Sufleţica

Am prins din nou o leapşă, de data asta de la Relax, aşa că ce să fac? Mă bag şi la hora asta:
1. Ce tip de om crezi că agreezi în afaceri ca şi sef?
Nu cred că agreez pe nimeni, îmi place să îmi fiu propriul şef. Numai că viaţa a vrut altceva, aşa că mi-ar plăcea ca şeful meu să fie om în primul rând, şi apoi şef.
2. Dar tu ce gen de şef eşti sau ai fi?
Probabil că unul al naibii de bun… sau rău depinde de scaunul pe care stau
3. Unde ar fi vacanţa ideală?
Cândva visam la piramide, apoi multă vreme am visat la Caraibe… pe parcurs am realizat că indiferent unde ai fi, dacă nu ai cu tine persoana iubită, nicio vacanţă nu poate fi ideală. Aşa că vacanţa mea ideală este alături de sufletul meu, oriunde ne-ar purta paşii.
4. Ce animal preferi?
Greu… în general sunt înnebunită după animale…, dar nu pot vedea şerpi şi alte târâtoare, în rest, fiind mămica unui superb motan pot spune că îmi plac pisicile, dar nici câinii nu-mi displac. Apoi aş enumera : papagali, maimuţe, tigrii, lei, vaci, oi, cai, chinchile, etc…
5. Preferi să faci dragoste în pat sau în locuri diferite?
Dragoste??? mai există aşa ceva? hmmm… nu ştiu depinde de timp şi de spaţiu
6. Iubeşti cu inima, sufletul sau cu mintea?
Cu tot sufleţelul meu iubesc şi atunci când iubesc sunt ca şi râia
7. Ai încerca să sari cu paraşuta?
Never, brrrr
8. Ai încerca să mănânci mâncare exotică, ex insecte, viermi etc? 
Sunt eu gurmandă, dar nici chiar aşa
9. Ai face sex pe bani sau pentru alte interese?
Pâna acum nu… dar cu criza asta economică, cine naiba ştie ce o să se întâmple?
10. Te vezi făcând munca de voluntariat?
Da…
11. Ai pleca în zone periculoase de pe glob dacă ţi s-ar da o misiune de îndeplinit?
Nu…
12. Ai putea ucide în condiţii dure? 
Da… se pare că în fiecare persoană există câte un animal sălbatic care stă la pândă.
13. Poţi trece uşor peste eşecuri? 
Nu…categoric nu.
14. Crezi în bine atunci când ţi-e rău?
Mai degrabă cred în rău atunci când îmi e bine. Întotdeauna mi-a fost frică să îmi fie bine, pentru că inevitabil imediat apărea şi răul
15. Consideri că eşti un om agreat sau tolerat?
Nu ştiu, sincer… de foarte mult timp nu mai ştiu cum sunt, agreată sau tolerată… şi nici nu cred că o să aflu curând.
16. La rândul tau agreezi sau tolerezi oamenii?
În general agreez animalele, oamenii m-au dezamăgit de foarte multe ori pentru a mai fi capabilă să îi agreez sau tolerez, am învăţat însă să trăiesc cu ei.
Ufff… grea leapşă şi foarte serioasă… nici nu ştiu cu-i să io lansez, aşa că e deschisă tuturor celor care vor să o preia.

Mă doare măseaua… o fi de bine sau de rău?

Întunericul nopţii mă pătrunde tot mai tare, gândurile îmi sunt din nou îngheţate. Amorţită în gândire, paralizată în mişcări, nu îmi mai simt nici sufletul… cred că şi el e îngheţat de spaimă. Am învăţat să supravieţuiesc cu frica,  nu îmi mai este frică de ea… am învăţat să supravieţuiesc cu gândurile… cu mine însămi nu am învăţat să supravieţuiesc. Citesc peste tot că trebuie să te iubeşti pe tine însuţi, că trebuie să te întelegi, să convieţuieşti fericit cu ceea ce eşti. Eu nu pot face asta, mă urăsc de moarte, îmi vine să divorţez de mine. Cum pot găsi eu un judecător care să pronunţe divorţul de mine? Nu mă mai suport, nu pot comunica cu mine însămi, nu îmi pot da sfaturi, nu îmi pot face zilele şi nopţile mai frumoase. Atunci de ce să mai trăiesc cu mine? Dacă tot sunt atât de îngheţată şi nu îmi pot găsi calea de comunicare cu mine, de ce să nu divorţez?  Nu pot învăţa să supravieţuiesc eu cu mine, atunci cum să supravieţuiescă altcineva?  

