Toate bune şi frumoase? Cam linişte pe aici. Bate vântul sau este doar părerea mea? M-am gândit să mai măzgălesc câteva rânduri, să vă întreb de sănătate. Sper că sunteţi sănătoşi, voinici, după scurta vacanţă de Paşte. La mine paştele a trecut de parcă nici n-ar fi fost. Prea repede, prea scurtă mini-vacanţa. N-am avut timp să mă odihnesc şi uite aşa m-am trezit din nou pe baricade, la munci agricole şi la viaţa cotidiană. Cred că şi pe la voi e la fel. Acum aştept cu drag Crăciunul, ştiu că este aproape. Nu de alta, dar parcă mai ieri a fost Revelionul şi uite că a trecut şi Paştele, deci ne revedem curând la tăierea porcului.
Mă pregătesc sufleteşte pentru vacanţa ce îmi bate la uşă. O vacanţă neprogramată, dar bine venită. Mă voi bucura de plajă şi de multe alte frumuseţi, bineînţeles, nu ale patriei noastre. Până la reîntoarcerea mea din vacanţă, vă doresc să aveţi zile frumoase şi pline de soare.
Cine nu a visat sa calatoreasca? Cine nu ar vrea sa testeze diverse hoteluri, piscine, jacuzzi? Cine nu ar vrea sa faca toate astea pe gratis, iar bonus sa mai fie si platit pentru asta? Eu cred ca nu exista om care sa nu viseze la o slujba ce are la baza traveling-ul.
Va mai aduceti aminte anul trecut de slujba de vis a oricarui om? Pe vremea aia cautam profesor de inot. Acum caut partener. De ce? Pai tocmai mi-am gasit jobul mult visat. Pentru 20000 de lire sterline, pe 6 luni, trebuie sa iti iei partenerul si sa gasesti locatii de vis pentru o prea frumoasa luna de miere.
Eu mi-am facut bagajele, se inscrie cineva?
Am promis cu ceva vreme în urmă că voi reveni şi cu alte poze din mirifica vacanţă. Astăzi paşii noştrii vor merge uşor pe tărâmul Germaniei şi Austriei. Mai precis la Heidelberg şi Salzburg.
Heidelberg este un oraş în nord-vestul landului Baden-Wurttemberg, oraş vechi şi bine conservat. Nici eu nu am ştiut până astăzi, că în acest oraş a decedat, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Cel puţin aşa spune wikipedia. Mai multe nu vă spun despre acest oraş, veţi observa şi singuri din fotografii, că este o minune de oraş. Multe clădiri vechi şi bine întreţinute. Vegetaţie din belşug, răul Nekar şi multe alte frumuseţi de care nemţii au avut grijă să nu le deterioreze. Read more »
Tags: amintiri, fotografii, Heidelberg, Herbert von Karajan, Mozart, Salzburg, vacanta, Valsuri
De suflet, De Toate, Fotografie, vacante |
Comments (4)
Sper că nu v-aţi plictisit de serialul intitulat Vacanţa. Dacă totuşi v-aţi plictisit, eu nu am ce să vă fac.
Am vizitat multe tărâmuri în această vară, tocmai de aceea capitolul acesta o să se mai întindă pe parcursul a încă două, poate chiar trei episoade.
Oraşul Baden-Baden este aşa de bine situat, încât poţi ajunge în doi timpi şi trei mişcări ori în Elveţia, ori în Franţa. Noi pentru început am ales să mergem la Izvorul Dunării şi apoi la Cascada Rinului. Drumul până la Izvorul Dunării a fost minunat. De şosele nu vă mai vorbesc, însă de peisaj aş vrea să vă notez doar că este extraordinar de frumos. Verdele din pădurile vecine drumului naţional ce duce spre Donaueschingen, este de nedescris.
Am ajuns destul de repede la prima destinaţie. Mă aşteptam la ceva mare şi grandios. Dunărea, însă, izvorăşte somptuos dintr-un monument, ca pe parcurs să se unească cu cele două râuri Breg şi Brigach şi să ajungă pe tărâmul nostru mult mai mare şi frumoasă. Am cules ceva amintiri deosebite şi nu pot să vă descriu ce a simţit inimioara mea când a zărit la loc de cinste placa pe care găseai următoarele cuvinte: România – bastion de mii de ani al Europei ce străjue Delta Dunării. Emoţiile au fost de nedescris şi totodată neînţelese. Nu mă ştiam aşa de patrioată.
Read more »
Tags: Donauquelle, Dunarea, Elvetia, Germania, minunatii, Rheinfall, Sufletica, vacanta
De suflet, De Toate, Fotografie, vacante |
Comments (7)
Am părăsit Viena în zori de zi. Destinaţia – Baden Baden. De câţiva ani încoace, cineva tot îmi spune: – Ai să vezi diferenţa când vom intra în Germania. Nimic nu se compară cu Germania. Eu, mai neîncrezătoare de fel, îmi spuneam în gând: Read more »
Cu o lună în urmă, mă pregăteam vertiginos pentru vacanţă. Planurile erau gata, schiţa drumului era oferită de domnişoara Jane, noi doar trebuia să îi spunem unde vrem să mergem. Anul acesta, bebeul a vrut să mergem acolo unde e frig şi bine. Din păcate, vremea a fost călduroasă, dar atmosfera din jur ne-a făcut să uitam de căldură. Am plecat cu drăguţa noastră maşinuţă, care s-a comportat exemplar. Drumul era lung, aşa că pornirăm pe la 3 de dimineaţă. Destinaţia era Baden Baden. Primii 600 şi un pic de km au fost anevoioşi şi urâţi, dar de, asta e ţărişoara noastră. Apoi am trecut ca fulgerul prin Ungaria şi ne-am oprit în Viena să înoptăm. Datorită întâlnirii cu doi prieteni, am decis să rămânem 2 zile. Viena pentru mine, a fost o dezamăgire. Mă aşteptam la ceva de tip… waw, dar se pare că nu era chiar aşa. Frumoasă şi plină de toate naţiile posibile şi imposibile, mizerie, amestecuri de istorie cu civilizaţie. Cam tot ce vrei de la o capitală ce se respectă. În gândurile mele, însă, Viena era mult mai frumoasă şi romantică.

Mâine urmează următorul pit stop.