Cei care sperau că seria “Bailando por un sueno internacional” a luat sfârşit, vor avea surpriza să mai regăsească câteva posturi pe această temă. Concursul ăsta a demonstrat că nici-o competiţie nu poate scăpa de certuri, invidii şi alte uneltiri. Echipa din Peru a fost eliminată din concurs, datorită numeroaselor nemulţumiri la adresa juriului (pe bune dreptate, zic eu). Noroc cu această eliminare. Uite aşa, ne-am întors înapoi în concurs. Pe larg puteţi citi aici. Eu le doresc mult noroc în competiţie, se pare că au nevoie, fiindcă nici bine nu s-au întors şi iar sunt condamnaţi la duel. Laura, Bogdan… înainte cu toată forţa.
Era şi normal să nu mergem mai departe în competiţia Bailando por un sueno internacional. La cum s-a votat în competiţia asta, mă mir că Laura şi Bogdan au rezistat până la acest moment. Părerea mea: s-au descurcat excelent. Frumoşi, maleabili, cu ritmul în sânge. Bravo. Îmi pare rău că nu aţi avut norocul să mergeţi mai departe, dar să ştiţi că aţi fost cei mai buni.
Se pare că norocul nu este de partea lor. Iar au fost condamnaţi la duel. Mă întreb oare ce pregătire fizică trebuie să deţină Laura şi Bogdan pentru a rezista în competiţie.? Până şi acolo se pare că cineva are ceva cu naţia noastră.
După cum am scris şi ieri într-un later edit la postul România la duel, Laura Cosoi şi Bogdan Boantă au trecut victorios de duel. Se pare că tangoul a fost cu noroc pentru ei. Părerea mea de neprofesionistă, tangoul a fost nemaipomenit. Voi ce spuneţi?
Later edit: Se pare că se întâmplă şi la case mai mari. Oftica nu este tipică numai românilor, uite că şi englezii suferă de această boală. Datorită lor, echipa noastră ce a avut după părerea mea cel mai bun tango din concurs este condamnată la duel. S-au culcat pe locul doi şi s-au trezit condamnaţi la duel. Mai multe detalii aici.
Prima seara a fost cu noroc, dupa cum scriam aici. Daca nu ar fi fost nenea ala din Columbia sa ne taxeze cu nota aia de 4, seara ar fi fost si mai frumoasa. A doua seara de concurs nu ne-a fost prielnica. Din pacate, am cazut la duel exact cu echipa din Columbia. Nu cred ca mai avem ceva sanse sa ramanem in competitie. Mai ales ca favoritii sunt cei din Argentina, Mexic si tot asa. Pana Duminica viitoare cand vom afla daca vom merge mai departe in competitia Bailando por un sueno, nu avem decat sa le tinem pumnii echipei formate din Laura si Bogdan.
Dansul de aseara:
Later edit: Perechea ce ne reprezintă la Bailando por un sueno internacional, formată din Laura Cosoi şi Bogdan Boantă, a trecut cu succes de duel. În sfârşit, perechea din Columbia a fost elimintă. Se pare că reprezentanta Columbiei din juriu avea ceva probleme cu acordarea notelor. A reuşit să îi infurie până şi pe conanţionalii ei. Mai multe detalii aici.