Să te trezeşti sâmbăta la ora 8 este curată blasfemie. Ziulica asta frumoasă ce a fost creată pentru somn, nu poate fi stricată şi plângărită cu aşa o blasfemie. Însă, nu toţi înţeleg acest lucru. Tocmai de aceea, drăguţa mea mamă mi-a stricat ziua mea de rugăciune prin trezirea la ora asta. Mă aşteaptă:
- 30 de geamuri de spălat;
- 7 camere de aspirat şi perspirat;
- 6 covoare de spălat;
- 7 mâţe de pieptănat;
- 15 câini de curăţat;
- 7 verze de murat.

Şi corul strigă tare: Blasfemie.  Îmi trag uniforma din dotare şi la munca de jos cu mine. Dacă voi supravieţui acestei zile, promit să mă apuc serios de rugăciune. La revedere.

Există om care nu se teme de moarte? Să-ţi fie frică sau să nu îţi fie frică? Aceasta-i enigma mea.

Sunt doar eu defecta sau mi se pare ca nici bine n-am iesit de sub nameti si deja am inceput sa ne topim? Incerc sa imi deschid toate branhiile, sa imi gasesc modalitati de a inspira putin aer si degeaba. Ma topesc incet dar sigur. Voi cum suportati caldura asta infernala?

Dimineaţă frumoasă de Marţi. M-am trezit cu zâmbetul pe faţă. Urma să fie o zi plină, dar nu conta, noaptea fusese extrem de plăcută. Cu vise lungi şi extrem de încinse. Planul de bătălie ce este întocmit de fiecare femeie, dimineaţa, atunci când face ochi, era stabilit de aseară. Problema arzătoare a femeilor dimineaţa este asemănătoare. Iar întrebarea ce le vine iute în minte, după ce şi-au băut cafeaua este : eu cu ce naiba mă îmbrac azi? Eu ştiam. Stabilisem deja de ieri. Ceva lejer, numa bun pentru căldurile astea. Apoi, zâmbetul îmi era datorat şi pentru că urma să mă încalţ cu pantofiorii săndăluţă, achiziţionaţi recent. După pregătirile de rigoare am plecat veselă spre birou. Am intrat ca o zână, măndră nevoie mare. Aveam pantofiori noi. Şi glume, şi râsete, şi întrebări de genul: unde naiba îi mai pui, că ai o grămadă? Inima îmi era împăcată. Pantofiorii au avut efectul ce îl aşteptam nerabdătoare. Însă, orice fericire ce îi este dată sufleţelului se stinge la fel de repede, precum a început. După o oră de purtat aceşti pantofiori, a început calvarul. Simţeam cum îmi explodează piciorul în ei. M-am învârtit, m-am descălţat pe sub birou. Nimic. Deja începusem să am o mare durere pe faţă. Se spune că femeile se cunosc după faţă. Dacă au o faţă căzută şi tristă, e clar că-s constipate sau le strâng pantofii. Eu mă încadram în a doua categorie. Puii mei. A fost cea mai lungă zi din viaţa mea. La întălnire de fiecare zi, încercam să fiu atentă la ce se discută în cadrul proiectului, dar gîndul meu era numai la picioruşele ce sufereau groznic. Aşa chinuială, nu am mai tras de foarte mult timp. Adevărată zi de Marţi. Acum, stând cu picioarele în apă rece, mă gândesc că poate eu sunt defectă. Oare toate femeile au probleme de genul ăsta? Eu nu am văzut până azi o faţă mai chinuită ca a mea. Şi cât de mândră şi veselă eram dimineaţă. Indivizii ăştia doi mi-au ruinat ziua şi viaţă. Nu mai amintesc că mâine probabil mă voi duce desculţă la servici. Nu de alta, dar nu mai am curaj să pun ceva pe picioruşele mele chinuite.

Mi-am consumat atâta timp numai pentru a visa cum arăţi. Te-am creionat în gând din cap până în picioare. Nu ţi-a rămas niciun contur netrasat. Milioane de nopţi am visat, la părul tău, la chipul tău, la mânuţe, la tot ceea ce ai fi reprezentat tu pentru mine. Erai frumos, ştiu asta. Îmi pare rău că nu am avut curajul atunci să te am. Nu a existat secundă din viaţa mea în care să nu regret. Însă, regretele nu m-au ajutat să spăl păcatul făcut. Nu te-am lăsat să trăieşti şi pentru asta plătesc în fiecare secundă din viaţa mea. Acum ai fi fost cu mine, m-ai fi alintat şi iubit, exact aşa cum trebuie să iubească un copil o mamă. Eu, nu te-am iubit îndeajuns încât să te am. Te-am ucis. Nu ţi-am dat dreptul la viaţă. Acum plătesc pentru asta, cu vârf şi îndesat. Te-ai răzbunat cum ai putut mai bine. Mi-ai luat şi ultima şansă de a demonstra că pot face acest lucru. Mi-ai lăsat o viaţă goală şi fără împlinirea supremă dorită de fiecare femeie. Dar nu te urăsc pentru asta. Îmi recunosc vina şi nu mi-ar ajunge viaţa asta pentru ati spune că am greşit şi că te-aş fi iubit cum n-aş fi iubit pe nimeni pe pământul ăsta.

Era şi normal să nu mergem mai departe în competiţia Bailando por un sueno internacional. La cum s-a votat în competiţia asta, mă mir că Laura şi Bogdan au rezistat până la acest moment. Părerea mea: s-au descurcat excelent. Frumoşi, maleabili, cu ritmul în sânge. Bravo. Îmi pare rău că nu aţi avut norocul să mergeţi mai departe, dar să ştiţi că aţi fost cei mai buni.