Ultimul vals

Adormise adânc. De puţine ori a adormit brusc. Poate gândurile şi frigul ce îi cuprindea corpul, a făcut-o să adoarmă repede. După obişnuita cădere în adâncuri, de care are parte în fiecare noapte, plecă liniştită în lumea viselor. Afară ningea cu fulgi mari şi pufoşi. Peisajul alb din visul ei era atât de veridic. Parcă mai văzuse ninsoarea asta undeva. Nu a avut timp să savureze priveliştea de pe fereastră. Zări agăţată de oglinda rochia. Era atât de frumoasă. Roşie precum trandafirul din curte ce stă ascuns sub nea acum. Un pic de roşeaţă îi apăru în obraji la gândul că avea să-l vadă. Îşi aruncă repede gândurile în colţul sufletului şi începu să se pregătească. În seara asta avea să danseze ultimul vals. Gândul acesta îi dădu fiori. Dar nu avea să se gândească la asta acum. Vrea să fie frumoasă în seara asta şi nu îşi doreşte să i se vadă amărăciunea din suflet. Valsul ce îi va da ocazia să atingă pentru ultima oară persoana iubită o să fie cel mai frumos vals de până acum. O să fie frumoasă, îşi spuse în gând. Se pregăti precum un boboc de floare. Totul era perfect la ea. Părul negru ce îi pica pe umeri parcă completa din plin acel roşu aprins al rochiei. Pentru o secundă s-a văzut în oglindă. Era o străină. Nu cunoştea persoana ce se reflecta mândră în oglinda ei. Nu aveau nimic în comun. Parcă era mai rece, mai sigură decât ea. Oare gândul că de mâine nu o să mai aibe nimic, a condus la reflecţia din oglindă? Nu ştie şi nici nu vrea să ştie. Chinuind ochii pentru a privi mai bine, auzi paşi uşori. Inima îi zvâcni din piept. Era el. Mândru, înalt şi foarte arogant, stătea în pragul uşii privind-o. Ea îşi plecă ochii. Nu putea acum să îl privească în ochi. Îi era foarte greu să nu îşi dea de gol durerea. O să se lase cuprinsă de vraja acestei seri. Trebuie să savureze ultimul vals. Îi întise mâna şi ea o apucă tremurând. Doamne, degetele alea lungi şi fine. Cât le va dori… cât îşi va dori atingerea lor. Nu, nu te lăsa învinsă, striga din toţi plămânii imaginea din oglindă. Capul sus. Mai tărziu el o să regrete. Asta este seara ta. Nu-ţi arăta durerea, slăbiciunea, nu ar schimba nimic. Porniră. Pe drum nici-o vorbă, nici un sunet, doar respiraţie ei agitată se auzea în fundal.
Seara magică începuse. Au dansat şi ultimul vals. Şi-ar fi dorit ca valsul să nu se termine niciodată. Dar cine ţine cont de dorinţele ei? O lacrimă alunecă uşor pe obrazul ei. Ar fi vrut să ţipe. Să-i strige toată dragostea ei. Dar gura refuza să se deschidă. Ar fi vrut să îi arate tot zbucimul din ea. Însă el nu avea ochi să vadă. Şi dansa, dansa, alunecând pe ritmul muzicii. De s-ar roti aşa la infinit alături de el. Nimic nu ar mai vrea pe lumea asta. Dintr-o dată parcă totul era neclar. Nu ştia unde e. Ce caută acolo? Cine sunt oamenii care se holbează la ea? Şi de ce poartă nişte zdrenţe şi unde este el? Începu să strige, dar strigătul îngheţă pe buze. O durere groaznică îi străbătea tot corpul. Era paralizată de gânduri. Tot visul se transformă în coşmar. Valsul se terminase. Se trezi uşor şi îşi văzu chipul. Era desfigurat de durere. Afară nu ningea. Rochia de la oglindă dispăruse. El, nu era în pragul uşii. Şi ea? Imaginea din oglindă. Cine era?