Sufleţica

Până şi maestrul cântă alături de mine. Viorile sunt peste tot, pe google, în sufletul şi în gândurile mele. Astăzi sărbătorim un mare maestru. Ar fi împlinit 332 de ani. Muzica lui se ascultă şi cred că o să fie ascultată mereu. Pe acorduri de vioară vă las în această zi de primăvară să trăiţi alături de Vivaldi.

Atunci când liniştea se aşterne, ce îţi mai rămâne de făcut? Să o asculţi sau să divorţezi de ea?

… ar fi să îşi trăiască viaţă în singurătate, lumea nu s-ar termina acolo. Pământul nu s-ar opri în loc, păsările nu ar mai ciripi, nimic din toate astea nu s-ar sfârşi, acolo,  în singurătatea ei. Viaţa îşi va urma cursul. Oamenii vor trece pe lângă durerea ei şi nimeni nu s-ar opri în loc. De ce ar face acest lucru? Nu au nimic de câştigat, şi apoi cine mai are timp să asculte? Câţi dintre noi îşi mai fac timp să asculte vântul? De ce am asculta liniştea? Nimeni nu mai are timp de nimeni. Şi chiar dacă… toate astea sunt reale, ce socoteală ar trebui să dea lumii?

Cada dia me miro en un mundo al revez,

cuando no te puedo ver,

es que es como volver a nacer,

esperar otra vez.

Pe melodia asta dansează o paparudă, udă, udă… în toate zilele astea ordinare.

Prefaţă:              
Şi toată lumea-i fericită
şi toţi au de-mpărţit ceva
numai eu mă uit ca tâmpa
nu iese nimeni în calea mea.
Şi cum poetul prea măreţ
descrise mult prea bine în cuvinte
vă las cu Antiprimăvara lui
şi ale mele simţăminte.

În noi e loc numai de iarna
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.
Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuibul li-i stricat la stresini
Si lînga mine nu esti tu.
R. Primavara, care-ai fost,
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci, sîntem reci,
Iarna ni-i pe veci.

Schimbari mai grave decît moartea
Au fost si sînt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi,
Si ninge pîna la prasele
Ninsoarea intra-n trupul tot
E-un dans de oameni de zapada
Ce-mbratisarea n-o mai pot.
Ce daca vine primavara
Atîta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi.
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti înflorirea, primavara
Si toti cocorii emigrantï.

Adrian Păunescu

Un chip de nisip
şi mîini de nisipi
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.

Moartea cuvintelor – Octavian Paler