Oare de ce au bărbaţii în sânge perversiunea încă din fragedă pruncie?

Mă nervozează:

- că nu îmi găsesc porţia de somn deţinută acum câtva timp;
- matracucele;
- femeile care se cred femei, dar habar nu au ce înseamnă cuvântul ăsta;
- idioţii;
- nesimţiţii din trafic;
- motanul, fiindcă în fiecare seară ne batem pe laptop (el încearcă să doarmă pe taste şi eu nu pot să scriu);
- ideea că mâine e vineri şi trebuie să mai muncesc;
- tu, că ai plecat;
- filmele de la tivu;
- noaptea că trece aşa de repede;
- matracucele – dar asta am mai spus;
- mincinoşii;
- şi faptul că nu deţin acum o bucăţică de ciocolată amăruie.

chestii enervante domnule, nu glumă…

Se pare că veşnica noastră problemă este şi va rămâne mâncarea. Cum noi nu prea avem în zonă multe variante de fast fooduri şi alte locaţii de ajutor în cazuri de mare foame, fiindcă locaţia de activitate zilnică (şi anume serviciu) este un pic situată cam în câmp, suntem nevoiţi să mâncăm ceea ce găsim repejor, dar sigur. Acum ceva timp undeva în apropiere a răsărit o gheretă cu oameni harnici şi foarte atenţi la stomacurile noastre. Frumos la început, chiar dacă de afară nu dai doi bani pe gheretă. Ce conta? Urât afară, dar bună rău mâncarea pe care o preparau omuleţii de acolo, preţuri fără concurenţă , porţii pentru toată familia. Minunea nu a durat decât o lună, apoi încet, încet, omuleţii au început să mai raţioneze porţiile, să crească preţurile. Oricum sunt încă acceptabili… dar, au început să nu mai prepare nici aşa de bine (precum o făceau la început ) mâncarea. Astăzi frăţiorul meu de suferinţă Sorin, s-a gândit el că mi-ar fi foame şi a avut un gând fugar şi-mi spune:

- Soro în 5 min să te găsesc jos, mergem să luăm de mâncare de la gheretă.

- Of, nu pot, sunt prinsă rău, am treabă, mesaje de făcut, bla..bla..bla… (adică de bloguit)

- Nici vorbă, acum mergem, am spus, am zis.

Se împachetează Sufletica bine şi purcede la drum. Ajungem la o oră cam nepotrivită (adică 12) când stomacul tuturor din preajmă explodează. Coadă, de ziceai că dau pe gratis. Şi stăm noi, juma de oră în frig, timp în care i-am zis câteva vorbuleţe de dor “frăţiorului meu” gen:

- Cine naiba m-a pus să vin cu tine? Câtă treabă aveam de făcut…

- Hai soro că scăpam acuma, stai, mai sunt 15 comenzi în faţă şi gata.

Bine, bine, dar ce mâncăm? Cum stomacul meu nu prea avea multe în program, ar fi măncat şi nu prea ar fi măncat, oscilam între un orez cu lapte sau un “cătel cald”.

Frăţiorul meu face repede un pic de marketing şi totodată monetarul din buzunar şi BANG îi sclipeşte ideea:

- Soro, îmi iau cărnaţi cu cartofi prăjiţi. Mare bine, sunt mari, la grătar şi pe deasupra mai sunt şi doar de 2 lei. 

- Ok, de ce nu? Sunt chiar apetisanţi, zic eu înfrigurată.

Dupa 30 de minute reuşim să dăm comanda, luăm fericiţi mâncarea şi fuguţa la servici să prestăm. Eu având de lucru, am combinat utilul cu plăcutul, nici eu nu ştiu care ar fi utilul în această propoziţie şi plăcutul. Utilul (munca), plăcutul (mancarea) sau invers? Până mă edific mai îmi trebuie ceva timp…

Ok, toate bune şi frumoase până acum 10 minute când frăţiorul meu îmi spune pe mess:

materazzi: sorooo

sufletel: da

materazzi: scrie pe blog ca am fost azi la fost food

materazzi: si am stat la coada

materazzi: app nu au fost buni carnatii….

sufletel: hahaha

materazzi: naspa rau

sufletel: nu au fost buni?

materazzi: nefacuti

sufletel: e na?

sufletel: serios?

materazzi: si gretosi

Şi eu care am stat toată ziua cu gândul la cârnaţii aia

Morala: Frăţiorule, mai bine ne lăsăm de mâncat sau ieşim la plante să bem o cofiii