Poveţele lui Socrate
De ce mai stau?
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Frumoase versuri, păcat că viitorul ce îl visa Eminescu s-a transformat în cenuşă. M-am întrebat adesea:
Ce caut eu în ţara asta?
Nici eu nu am găsit răspunsul. Mă chinui să îl găsesc, mă leg de anumite chestii, mă zbat în cenuşă în fiecare zi, şi totuşi am rămas. Oare cât o să mai perseverez în laşitatea mea de a rămâne pe meleagurile astea?
Mi s-a întâmplat să merg adeseori în alte ţări şi să îmi fie ruşine să îmi vorbesc limba sau să spun că sunt româncă. Sincer, nu îmi făcea deloc bine acest lucru, dar împrejurările mă forţau. Read more »
Ce bine ar fi…
dacă aş putea să mă teleportez în braţele tale. Atât de dor îmi e de îmbrăţişarea ta.
Fericire ploioasă
Nu mai stă. Plouă, plouă şi nu se mai opreşte. Totuşi pe ploaia asta am întâlnit şi oameni fericiţi:
Notă: nu erau proaspăt căsătoriţi. Pe baloane scria “Happy Birthday”, iar în maşină erau doi bărbaţi ce se sărutau de zor. Frumos… zic eu.








<

