Ati avut vreodata senzatia ca orice ati face, nu puteti intra in gratiile oamenilor? A trait cineva sentimentul ca indiferent cate sacrificii ati face pentru cineva, niciodata nu este de ajuns? De ceva timp traiesc cu impresia ca nimeni nu mai vrea sa ma auda, vada, cunoasca, nimeni. Ma intreb zilnic: oare ce am facut? Unde gresesc si de ce? Sentimentul ca sunt data la o parte din viata tuturor este tot mai acut. Culmea, stiu ca nu am suparat pe nimeni, am incercat sa fiu prietena tuturor, sa am umarul intins pentru oricine. Si atunci de ce sunt exclusa? Oare este mai bine sa devin nemuritoare si rece? Sa ignor, asa cum sunt ignorata? Care ar fi comportamentul cel mai adecvat fata de celelalte persoane? Nu mai stiu. Ma prabusesc in gandurile mele si incerc sa gasesc motivul pentru care sunt exclusa din inimile tuturor. Cred ca blestemul aruncat asupra mea ma cuprinde din ce in ce mai adanc. Intotdeauna mi-a fost frica de singuratate, de a trai fara prieteni. Am incercat sa fiu mereu inconjurata de oameni. Si tocmai acesti oameni ma exclud acum din viata lor. Ce imi ramane in afara de singuratate si de ploaia de afara? Nu stiu.
Nu sunt randuri pentru a starni mila cuiva. Nu am nevoie de mila nimanui. Sunt doar senzatii traite in ultimele saptamani.
Addamissia (62)
Aia cu Paru' (55)
Naicu (54)
pissi_mic (49)
<
Am trait sentimentul descris de tine. Este urat, deprimant, de neinteles.
Cand eram in liceu am incercat sa leg prietenii cu cei care erau pe aceeasi lungime de unda cu mine.
Mi-am facut destui amici si prea putini prieteni.Se creasera la un moment dat mici bisericute si ma simteam uneori in plus. Nu intelegeam de ce nu sunt dorita, de ce sunt evitata,etc.
Desi ma consumam, i-am tratat cu aceeasi raceala. Dupa un timp, acei asa zisi prieteni au vrut sa se intoarca, dar eu nu am vrut sa-i mai primesc. Prietenul e cel ce iti e mereu alaturi, amicul e cel care e in stare sa schimbe o vorba cu tine fara sa te faca sa te simti strain de el.
Ignora-i si mergi mai departe.
Meriti prieteni mai buni, care sa stie sa te asculte si sa fie langa tine cand ai nevoie de ei.
ce aiurea , mi se intampla si mie dar de fiecare data imi dau seama ca este doar o perioada proasta si din cauza asta vad totul in negru ! cu siguranta si tie ti se intampla acelasi lucru ! nu vad de ce cineva ar trebui sa te dea la o parte !
Capul sus !
cine cara pesti demult morti dupa el sa nu se mire ca cei din jur nu suporta putoarea.
Sufletel, sunt convinsa ca de vina este numai ploaia de afara si toamna in care am intrat ,dar, toate sunt trecatoare crede-ma. Iti urez numai de bine!
Breee, ce ai? Ce se împlântă cu matale? Ce-s cu gândurile astea, ha??? Arată-mi-l mie p-ăla care nu te vrea că să vezi ce-i trag o mamă de bătaie şi îi zic şi vreo două-trei vorbe de dulce de nu se vede. Eeee, păi ce însemnă asta? Hai, termină cu prostiile. Cine nu te vrea habar nu are ce fel de om pierde, dar tu cred că te poţi lipsi de el. Hai, capul sus!!!
@ruxandra:bine ai venit in Sufletel, imi pare rau ca il gasesti un pic cam neguros, la fel ca vremea de afara. Voi raspunde un pic mai jos la toti.
multam, stiu ca incerci sa ma faci sa zambesc, insa zambetul l-am pierdut cam de multisor. Am ramas doar cu un gust amar. Atat.
@vasile: intotdeauna ma uimesti, nu stiu cum reusesti. Si ceea ce ai spus mai sus este chiar adevarat. Cine naiba sa vrea a fi inconjurat de una ce cara pesti morti dupa ea? Ai dreptatea, foarte mare dreptate. O sa incerc sa imi spal sufletul si sa arunc pestele mort. Nu merita sa fie carat in spate de mine.
@pt.toti: raspunsul il aveti mai sus. Vasile a punctat ceea ce nu am putut eu sa exprim mai sus in postul de azi.
@adda: nu ma mai flata ca tot ai de dat sucul ala
“Ce imi ramane in afara de singuratate si de ploaia de afara?” tu, numai tu… not to mention the tomcat…
Sucul îl dau oricum, nu mă eschivez io de la asta
. Numai nu mai fi tristă 
…
Eu traiesc cu aceasta senzatie de foarte mult timp incoace. Este ingrozitor sa te stii exclus, marginalizat. Groaznic. Rasismul asta ma omoara.
E de la ploaie, oricum, zii mersi ca esti la tine acasuca, cu motanelul, si nu intr-un camin, in week-end, cand mai toti prietenii sunt la casele lor. Si oricati prieteni ai avea pana la urma, fiecare e cu viata lui, cu problemele lui, la urma urmei, tot singur esti. Chiar, am zis ca dau o cafea cand vin in Bucuresti. Eu as bea un ceai fierbinte ca m-am prins ploaia. Ce zici, te bagi?
La Mama? Cu un tort de fructe de padure? ![:-\](http://www.sufletica.ro/wp-content/plugins/ym_smilies/images/yahoo_question.gif ":-\")
” Pupu, si nu mai fi trista, toti trecem prin mom de astea, suntem si noi incordati si mohorati, sunt si altii, si luam totul ca pe ceva personal. Si la urma urmei, ai nevoie de o planeta de prieteni? 3 iti sunt de ajuns! Sau cel putin…eu asa simt!…
m-a cam prins ploaia*
te-ai gandit ca poate faptul ca ceilalti nu dau semn ca te sustin, ca vor sa te ajute sa iti dea un sfat sau sa te stranga in brate atunci cand ai nevoie se datoreaza imaginii pe care o au despre tine? Cand esti vazuta ca o femeie puternica, apta sa faca ceea ce vrea, care poate sa se descurce indiferent de situatie, care nu se smiorcaie din toate nimicurile in mod inevitabil ii faci pe ceilalti sa aiba retineri atunci cand le dai semne ca vrei sa fii ascultata, sa iti descarci sufletul, sau ca vrei pur si simplu pe cineva care sa te cunoasca exact asa cum esti: puternica si vulnerabila, ironica si sensibila, dura si blanda. Eu am patit-o si inca o mai patesc.
@monichina: da, ai dreptate, nu se compara. Dar pentru cariera te poti sacrifica un picut. Pe vremea asta nici un caine nu il scoti din casa, d-apai pe mine
apoi sunt la regim asa ca nu cafea, nu prajituri. Multam pt invitatie, asteptam sa mai dea o raza de soare, ok?
@semafor: la varianta asta nu ma gandisem. Chiar tind sa cred ca ai dreptate.
Tu, si eu am trecut prin asa ceva. Stii ce am facut pana la urma? Mi-am vazut de ale mele, nu mi-am mai rupt creierii si sufletul, si am inteles ca oamenii au uneori lucruri mai importante de facut, decat sa imi dea mie atentie. A durut, mi-a fost ca dracu’ si m-am simtit ca ultimul om, dar pana la urma am ajuns la concluzia ca decat sa sufar in continuare, mai bine spun “pa” genului asta de durere.