Fiind una dintre fericitele blogăriţe care au primit în dar această poveste, nu am decât, să mă consider onorată. Datorită “gurului“, am făcut şi ore suplimentare. Povestea de spus mai departe a fost iniţiată aici. Vă rog să citiţi toată tot firul ei, altfel, nu veţi afla niciodată prin câte chinuri a trecut săraca Orfelia.

“În mijlocul pavilionului central se afla un calendar dintr-acela pe care îl rupi în fiecare zi. Se duse spre el şi rupse ultima foaie, cea cu 31 decembrie. Pe loc rămase înmărmurită ca o stană de piatră. Nu-i venea să creadă ce vedea. Se frecă la ochi şi se uită mai bine la calendar. Era 32 decembrie.
Cînd, în spatele ei se auzi o…”

… băşină.

Orfelia, oripilată, se întoarse speriată şi exclamă:

- Şi Tu, Doamne?
- Scuze, zise Dumnezeu. Sfântul Petru a gătit fasole la prânz şi nu mă pot abţine.
- Nu te scuz până nu-mi spui ce e cu ziua asta de 32 decembrie şi unde e Gigel.

- Păi, ce să zic, măi, Orfeliou? Dracu’ ştie. Stai să-l sun.

Dumnezeu scoase de sub barba Sa cel mai frumos telefon mobil pe care Orfelia îl văzuse în viaţa ei.
- Ce model e? întrebă Orfelia încântată.
- Este un Serafim-Eustachie Slide. Stai aşa, că sună. (…) Nu răspunde, mai încerc o dată. (…) Nimic. Asta e ultima oară.
Maleficul auzi într-un final telefonul vibrând lângă coasă.
- Mdea… Cine e la telefon? răspunse Satana.
- Băi, pe unde umbli? Te-am sunat în voi, adică în draci.
- Care eşti, Mă? Eşti Tu, Ăl de eşti?
- Da, Eu sunt Cel ce sunt. Auzi, cum e cu asta cu 32 decembrie?

- Haha, e o glumă de-a mea. Tare, nu?
- Eşti dat ţie, adică dat dracu’. Ia mai zi, ştii ceva de Gigel?
Orfelia Îi şopti Atotputernicului să dea pe speaker. Acesta îngădui.
- Gigel şi mai cum? zise nedumerit Lucifer.
- Gigel Cristal.
- A, păi a plecat în Italia. Nu a putut suporta ideea că n-o va mai vedea niciodată pe gagică-sa.

Cum auzi Orfelia noastră aceste lucruri, o luă la fugă în plină zăpadă, prin nămeţi, îndurând frigul, precum Vitoria Lipan. Merse de îndată la aeroport să prindă o cursă low cost. Se scutură bine de nămeţii ce îi acopereau umerii, intră în aeroport şi îşi aduse aminte subit că nu are bagaj. Se întoarse acasă, îşi aruncă în valiză toate lenjeriile cumpărate din faimosul outlet de la Obor, nişte parfumuri de la magazinul cu esenţe din Cocor, puţină brînză, un sălămior, Frutti Fresh, cosmeticale şi tampoane. Îşi aranjă cele două bucle de pe căpăţînă şi zăbovi în oglindă pentru o clipă. Anii îşi puseseră amprenta asupra ei. Dar asta nu o va împiedica să-l găsească pe Gigel. Se îmbrăcă de duminică cu cizmele D&G, luă valiza de mîner, mai aruncă o privire în oglinda deja spartă şi purcese la drum.

Ajunsă în aeroport, faţa ei deveni mult mai luminoasă şi fericită. Gândul că îl va întâlni pe Gigel o făcea să radieze.

Dar socoteala din târg, nu se potriveşte cu cea din aeroport.

Cum Orfelia nu a călătorit niciodată cu avionul, nu avea de unde să ştie că bagajul trebuie să cîntărească 20 de kile. Al ei avea 40. A încercat să intre în graţiile celui cu care vorbea, dar acesta nu se lăsă intimidat de rugile ei. Nemilos şi cu ură pe faţa, băiatul de la check-in îi repetă:

- Aveţi voie doar cu 20 de kilograme. Ori mai scoateţi din ele, ori plătiţi. Nu puteţi trece cu mai mult.

- Păi eu ce să mă fac acuma? Bani n-am, vreau să-i fac o surpriză lui Gigel al meu… Fac orice, numai lăsaţi-mă să plec.

Pus pe gânduri la auzul mirificului cuvânt “orice”, check-in-istul îi zise grăbit:

- Mai sînt trei în spatele tău, cum termin, mergem la toaletă că nu ne deranjează nimeni şi rezolvăm. Apoi te trec pe lista pasagerilor.

Orfelia, plină de remuşcări, dar arzînd şi de dorinţe, fu de acord.

Şi uite aşa păcătui Ofelia, dar nu se punea, că era în numele dragostei ei pentru Gigel Cristal. Ajunse şi în toaletă unde grănicerul o aştepta nerăbdător cu pantalonii explodând. Fâstâcită, încordată, plină de gânduri, închise ochii şi înainte ca el sa i-o înfigă deasupra bărbiei, se auzi un zgomot puternic şi cineva începu să urle:
- Nenorocit-o!!!!!!!!! Aşa m-ă iubeşti tu? Ştieam eu c-ă eşti o panaramă de doo parale, urla Gigel agramat.

Apoi se repezi la ea, dar bodyguarzii de la Trădaţi în dragoste îl reţinură între braţele lor vânjoase. Ernest îl ruga să se calmeze.

- De ce l-ai înşelat? o întrebă Ernest foarte calm pe Orfelia. Cum ai putut? Omul ăsta munceşte din greu ca să te întreţină. Nu este el patron aşa cum visai tu. Dar vrea să plece în Italia să adune bani, pentru a te lua de nevastă. Ce răspuns poţi să ne dai?

- Gigel, Gigel… nu este adevărat. Nu te-am înşelat. Totul este în mintea ta. Eu tocmai vroiam să vin la tine în Italia. Nu te-am înşelat.

- Nu mai înselat fincă nai apucat, nenorocit-o. Futuţi dumnezei măti. Of, cât team iubit. Cum ai putut sămi faci aşa ceva? Ştieam eu c-ă ieşti o uşuratica încă din copilărie. Că cînd ne strânge-am să mergem la căminul cultural, tu te giugiule-ai cu alţi.

Ernest se lupta din toate puterile să îl calmeze pe Gigel, care vroia să arunce aeroportul în aer, de la durerea pe care o purta în pantofi. Plecând pe grabă, atunci când echipa de la PrimaTV îl anunţă că Orfelia se află într-o budă de pe Băneasa pregătită pentru un sex oral, Gigel uită că pantofii cei noi îl strâng ca într-o menghină. Însă acum durerea era din ce în ce mai acută. Ne mai suportînd calvarul prin care trecea, amplificat şi de nervii pe Orfelia, scoase un…

Ciupanezule, de aici îţi ofer onoarea de a continua povestea.