Cine suntem si unde o sa ajungem?
Grea intrebare, nu? Cine suntem? De ce ne nastem? Incotro ne indreptam? Ce sens avem pe aceasta lume? Nimeni nu a gasit raspunsul la intrebarile astea.
Adesea ma asez la gura sobei si in lumina flacarilor jucause ma gandesc la toate intrebarile de mai sus. Si daca tot suntem trecatori, la fel ca vantul, ploaia, zapada, atunci ce sens mai au toate jignirile, acuzele, rautatile ce zac in noi? La ce mi-as epuiza singura mea prezenta in randul muritorilor prin fapte nedemne de mine?
De ce alte suflete si-au facut cariera din rautate? Cum poti lovi o persoana care nu ti-a calcat intimitatea niciodata? De ce tinem neaparat sa demonstram ca suntem de fapt doar ambalaje fara suflete? Unde ajungem daca ne comportam asa? Nicaieri, as spune eu. Nimeni nu stie de fapt unde o sa ajunga la final. Nimeni nu stie ce este “dincolo” si ce ne asteapta? Cineva zambind, mi-a raspuns odata la o intrebare.
- Oare “dincolo” mai este ceva?
- As vrea sa te dezamagesc si sa iti spun ca “dincolo” nu exista. Exista decat aici si acum. “Dincolo” nu este nimic.
Dezarmant raspuns. Parca e mai bine cand stai si te gandesti ca mai ai o sansa la ceva “dincolo”. Dar pana atunci, ramanem aici, intepeniti in rautatile noastre, ignoranti la durerea altora, zgarciti in atitudinile noastre. Si apoi, cand toate astea nu vor mai fi, ce ne mai ramane de facut? Nimic. Viata este in competitie cu moartea. Cine castiga? Habar n-am.
<
Adesea ma asez la gura cuptorului cand face sotia placinta. Stau si cuget. Daca toate sunt trecatoare atunci de ce suferim? Daca totul trece de ce ni se face foame si de ce mai mancam? De ce judecam pe altii ca nu stiu sa gateasca? Ce castigam din asta?
Hai ca m-ai facut sa zambesc. “la gura cuptorului cand sotia face placinte” – o varianta la care nu ma gandisem. Numai ca atunci nu cred ca gandul iti mai sta la chestii de genul asta… ci toate simturile tale sunt indreptate catre placinta aia.
Pai vazusi ce am vrut sa-ti sugerez? Baga o placinta in cuptorul ala al tau. Gandurile ti se vor limpezi un pic si vei privi altfel lucrurile. Rautatea oamenilor va trece pe planul doi, iar aroma placintei calde o sa te incite la ganduri mai placute.
Of,ce stii tu straine. Racul cand e suparat se refugiaza in creatie personala.Unde as putea face acest lucru daca nu in bucatarie. Am inceput cu foietaje, cu placinte, cu de toate, insa nimic din toate astea n-au alungat gandurile.Deci, placinta, nu prea ajuta in cazul meu.Poate daca bagam capul in cuptor, imi ardeam si gandurile
Aoleo bre, ce ganduri negre ai
. Mai bine baga o placinta de dovleac la cuptor sau niste cartofi ca tare buni ar fi pe zapada asta 
.
[...] cum spuneam într-un comentariu la postul ăsta, atunci când Sufleţica este supărată se pune pe făcut lucruri mari în bucătărie. Şi uite [...]