Friday, November 06th, 2009 | Author: Sufletica
Astăzi, Sufleţica a fost nevoită să dea piept în piept cu democraţia românească. Dacă gripa porcină nu ne omoară, când dai piept cu birocraţia eşti pe ducă sigur.
Zilele trecute am primit acasă factura lunară de gaze. Total banal până aici. Deschid factura şi, supriză, în ea mă aşteptau două cadouri.
Primul: noul contract care trebuie încheiat cu furnizorul de gaze. Aici am o dilemă. Dacă eu plătesc în fiecare lună, asta înseamnă că încă mai am nevoie de serviciul lor. Problema mare este că actualul contract este încheiat pe numele unei persoane decedate de 6 ani. Pot eu să îl trezesc din morţi să îmi semneze contractul ăsta? Normal că nu.
Al doilea: o atenţionare cum că am depăşit termenul legal de verificare a instalaţiei. Recomandarea lor consta în: sunaţi de urgenţă la numărul de mai jos.
M-am conformat şi am sunat. În urma conversaţiei am realizat încă o dată cît de greu e să trăieşti în ţara asta. Problema nu se poate rezolva telefonic. Trebuie să am timp pentru a ajunge la sediul lor. Okey, îmi fac timp, dar pe lângă asta am rămas uimită atunci când am aflat câte acte trebuie să prezint pentru un banal contract. Întrebarea mea a fost:
- Pot să vă trimit toate actele astea pe e-mail?
Răspunsul a venit prompt:
- NU! Toate actele trebuie prezentate în doua exemplare.
- Dar ce faceţi tată cu atâtea exemplare?
- Asta este politica noastră.
Okey, am alergat, strâns declaraţii de la toţi cei care au legătura cu contractul ăsta. Rezultat:
- 3 buletine – 3 copii x 2 exemplare;
- act spaţiu – 4 pagini x 2 exemplare;
- act succesiune – 3 pagini x 2 exemplare;
- declaraţii 3 persoane – 3 copii x 2 exemplare.
- copie ultima factură achitată la zi.
Tragând linie au rezultat nici mai mult, nici mai puţin decît 38 de pagini (oare am socotit bine?). O întreagă maculatură pentru o banală schimbare de contract.
Am făcut dosărelul şi am fugit la sediul celor care nu primesc acte prin e-mail. Intru plină de speranţă că ora de învoire de la job îmi va ajunge pentru a rezolva problema. Speranţa a murit în momentul izbirii vizuale cu marea de oameni ce formau cozi interminabile. Mi-am şoptit optimistă şi încrezătoare în gînd că am nevoie doar să depun un dosar. Ghinion. Şi ei la fel.
Şi am stat, şi am admirat sediul măreţ şi impunător pe care îl deţin cei de la Distrigaz. Era o căldură de îmi venea să mă apuc de striptease, Vorba aia, dacă nu ei, atunci cine?
Am reuşit să îmi ţin nervii în frâu şi am ajuns după 40 de minute la lucrătoarea de la relaţii cu clienţii. Se pare că gripa asta porcină a băgat ceva lume în sperieţi. Acestă duduie era cu masca la gură şi foarte (f)rigidă. Înţeleg că îi este frică de porcină, dar cred că ar trebui în primul rând să îi fie frică de nervii ei. La clienţii nervoşi şi stresul de fiecare zi, cred că există şanse să moară de atac cerebral, nu de gripă.
Pe lângă imensul dosar pe care i l-am prezentat, duduiţa consideră că este insuficient ceea ce am acolo. Aşa că îmi întinde încă şapte foi care trebuiau completate. Şi cum atunci când ai nevoie de un pix se întâmplă să nu îl ai în geantă, acesta era un moment prielnic de a interacţiona fizic cu paporniţa de după geam.
O întreb galeş:
- Aveţi cumva un pix?
- Nu!!! Şi nici pe al meu nu vi-l dau!
A, okey. Vă e frică să nu luaţi porcina de la mine.
Şi intră Sufleţica în disperare. Ce naiba? Am făcut 30 de minuţele pe drum, 40 de minute coadă şi tocmai un pix să mă împiedice în marea mea realizare? Mă uit în jur, atîţia oameni şi nimeni la care să apelez. După câteva momente de criză mintală văd o duduiţă angajată acolo şi o rog frumos să îmi împrumute un pix.
- Da, vi-l dau, numai să mi-l aduceţi înapoi că altul n-am.
- Normal, imediat.
Completez repede, returnez pixul şi mă bag în faţa celor de la rând, care erau foarte disperaţi că intrasem în faţă. Îi înţeleg, dar şi eu făcusem aceeaşi coadă. În fine, preia duduiţa actele şi obesevă că sărisem o semnătură.
- Nu aţi semnat aici.
- Am omis, vă rog o secundă pixul să semnez.
- Nu vi-l dau!
Uitasem că acelaşi răspuns îl primisem şi cu o secundă mai devreme. Totuşi a fost amabilă şi a luat de la o colegă un pix. Vorba aia, decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa. Adică ea nu vrea gripă, însă colega poate să aibă.
După ce a făcut din nou inventarul la acte, îmi întinde un număr de înregistrare şi îmi propune să aştept că voi fi sunată în momentul aprobării contractului.
Bineînţeles că Sufleţica nu a putut să tacă. Aveam şi eu o dilemă.
- Nu vă supăraţi, dacă vă este frică de gripă, de ce nu propuneţi şefilor să accepte modalitatea de primire a actelor prin e-mail? Aşa nu aţi mai fi obligată să respiraţi acelaşi aer cu noi şi aţi elimina stresul şi nervii de la serviciu. Iar noi, fraierii, nu am mai fi nevoiţi să batem drumul până aici.
Atunci, peste sediul Distrigaz (GDF Suez mai nou) din Bulevardul Mărăşeşti, nr. 4-6, se aşternuse liniştea.
Category: De Toate, De bataie de joc
Addamissia (62)
Aia cu Paru' (58)
Naicu (54)
pissi_mic (50)
<
Acelaşi lucru mi se întîmplă şi mie cu porcăria de schimbat contractul la lumină, dar nu mai dezvolt că ştii despre ce e vorba şi pe alţii nu-i interesează.
[...] Nu tu buletin, nu tu “cine sînteţi?”, nu tu copii xerox, nu tu înjurături, nu tu coadă, nu tu nimic. Timpul total al întregii operaţiuni: 4 minute. Scris vis-a-vis de treaba asta. [...]
Aoleu… nu pot sa cred ! Aici se face totul prin telefon !!! Ca doar nu-i nimeni prost sa plateasca in numele tau ! Dai numele , adresa (te inregistreaza telefonic) in timp ce te intreba daca esti de acord ca ei sa trateze datele personale . Din momentul in care ai spus da e totul facut !