Copilărie pierdută
Au trecut atâţia ani de când obişnuiam să sar coarda sau poate să alerg cu băieţii la fotbal. Timpul s-a scurs atât de repede şi parcă atunci nu simţeam dorinţa de acum, să fiu copil. Atunci, toţi ne doream să fim mari. Să muncim, să avem banii noştri, să nu ne mai ţină cont nimeni de nimic. Dorinţa s-a împlinit. Am ajuns cu toţi mari, pe picioarele noastre, nimeni nu ne mai ţine cont de nimic, dar ce folos? Cu anii copilăriei nu te mai întâlneşti niciodată.
Mă uit cu drag la copiii de azi, la tinerii din jurul meu. Toţi sunt mult mai maturi decât vârsta lor. Nimeni parcă nu mai are chip de copil. Oare de ce vrem atât de mult să fim mari atunci când suntem mici şi de ce dorim să fim mici atunci când suntem mari?
Noi cel puţin am avut o copilărie frumoasă. Am ştiut să ne trăim copilăria. Jocurile noastre erau: coarda, 7 pietre (sau 9) nu mai ştiu precis, făceam colecţii de lame de gumă de mestecat, ne jucam baba-oarba. Mergeam la furat de cireşe, ne aşezam la poveşti cu zâne şi feţi frumoşi. Iar, iarna, era o nebunie. Sănii, derdeluş, bătăi cu zăpadă. Liniştea străzii era compromisă până noaptea târziu. Era o nebunie, dar era frumos.
Acum??? Păi de trei zile a nins întruna, pe drum însă nu-i nici-un copil. Nu am văzut o sanie. Nu am auzit un chiot şi să nu credeţi că nu mai sunt copii. Strada este plină, îi văd când trec la şcoală. Chipuri amărâte, feţe triste. De ce? Probabil fiindcă sunt nevoiţi să meargă la şcoală. Păi noi ţopăiam când venea vorba să mergem la şcoală. Eram aşa fericiţi. Numai gândul că ne întâlnim cu toţii, că în pauze ne vom juca cu zăpadă, şi ne era de ajuns.
Oare de ce copiii de azi sunt aşa trişti? De ce toţi mai mulţi copii apelează la spânzurătoare fiindcă i-a certat tăticul? De ce bagă cuţitul în mamă, fiindcă a avut curajul să nu le mai plătească internetul? Puii mei, păi numai eu ştiu câtă altoială luam de la tata, dacă îndrăzneam să vin fără nota aia de 10. Şi uite, că am crescut mare, că nu mi-am pus ştreangul de gât, fiindcă nu m-au lăsat să ies afară la joacă. Asta era pedeapsa care mă durea cel mai tare. Că nu pot ieşi la joacă. Şi atunci mă puneam cu burta pe carte, îmi îndreptam greşelile şi uite aşa eram iar în mijlocul copiilor. Însă pe voi cei de acum, nu vă mai intreresează joaca. Voi nu vreţi decât să staţi în casă, pe internet, să jucaţi jocuri cretine care vă întunecă minţile. Ce caută o fată. un băiat de 14 ani pe site-uri gen sentimente, neogen? Habar nu am. Ba da, cred că ştiu. În lipsa prietenilor reali, stau agăţaţi pe site-uri poate cine ştie, îşi găsesc anumiţi prieteni virtuali.
Nu aş vrea să fiu în pielea lor. Nu mi-aş dori nici-o clipă. Îmi place copilăria mea, îmi aduc cu drag aminte de ea. Chiar dacă nu am avut noi de toate, chiar dacă mama nu îmi cumpăra adidasi Nike, chiar dacă tata mă mai prindea şi mă altoia frumuşel pentru năzbâtiile făcute, mie tot îmi lipseşte copilăria.
Ce am vrut eu să spun prin aceste rânduri? Trăiţi clipele atât de minunate pe care le aveţi, trăiţi copilăria. Ieşiţi din lumea virtuală, afară este o lume reală. Zâmbiţi, jucaţi-vă, fiţi prieteni, veţi avea timp să fiţi mari. O să fie timp pentru toate în viaţa asta. Nu săriţi peste etapele vieţii, vor fi clipe când o să regretaţi săritura.
<
si parintii nostri ziceau despre noi ca nu stim sa ne jucam si faceau comparatie cu vremea cand ei erau copii si cu jocurile lor. La fel au facut si bunici cu parintii nostri. Iar copii nostri cand vor fi mari isi vor aduce cu drag aminte de copilaria lor si le vor reprosa copiilor ca nu stiu sa se joace.
http://vlutic.blogspot.com/2009/06/copilarie.html
Ba, parintii mei nu mi-au reprosat ca nu stim sa ne jucam. In schimb imi reprosau ca ma joc prea mult. Altceva vroiam io sa punctez, si anume, ca copii din ziua de azi, nu mai sunt copii. Nu mai stiu sa fie copii. Vor sa fie oameni mari, cat mai repede.
