Cafea… cu parfum de tristeţe

Mereu am iubit aroma cafelei, parfumul acela ameţitor de cafea proaspăt măcinată. Dulceag, amarui, un gust bun pentru sufletul meu. Am ajuns exact ca un roboţel, mă trezesc şi adulmesc mirosul cald ce pătrunde pe sub uşa mea, mirosul ce îmi dă puterea să părăsesc patuţul drag. Astăzi cafeaua mea are parfum de tristeţe, dar trebuie să o beau fiindcă fără ea chiar nu aş mai avea nimic care să mă facă să mă trezesc dimineaţa. Nu pot oferi nimănui o cana de cafea plină de tristeţe. Cine naiba ar vrea să bea din ea? Aşa că mă voi delecta singurică cu acest lichid dulce amărui…