Leapşă din babilon

By Sufletica | 21/09/2009

Se pare că toată lumea mă iubeşte, tocmai de aceea atunci când au o leapşă de întins, îşi aduc aminte de Sufleţica. Pe mitză nu îl introduc în categoria celor care mi-au mai întins lepşe, fiindcă asta-i prima pe care mi-o aruncă. Sper să nu mă mai iubească şi pe viitor. :D
Deci lepşa babilonului sună cam aşa:

1. Ce speli prima dată la duş?
Dinţii. :D
2. Care e culoarea ta de helancă preferată?
Mov. Vorba aia: puţin mov îmi mai lipseşte.
3. Îţi place cafeaua?
Normal. Dăăă… aveţi dovada în widget-ul expus pe prima pagina a Sufleţelului.
5. Cum te simţi acum?
Extraordinar, ne-mai-coţopenit de bine. Sunt în culmea extazului. Se simte?
6. Care e ultima literă din numele persoanei de care eşti îndrăgostit/ă?
Care literă? De la numele de familie sau de la cele două prenume? Mai explicit, vă rog. Da?
7. Care e ultimul vis pe care l-ai avut?
waw… ultimul vis? păi, parcă se făcea că eram în Caraibe, pe un şezlong, înconjurată de 4 negri mititei, care îmi făceau vânt cu frunze de palmier. Doamne ce vis!!!! L-am visat oare pe ăsta? Nu, pardon… ăsta urmează să îl visez. Nu ştiu care a fost ultimul. Eu visez mult, domnule, mult şi prost. :D
8. Ai putea mânca o lună întreagă felul tău de mâncare preferat fără să te saturi de el?
O lună întreagă? Nu… categoric, nu. Punct.
9. De ce ai o poftă puternică acum?
Acum aş avea un chef nebun de ducă. M-aş tot duce, peste mări şi peste ţări să sărut două buziţe dragi mie şi apoi pot să mor.
10. La ce te gândeşti când auzi cuvântul “varză”?
La mine.
12. Muşti sau lingi îngheţata?
Muşc. Nu pot să ling. Îmi paralizează limba şi rămân mută pentru o perioadă. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi persoanele care mă cunosc.
14. Câte dormitoare are casa ta?
40 plus 10 sufragerii, 5000 de acri de pământ, 10 maşini. Mă vrea cineva de nevastă?:D
15. Ai cunoscut vreodată o celebritate?
Da. Pe Brad Pitt. Numa că el nu ştie.
16. Îţi place brânza?
Brânza? Care brânză? Că există o gramadă de tipuri de brânză.
17. Care e ultima melodie de care ai fost obsedat/ă?
Asta.
18. Câte ţări ai vizitat?
Păi, am vizitat, ţări, oraşe, munţi, ape… haoleu… m-am pierdut, nu jucam        Ţ O M A N  A P :D
20. Ai sări cu paraşuta/parapanta/planorul?
Cum naiba să sări cu planorul? Ce? Am înebunit?
21. Ai lua masa cu George W. Bush Clooney?
oooo… ya, of course… in every day… and day.
22. E ceva strălucitor în camera ta?
Da. Becul.
25. Ouă albe sau maro?
Albe? Adică de alb? Maro? Adică de maur? Ce fel de ouă? Nu înţeleg. :D
26. Îţi place muzica?
Normal.
35. Ai intrat vreodată într-un zid?
Până acum, nu. De acum încolo nu ştiu. Probabil că o să îmi primesc blesteme, fiindcă am sărit nenumărate întrebări de la leapşa asta. Cine ştie ce zid mă aşteaptă mâine? :D
36. Anotimpul preferat?
Primăvara.
37. Adormi cu televizorul deschis?
Întotdeauna. Nu pot fără. Îmi e frică să dorm singurică - parcă aşa se intitula o melodie. Nu-s sigură.
38. Ai băut vreodată alcool direct din sticlă?
Alcool???? Ce-i ăsta? Se mănâncă?:D
39. Crezi că eşti bătrân/ă?
Niciodată. Niciodată. Clar? Nu voi fi şi nici nu voi depăşi vârsta de 15 ani. Mintal, vorbind. :))
40. Finiş. Vă vine să credeţi?
Nu. De ce nu mai e? Mai vreau… :D

Lepşuiţi cu dragă inimă: Naicu (cu dedicaţie), Addamissia, Monichina şi Cipri. Cine mai vrea, poa’ să servească liniştit.

17 Comments

  • At 2009.09.21 00:41, Cipri said:

    4. Câte dormitoare are casa ta?
    40 plus 10 sufragerii, 5000 de acri de pământ, 10 maşini. Mă vrea cineva de nevastă?

    EU! EU! EU! Pick me! Pick me! Pick me! :D

    • At 2009.09.21 00:52, Sufletica said:

      aha… deci interesul poarta fesul? da?bravos :o

      • At 2009.09.21 00:53, Naicu said:

        Cum vad ca leapsa nu mi-a fost si mie dedicata (inca nu am citit later edit-urile), vreau si eu sa servesc linistit doua intrebari:
        #16: mie imi place brinza de jos;
        #25: mie imi plac femeile.

        • At 2009.09.21 00:57, Sufletica said:

          @Naicu: oricum erai trecut pe lista. Nu era inca finalizat postul. Tie iti era data chiar cu dedicatie :D asa ca nu te mai eschiva, ca nu scapi.[-(

          • At 2009.09.21 06:30, Mitza said:

            :d /

            • At 2009.09.21 08:03, Addamissia said:

              He he, multumim de “atentie”. Chiar mi-era dor de o leapsa. Promit ca o execut cu prima ocazie cand prind un moment liber.

              • At 2009.09.21 08:04, Addamissia said:

                :o :o :o breee, io acuma am vazut cat e de lunga :( . Eh, ata ete…

                • At 2009.09.21 16:31, Cipri said:

                  Am răspuns la leapşă. Multe întrebări….

                  • At 2009.09.21 19:14, Addamissia said:

                    Ce frumos ai fentat întrebarea 6 :d .

                    • At 2009.09.21 22:17, Cipri said:

                      @Addamissia: Poate pentru că se termină în cifră… :P

                      • At 2009.09.21 22:20, Sufletica said:

                        la varianta asta nu ma gandi:D

                        • At 2009.09.23 20:48, Monichina said:

                          Draguta mea, multzam fain din sufletel, imi cer scuze ca am intarziat cu tema, dar am avut multe pe cap…si pe suflet… Gata, asta seara reglez conturile! :*

                          • At 2009.09.23 21:45, Monichina said:

                            Auziti, dar voi… cu cine ati facut clasa 1? Asa se numara? tz, tz,tz rusinica! :))

                            • At 2009.09.23 22:06, Cipri said:

                              Şşşşşşşşt! Las’ aşa, cine ştie ce întrebări erau acolo…

                              • At 2009.09.23 23:56, Addamissia said:

                                Nu erau cine ştie ce întrebări, aşa că relax, n-aţi pierdut nimic.

                                • At 2009.09.24 00:06, Cipri said:

                                  Atunci m-am liniştit :)

                                  • At 2009.10.10 02:37, Datorii neonorate | Naicu.ro said:

                                    [...] Primul vine de la Sufleţica care-mi pune întrebări şi eu dau răspunsuri. Aşa mai află lumea ce preferinţe [...]

                                    (Required)
                                    (Required, will not be published)