Final de 2009

S-a mai scurs un an din viata noastra. Pentru mine acest an a fost unul destul de urat, din toate punctele de vedere. Toate au mers pe dos, lucruri foarte amestecate, insa am reusit sa le trec cu fruntea sus. Singurul lucru frumos a fost vacanta, care mi-a mai stins din suparari. In rest, totul a fost aiurea. Au fost ruperi, dezlipiri, apropieri, iar ruperi si marea dezamagire ce mi-a ramas in suflet. Totusi anul ce vine sper sa imi aduca mai multa liniste si sanatate. In rest, nimic nu mai conteaza.

Nu stiu cum a fost 2009 pentru voi, poate unii au avut anul si mai rau decat al meu, poate altii mai bun, insa pentru mine 2009 a fost un an de cacat.

Am castigat alaturi de mine cativa oameni frumosi la suflet, am reusit sa alung cativa oameni ce nu ma meritau in viata lor. Per total a fost un an de pierderi, castiguri, dar nu echilibrate. Pierderile au fost mai mari. Deh.. e criza. Insa sunt bine, spre surpinderea mea incep sa vad altfel lucrurile. Realizez pe zi ce trece ca tot chinul meu de pana acum a fost in zadar. Nu am obtinut nici macar acel frumos cuvant mult asteptat, nici statuie nu mi s-a creat. Nu-i bai, uite asa am invatat sa fiu mai atenta data viitoare cand voi incerca sa  fac ceva fapte bune.

Va doresc un sfarsit de an magnific si sper sa ne citim cu bine la anul. La multi ani tuturor.

S-a-nstăpânit zăpada pe zările albastre –
Curată sau murdară – ca sufletele noastre…
Şi-un ger ce sfarmă piatra învăluieşte firea
Şi–un An Nou se arată – căci asta-i e menirea.

Un dor de îmbuibare în jur se-nvederează –
Căci asta-i noaptea care va ţine firea trează,
De parcă omenirea făcută-i spre plăcere -
Iar nu spre suferinţă, tristeţe şi durere.

Mulţimi cu braţe pline, se întrec în veselie -
De parcă s-ar întoarce cu prăzi din tâlhărie…
Şi gerul se-nteţeşte cu aspră-ncrâncenare
Şi toată viermuiala miroase-a-nmormântare.

Cuprinsă-n negre gânduri fiinţa mea zoreşte…
Deodată-n colţul străzii ceva mă împietreşte:
Pe-o bancă stă nebuna – ce-ntregul târg o ştie
Slinoasă e şi ştirbă şi roasă de beţie.

Nu râde şi nu urlă, nu înjură şi nu cântă
Şi nefiresc de dreaptă-i statura ei plăpândă
Nu simte sau nu-i pasă că gerul stă s-o-ngheţe
Spre alte orizonturi ţinteşte cu tristeţe.

Pe-alături, trecătorii, păşesc fără să vadă
Cum stă înţepenită – statuie pe zăpadă
Şi râd cu nepăsare urându-şi „La mulţi ani!”
Şi alte vorbe goale – ceva legat de bani.

Tăcută stă nebuna – deşi nu-i stă în fire
Şi adânc mă înfioară sticloasa ei privire
Doar câţiva câini în juru-i cu grijă o veghează
Privirile lor calde cu milă lăcrimează.

E trist când câini-s oameni şi oamenii sunt câini -
Dar câinii-au libertate şi oameni-au stăpâni…
Un gând mă mustră iute: „ Hai nu te crede domn –
Şi nu te mai preface – nu eşti decât un om!”

Cum scârţâie zăpada, sub pasu-mi clătinat!
Plecând, mă simt, deodată, umil şi ruşinat…
Din urmă mă-nfioară un urlet a pustiu
Ce-ngheaţă şi mai tare văzduhul vineţiu.

…Cum vorbele sunt păsări – ce foarte iute zboară,
O veste se-nteţeşte în târg, aşa, spre seară…
Firesc o spun cu toţii, pentru că le-e totuna:
Cum că, de frig şi foame, în ger, s-a stins nebuna.

E Anul Nou – prilejul de-a ne ura „Mulţi Ani!”
Şi de-a rosti obsesii legate de mulţi bani…
Din ceruri luminoasă şi ştirbă râde luna –
În raza-i îngheţată s-a-ntruchipat nebuna.

Balada de sfarsit de an