Astia micii sunt rau de tot. Noi colindam juma’ de Bucuresti cu cheia de gat. Acum pe astia nici nu-i mai lasa sa plece din fata blocului ca cine stie ce patesc.
Nici in fata blocului nu prea ii mai vezi… asta-i problema. Acum au computer, jocuri, habar nu au ce-i ala sotron, coarda smd.
acum vreo 3-4 ani am fost de pasti la munte la un prieten (intr-un sat din ala de munte, intr-o casa foarte pitoreasca) si vreau sa spun ca am jucat o baba-oarba de am ras vreo 3 zile dupa. tot asa de vreo 2 revelioane incoace tot joc mima de nu cred ca mai exista cuvant care sa nu il mimez. ce am vrut sa spun? ca eu inca ma tin cu dinti de copilul din mine si il fac fericit de fiecare data. ce sa mai spun ce sanius ca pe vremuri am tras la munte anu asta
vai, ce dor imi e si mie de o baba-oarba si de tara, tara vrem ostasi… pe-asta il stii?????
de sanius nu mai spun, ca as iesi si m-as trage singura cu sania, dar nu-s super women… nici nu stii ce frumos e asezata zapada pe strada mea.
Ma-nervezi! Aveam un post aproape gata cu acelasi subiect si aceeasi structura si aceleasi exemple si ….. L-am sters iremediabil. O sa scriu altul, tot pe acolo , dar tre’ sa-mi esprim un pic altfel gandurili. Ce te apuci sa publici inaintea mea, ha? N-ai o ferma de ingrijit? N-ai clienti in cafenea? N-ai o oglinda de inlocuit?
hahahaha…na ca acu apucai sa te copiez inainte de a publica tu postul tau. Sunt mama Omida… sunt mama Omida… hehehehe…
Bre, ferma mea e cea mai frumoasa si prospera, cafeneaua e infloritoare, oglinda inlocuita… numa raceala nu vrea sa plece.
Asa ca, na… bine ca il postai azi… ca pe urma iar imi strigai prin targ ca te copiez. Totusi sunt nerabdatoare sa citesc si opinia ta.
Sufletica, eu am copilarit la tara si am avut o copilarie adevarata: n-am avut nimic ingradit( in sensul bun), ne jucam in aer liber de dimineata pana seara, era de vis! Pacat ca in aceasta viata nu copilarim decat o data, pacat! P.S.Trebuie sa-ti spun ca asta se intampla cu mult, mult timp in urma, tu, pe vremea aceea nu existai. Iti urez numai bine!
De ce? Pentru ca nu mai exista echilibru in nimic, ne-a inghitit timpul pe toti intr-o bula de griji si proiectii idilice despre viitor si parca daca ti-a taiat abonamentul la net, si nu mai poti vorbi cu prietenii ( de parca iesitul la un suc/bere nu s-a rmai purta!), scoti cutitul si omori, te sinucizi, nu ai echilibru.
)
Copilarie nici atat, eu am tot zis ca am avut copilaria lui Creanga, ( erau 9 pierte si se numea castel
Am o marturisire de facut : eu inca sunt copil, in mall in baneasa e un sotron , de fiecare data topai pe el de cateva ori , cu un mare zambet pe buze si cu bujori in obraji, ba cred ca as sari si elasticul daca as mai vedea pe cineva jucandu-l pe strada….generatia actuala e cea a copiilor fara copilarie….iar vina apartine majoritat parintilor, societatii…lipsa de timp si goana dupa bani…in fine..
TIE NU TI-A TRECUT RACEALA??? DE ATAT TIMP SUFERI? Mergi la un medic, e putin suspect! Pana una alta iti urez insanatosire grabnica, sa te poti bucura de zapada si saniuta
ti pup
IN PRIMUL RAND VREAU SA TE FELICIT PENTRU CE AI SCRIS E FOARTE ADEVARAT COPII DE AZI NU MAI SUNT CE AM FOST NOI..SI EU IMI AMINTESC CU DRAG DE COPILARIA MEA SI NU STIAM DE COMPUTERE SI ALTE JOCURI CU CARE AZI COPII SUNT OBISNUITI..IMI PLACEA SA MA JOC IN AER LIBER SAREAM COARDA CA SI TINE JUCAM SI SOTRON BABA ORBA SI MULTE ALTE JOCURI….REALITATEA AZI E ALTA SI DIN PACATE TRISTA..TE PUP SI TOATE CELE BUNE
[...] AM SUPRAVIETUIT COPILARIEI NOASTRE?" Posted on 22/01/2010 by Lutyk Citind postul lui Sufletica mi-am adus aminte ca am primit pe mail la un moment dat 2 chestii interante legate de copilarie si [...]