Omul fluture
Ştim prea bine că la ora actuală mass-media sunt în căutare de ştiri cât mai senzaţionale. Pentru jurnaliştii noştri, o moarte, un accident, un viol, o prăbuşire de avion sunt doar câteva exemple de mană cerească pentru articolele lor. Sunt de acord că accidente avem la tot pasul, de violuri nu ducem lipsă, de furturi şi înşelaciuni nu mai vorbesc, însă de la real să trecem la ficţiune, cu asta nu mai sunt de acord.
Pe 22 septembrie, majoritatea presei a preluat o ştire cum că într-un lan de porumb din Olanda a apărut omul fluture. Au pus şi dovada, o pun şi eu:
Nu sunt în domeniu, nu mă pricep, totuşi mă gândesc că atunci când preiei o ştire de pe agenţiile internaţionale, o preiei cu totul, nu o înfloreşti. Păi, dragilor jurnalişti, în primul rând, fluturele ăsta a apărut în data de 8 august 2009. Din păcate pentru voi, nu este o lucrare extraterestră, ci doar munca unor oameni (peste 50) care au lucrat pentru a face această frumoasă imagine ce face parte din categoria cropcircle XL D-Sign.
Se pare că nu deţineţi translatori de limbă germană sau olandeză, dar nici măcar translator de limbă engleză nu aveţi? Înţeleg că vreţi să vindeţi cât mai mult, dar nu mai împuiaţi capetele oamenilor de rând. Cred că şi eu mă pricep mai bine la “umflături” decât voi.







<


presa…e la fel peste tot…ce sa-i ceri.
Dacă ziceau că a fost o creaţie a oamenilor şi că au muncit nu ştiu cât timp la ea, nu citea nimeni, îţi dai seama. Minţile bolnave nu vor informaţie de bună calitate.