Îmi e dor de glasul tău, de tine, tată

“Mircea… hai la tata”, astea îţi erau cuvintele. Aşa mă alintai tu, numai de oful ă? nu ai avut noroc să ai şi tu un băiat. Până la 13 ani numai Mircea mă strigai. Tare îmi e dor de glasul tău, de tine, tată. Am voie să plâng azi, am voie să te strig, fiindcă dorul de tine este nestins. Ai ştiut să ne creşti, ai ştiut să fi un tată pentru noi şi chiar dacă uneori ai fost prea sever, eu te-am iubit oricum. Nu trece o singură zi, nu trece o singură noapte în care să nu mă gândesc la tine, nu trece o clipă în care să nu îmi strig neputinţa de a te ajuta. Pentru că nu m-ai lăsat. Ai urât toată viaţa să ceri ajutor de la cineva, ai fost prea mândru pentru asta şi eu te-am moştenit, tătucă dragă.

Astăzi ar fi fost ziua ta de naştere şi totodată şi ziua de nume. Cum să-ţi mai spun eu “La Mulţi Ani, tăticule”?

Au trecut 6 ani de când ai fugit. Mă întreb şi acum cât de nesuferiţi ţi-am fost cu toţii de ai plecat aşa fără să ne spui un cuvânt. În toate aceste zile pustii şi fără farmec, mă întreb dacă aş fi fost în stare să schimb cu ceva tot ce s-a întâmplat. Nu există zi în care să nu mă învinovăţesc fiindcă nu am fost în stare să nu ascult de voi şi să fi decis eu ce era de făcut. Nu există zi în care să nu mi se rupă inima fiindcă ştiu ce tare supărat erai pe mine când ai plecat. Aş vrea să am puterea să dau timpul înapoi să îţi explic şi să mă mai bucur de tine în viaţa mea. Îmi aduc aminte cu drag de chipul tău şi nu există noapte în care să nu îmi doresc a te întâlni în vis, fiindcă îmi e tare dor de tine. Mi-ai fost exemplu, m-ai alintat prea puţin, dar ai ştiut întotdeauna să ne aduci pe chip zâmbetul. Nenorocita asta de moarte te-a furat atât de repede încât nici noi, nici mama nu am avut timp să ne luăm rămas bun de la tine, tată. Cum să privesc eu chipul mamei? Cum să îi spun eu că mă doare şi că-mi este atât de dor de tine, când ea suferă precum un câine? Îmi e greu să fiu tare, numai pentru a nu o vedea pe ea că suferă şi mai tare. Îmi e greu să îţi calc pragul acolo la cimitir, fiindcă nu ştiu cum să fac să te scot de acolo. Atâtea zile au trecut şi eu încă te aştept să intri cu viaţă în casă şi să înceapă petrecerea. Tare mult ai iubit viaţa, oamenii, tot. Nu cred că mai există un om care să aibă atâta chef de viaţă, precum aveai tu. Nici nu ai crezut vreodată că viaţa ta o să se sfârşească, aşa de tare erai îndragostit de ea.

Nu ştiu cum să fac măcar o clipă să te mai văd, să te mai aud, dar sper că totuşi de acolo mă urmăreşti şi simţi dorul ce zace în mine. Tăticule, să ştii că tare sunt mohorâtă că nu am avut timp să-ţi explic tot. Sper că m-ai iertat şi mai sper că într-o noapte ai să-ţi faci timp să treci şi prin visul meu. Să mă mai ţii o clipă în braţe, asa cum o făceai când eram mică. În loc de “La Mulţi Ani” îţi aprind o lumânare, tată, să fii înconjurat de lumină, fiindcă lângă cei dragi nu ai mai vrut să stai, tăticule dragă.

În memoria tatălui meu.