îl admir că a fost puternic, că a ştiut să ridice fruntea şi să ajungă acolo unde trebuia să ajungă. Pentru mine acest omuleţ este mai mult decât o sursă de admiraţie.

5. Cel mai frumos cadou primit vreodată. (de la cine, de ce ţi-a plăcut şi cu ce ocazie).

Doi purcelusi mici ce stau bot în bot şi îşi spun “I love you”. Aceşti purceluşi mi-au fost dăruiţi de o persoană dragă mie, dar nu acest lucru este important, ci faptul că la vremea respectivă nu avea nici măcar bani de pâine. Totuşi, din toată sărăcia, şi pe ascuns să nu văd eu, a cumpărat acest mic simbol. Ei vor fi de nepreţuit pentru mine toată viaţa. Ocazia: Moş Nicolae.

Leapşa nu o pasez. Să fie furată dacă are chef cineva de ea.

Dedicaţie pentru cafeaua de duminică

M-am distrat copios vis-a-vis de ciudăţeniile tale. Multe din ele le am şi eu, în afară de cea cu pijamalele. Punctul 2, după cum ţi-am mai zis, e cel culminant. Ştiu că mă repet, dar ţin să menţionez şi aici că urăsc pupatul cu persoanele străine. Acum că am punctat şi acest lucru, îţi mulţumesc pentru dedicaţie, mi-a răscolit ceva amintiri. Datorită dedicaţiei tale am avut o sclipire în gânduri. Tare mi-aş dori să te văd dansând în pijamalele tale asortate, dansul ăsta.

Leapşă mâncăcioasă

Sunteţi plictisiţi de electorale şi alte mojicii din politica plaiurilor mioritice? Da? Şi eu. Multă cerneală a curs, pardon, multe taste au fost folosite pentru a descrie în cuvinţele mai bune sau rele parodia electorală. Nu am să vă vorbesc despre asta, las pe alţii să vorbească despre politică. Eu simt că vă era dor de o leapşă, de fapt nu eu, rontziki, a simţit că îmi e dor de o leapşă. Aşa că mi-a întins-o repede, să nu mă plictisesc. Cum acestă leapşă vine de la o drăguţică, nu pot  să refuz aşa mârlăneşte. Leapşa trebuie să fie despre bau-bau-l culinar sau cireaşa de pe tort.
Cum regimul din ultima perioadă mi-a chinuit toţi neuronii pe care îi mai deţin, declar cu mâna pe inimă că cel mai mare bau-bau în materie culinară pentru mine se află ascuns în tot ce e verde. Şi pot enumera: salată verde, pătrunjel, mărar, etc. Frunzele astea îmi chinuie somnul. Pe lângă rădăcinoasele astea pot adăuga cu brio şi ciorba de burtă, care mi se pare că este o mare borâtură. Nu am putut niciodată să înghit aşa ceva. Am încercat, zău. Toţi amicii mi-au împuiat capul cu cât de bună e, magnifică, însă numai când îi văd culoare încep să am vârtejuri în stomac, precum vulpiţa. Ştia ea ce ştie.

În categoria “Cireaşa de pe tort” pot enumera sute, catralioane de feluri de mâncare. Însă nimic nu se compară cu gustul lor. O nebunie de care am devenit dependentă. Aş mânca kilograme întregi. Însă la noi, prea puţine locuri găseşti pentru a mânca aşa ceva. Iar cumpăraţi şi gătiţi loco, nu au farmec. Pe lângă delicatesă vă pot spune că nu aş refuza niciodată o porţie de ficăţei prăjiţi, ceva ouă ochiuri la capac, etc. Cele mai bune ouă ochiuri la capac le veţi găsi numai la Restaurantul Carpaţi din Sinaia. Fac oamenii aia nişte ouă de te lingi pe degete. Ceva de genul acesta:
A fost singura imagine mai apropiată de adevăr. Detalii despre restaurant le puteţi găsi aici.
Să trec totuşi la capitolul dulce. Nu sunt fun torturi şi alte prăjiturele. Îmi place enorm să fac dulciuri. Şi mulţi din cei care au gustat din negresa preparată de mine au revenit cu rugăminţi si pentru alte porţii. Totuşi eu nu le-am gustat niciodată. Fiindcă nu pot înghiţi dulciuri. Nu m-aş da la o parte şi nici nu aş refuza niciodată o ciocolată neagră, care îmi trezeşte toate simţurile. Este singurul dulce ce îl consum cu plăcere.
Cam astea sunt bucatele neplăcute şi plăcute ce fac parte din meniul meu. Hai, că am vorbit prea mult de mâncare şi parcă îmi vine să dau o fugă până la Sinaia să prind o porţie de ouă la capac. Dar ies eu şi din foamea asta.

Nu întind nimănui leapşa. Cine vrea să se servească, o poate lua şi singur.

Leapşa în imagini

Nu ştiu de unde e izvorâtă, n-am săpat să îi aflu povestea, dar rontziki s-a gândit că sunt în şomaj şi uite aşa mi-a dat de lucru. Leapşa presupune etalarea a două poze, una de corazón şi alta haioasă. Greu. Foarte greu. Însă mă strădui să aleg una reprezentativă pentru secţiunea corazón. M-am oprit la următoarea poză. De ce? Nu ştiu. Însă pentru mine este o poză foarte dragă şi plină de amintiri.

Urmează poza haioasă. Aici oscilez între maimuţa lui cdmiroi sau maimuţa mea. Grea alegere. Însă vreau să-i fac în ciudă. A mea e mai haioasă. Aveam şi două, chiar şi nouă, dar nu mă întind.

Leapşa merge mai departe la naicu şi addamissia. Trebuie să aflăm şi secretele lor.