Parcă aşa începea un proverb. Pentru mine Lenea asta nu este numai cucoană, este o cucoană binefăcătoare de minuni. Eu îs predispusă la Lene şi când simt că mă vizitează cucoana asta mă simt extraordinar de veselă. Nu ştiu de unde vine, nu ştiu de unde se îmbracă şi unde se hraneşte, însă eu o iubesc tare mult.Numai nesuferitul ăsta de Timp nu îmi dă pace să stau la taclale cu cucoana Lene. Mereu intervine el în şueta noastră. În weekend-ul ăsta i-am închis poarta în faţă domnului Timp şi m-am întins cu cucoana Lene pe canapea. A fost aşa de bine. Nemaipomenit. Ne-am uitat la filme, am citit, ne-am desfătat fără a ţine seama de Timpul nesuferit ce tot bate la uşă. Starea asta de a nu face nimic este fenomenală. Să îţi fie atăt de Lene încât să nu te dai nici jos din pat pentru a bea un pahar cu apă, asta chiar n-am mai pomenit.

Timpul ne ameninţa şi fugea mai repede ca vântul. N-am apucat să vorbesc tot cu cucoana Lene. Sper totuşi că ne vom reîntâlni curând. Nici nu ne-am despărţit bine şi deja îmi este dor de ea. Timpul a căştigat din nou. Deja ceasul este potrivit pentru mâine dimineaţă. Urăsc Timpul ăsta. Se scurge prea uşor şi eu încă mai vreau să dorm in braţele cucoanei. Însă, Timpul nu mă lasă şi îmi şopteşte uşor: mâine la muncă cu tine.