Clasica poveste

By Sufletica | 10/01/2009

Muzica este limba pasiunii. (Richard Wagner)

Îmi e greu să-mi depăn amintirile, dar am să încerc să vă descriu senzaţia trăită acum trei ani la prima vizionare a unei opere. Am iubit de mică muzica şi tot ce avea legătură cu această minunată artă. Am vrut să mă fac pianistă, dar dragii mei părinţi nu au fost de acord cu asta. Aveau ideea fixată că din muzică nu îţi poţi asigura un trai decent. Păcat că nu mi-am putut susţine acestă dorinţă, fiindcă astăzi poate altfel ar fi fost viaţa mea.
Acum trei ani, într-o seară friguroasă de toamnă târzie, omuleţul meu drag a decis să mă înveţe să ascult muzica clasică. Aşa că am decis să mergem la operă. Nu pot spune ce senzaţii m-au străbătut. Eram parcă înfricoşată de gândul că nu aş putea rezista până la final. Auzisem destule poveşti despre acei oameni care adorm în sala de concerte. Îmi era frică să nu trec şi eu prin starea de somnolenţă acută ce te cuprinde atunci când mintea este relaxată. Mi-am învins într-un final toate fobiile şi am purces la drum. În sală mă simţeam ca un outsider, totul era nou şi fantastic pentru mine. Sala, decorurile, lumea, freamătul, parcă eram în lumea poveştilor. De-abia atunci am realizat câte momente fantastice am pierdut până la acea vârstă. Oare de ce evitasem sa merg la operă, la concerte, dacă tot mi-a plăcut de mică acestă lume? Nici eu nu am un răspuns la această întrebare. Se spune că muzica te înalţă, adevărat, primul meu contact cu acest gen de muzică m-a aruncat într-o senzaţie înălţătoare, senzaţie neîntâlnită niciodata în viaţa mea. Această senzaţie, necunoscută profanilor ca mine, şi emoţia care o însoţeşte, e datorată în întregime măiestriei interpreţilor. Îţi mulţumesc dragule omuleţ că mi-ai deschis aceste porţi spre rai. Dacă nu ai fi fost tu, probabil că nici în ziua de azi nu aş fi avut curiozitatea de a merge măcar odată la operă sau la un concert. M-aş fi mulţumit să le urmăresc comod în fotoliu, fără să realizez că urma să pierd senzaţia cea mai puternică din viaţa mea. Au urmat trei ani în săli de concerte şi de fiecare dată trăiesc altfel, de fiecare dată mi se pare că este ceva nou, cu toate că poate am mai auzit concertul respectiv. Îmi lipsesc serile de vineri, fără tine din nou nu mai am curaj să merg şi îmi e dor de clipele frumoase trăite pe aripile muzicii. Ca să înţelegeţi mai bine senzaţia trăită la primul meu contact cu opera, am căutat fragmentul operei Traviata din Pretty Woman- este mult mai edificator decât aceste cuvinte.

Preferatele mele sunt toate, dar recomand cu căldură Concertul numărul 5 pentru vioară şi orchestră în La major, KV 215 de Wolfgang Amadeus Mozart, Intermezzo din Cavaleria Rusticană, Concertul pentru vioară şi orchestră de P.I. Ceaikovsky, Adagietto din Simfonia a V-a de Gustav Mahler şi aş înşira la nesfârşit atâtea capodopere care nu ar încăpea pe pagina acestui bloguleţ.

Citat:

“Muzica trebuie să aducă foc în inimile bărbaţilor şi lacrimi în ochii doamnelor – Ludwig von Beethoven”


4 Comments

  • At 2009.01.10 00:18, Vasile said:

    Daca vrei sa ma cunosti, asculta Concertul pentru pian nr. 20 in re minor KV 466 de Mozart. Sunt eu tot acolo. Iar “Don Giovanni” ti-o pot canta pe de rost.

    • At 2009.01.10 01:02, Naicu said:

      După cum spunea un prieten de-al meu din copilărie (Dinu Lipatti) “muzica e un lucru grav.” Dar faptul că ai descoperit-o prin omuleţul drag nu poate decît să mă bucure şi să consider că nu e un lucru grav. Ba chiar e de lăudat omuleţul respectiv şi, personal, cred că ar fi bine să te mai duci vinerea seara prin Studioul de Concerte Mihail Jora al Radiodifuziunii Române sau la concurenţa din Piaţa Revoluţiei, Filarmonica George Enescu.
      Dar deocamdată te aştept aici la un Petrică şi Lupul şi o a patra de Mahler. Tipup.

      • At 2009.01.10 02:45, Costin said:

        Remarcabil. Sunt total de acord cu ce a scris autoarea acestui blog aici. Felicitari pentru atasamentul fata de muzica clasica. E un lucru grav cum spunea si al meu prieten din frageda pruncie chiar (te-am luat ciocan cu copilaria ta;)) , Dinu Lipatti, dar e atat de frumos ca acesti doi oameni exista, traiesc se intristeaza si in acelasi timp se bucura impreuna. Iar muzica este o parte din modul in care au fost ei uniti! Scuzati patetismul:(( ( Dar e ceva real…. La cat mai multe opere, stimata Sufletzica:)
        N.R. Alaturi evident de “omuletzul tau drag” :) Pup

        • At 2009.01.10 13:55, Sufletica said:

          va multumesc pt urari, stimabile domn :)

          (Required)
          (Required, will not be published)