Remeber The Time

Adio, Michael…

… ce-ar trebui să spun? Nimic… decât Adio, Michael…

It was the last show?

Nu îmi vine să cred. De ce aflu ultima? Ăsta a fost ultimul show al lui? De ce? 
După 17 ani de încântare se pare că a hotărât să ne părăsească. Jay Leno, căci despre el vorbesc a hotărât să ne lase cu ochii în soare. Păcat. Mare păcat. O să îmi fie dor de el. Bye, Lenooooooo.

      
Sursa.

Artă

Am primit aceste fotografii şi tare mi-au plăcut aşa că m-am gândit să vi le arăt şi vouă. Eu zic că asta înseamnă artă. Voi ce părere aveţi:

Je t’aime

Două cuvinte pe care cred că fiecare le-a rostit măcar odată în viaţă. Esenţa acestor două cuvinte, fiecare o întelege în felul sau. Iubim  fiecare în felul nostru, trăim aşa cum fiecare ştim să trăim, dar câţi sunt capabili să şi trăiască cele două cuvinte? E atât de uşor să le rosteşti, atât de uşor, dar oare să şi demonstrezi esenţa lor, o putem face? Am găsit o melodie pe blogul lui Andy, care chiar m-a lăsat fără cuvinte. Atât de bine se potriveşte cu  sentimentele mele actuale încât mai bine o las pe Lara Fabian să vă arate starea sufletului meu. Pentru tine, bebeul meu…. veşnic vei fi aici în sufleţel… să nu uiţi asta niciodată, indiferent de drumurile pe care le vom urma.

” Ca un nebun ca un soldat
Ca o stea de cinema
Te iubesc, te iubesc
Ca un lup, ca un rege
Ca un om care nu sunt
Vezi tu, eu te iubesc aşa cum
Ştii că te iubesc ….”

Melancolie pe fugă

Melancolic vorbind, am cam făcut-o de oaie. Ce naiba să inventez acum? Ce să ii spun soţului când o să merg acasă? E enervant de dureros să ştiu că mai trebuie să merg şi acasă, mai bine stau aici pe canapea şi visez la clipele frumoase pe care le-am petrecut cu amantul. Ce clipe… ce amor.. acum trebuie să plec acasa şi zău că mor. Să mă duc la mojicu ăla care nu ştie decât mâncare şi bere. Ce mama m-a născut să fiu servitoare? Ntz.. Eu am fost născută să fiu iubită şi uite că am fost pentru câteva ore. Toate prietenele mele o să moară de necaz când le voi spune cum mi-am petrecut timpul azi, nu ca ele, stând în casă, robotind, având grijă de copii.. ce toante. Ce frumos e să iubeşti, ce bine e să visezi… shit, ce târziu e.. trebuie să mă îmbrac, să fug. Gata cu melancolia că nu face bine la ficat. Am fugit să îi gătesc natângului ăla că acum vine acasă. Prost, nu îmi găsesc rochia… ce bine totuşi că am stat aşa nemişcată, căzută pe gânduri.. fiindcă iubitul meu m-a pictat între timp. Tabloul se va numi Melancolie după o oră de amor şi cred că îl expune luna aceasta la Galeriile de arta Artmark. Am plecat, trebuie să găsesc o minciunică până ajung acasă, vă povestesc altădată ce am putut să inventez, acum nu am timp, e târziu şi îmi e frig. Unde naiba e rochia aia?

Această poveste a fost scrisă pentru a participa la concursul organizat de Dgeneration .