Cei care sperau că seria “Bailando por un sueno internacional” a luat sfârşit, vor avea surpriza să mai regăsească câteva posturi pe această temă. Concursul ăsta a demonstrat că nici-o competiţie nu poate scăpa de certuri, invidii şi alte uneltiri. Echipa din Peru a fost eliminată din concurs, datorită numeroaselor nemulţumiri la adresa juriului (pe bune dreptate, zic eu). Noroc cu această eliminare. Uite aşa, ne-am întors înapoi în concurs. Pe larg puteţi citi aici. Eu le doresc mult noroc în competiţie, se pare că au nevoie, fiindcă nici bine nu s-au întors şi iar sunt condamnaţi la duel. Laura, Bogdan… înainte cu toată forţa.
Tag-Archive for » Concurs «
Se pare că norocul nu este de partea lor. Iar au fost condamnaţi la duel. Mă întreb oare ce pregătire fizică trebuie să deţină Laura şi Bogdan pentru a rezista în competiţie.? Până şi acolo se pare că cineva are ceva cu naţia noastră.
Mai multe informaţii puteţi găsi aici.
Concursul este sub formă de leapşă. Trebuie să nominalizez opţiunile mele cu privire la cele mai bune bloguri din 2009. Regulamentul concursului îl găsiţi aici.
Nu ştiu de unde a avut impresia domnul cdmitroi că eu sunt cea mai fericită blogăriţă, cu toate că umblă vorba în târg că sunt o Drama Queen, totuşi ţin să îi mulţumesc că m-a introdus la categoria asta. Chiar aşa este domnule mitroi, sunt cea mai fericită blogăriţă, însă puţini văd lucrul ăsta. Mulţumirile mele merg mai departe, mai precis la semafor. Pe blogul ei am fost nominalizată la categoria – cea mai activă blogăriţă. Aşa o fi, nu ţin să o contrazic.
Le mulţumesc celor doi şi acum să purced la nominalizările mele.
1. Marele premiu – Pentru ca-mi place – merge la andy vasilescu sau Blogul micuţului porc.
2. Cel mai bun blogger dintre scriitori – vasyworld sau Privitor la jocul vieţii.
3. Cel mai bun scriitor dintre bloggeri – vasyword.
4. Blogul cu cel mai mult umor – Babilonul lui Mitză.
5. Cel mai bun critic literar – bogdanic.
6. Cel mai bun cititor – addamissia.
7. Cel mai bun blogger dintre politicieni – nu citesc.
8. Cel mai bun politician dintre bloggeri – nu ştiu.
9. Cel mai informat blogger – naicu.
10. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă – aiacuparu.
11. Cel mai gustos blog – rontziki.
12. Cel mai bun blog al unui ziarist – vasyworld.
13. Cel mai bun blog anti-băsist – nu jtiu.
14. Cel mai fericit blogger – oltenul cel vestit.
15. Blog de criză sau blogger crizat – cdmitroi.
16. Cel mai artistic blog – ocserver (sau nenea care observa tot).
17. Cel mai bizar blog – Planeta Saturnului.
18. Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu) – naicu (daca n-ar fi el, nu ştiu unde ajungea blogul ăsta
).
19. Cel mai bun comentator politic -
20. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri – nu neapărat despre politică – vulpita.
21. Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) – fără nominalizare.
22. Cel mai cunoscut dintre bloggeri – cabral.
23. Cel mai bun blogroll – al meu, se ştie, nu???
24. Cel mai bun blog de sport -nu practic, nu citesc.
25. Cel mai schimbător blog – Lia sau Ţara lui Aiurea.
26. Cel mai luptător dintre bloguri -
27. Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage – hotcity.
28. Cel mai activ blogger – naicu (ştie el de ce).
29. Cel mai prost blog – ????
30. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri – cdmitroi.
31. Premiul “Pixelul albastru şi flacăra violetă” – semaforul.
32. Premiul de popularitate – fiindcă e nominalizarea mea şi îmi permit… premiul merge tot la naicu.
Gata. Acestea sunt nominalizările mele. Ştiu că pe alocuri am fost subiectivă, însă acestea sunt părerile mele. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de Sufleţica în anul 2009, chiar şi celor care au avut mereu câte ceva de cârcotit. Fără voi, prieteni virtuali, viaţa ar fi mai anostă şi fără de culoare.
Regulamentul îl găsiţi pe blogul Luciei, timpul este scurt, dar cred că o să vă încadraţi în termen. Baftă tuturor.
Cum frigul de afară ne-a pătruns în oase la toţi, m-am gândit că un concurs înfierbântat ne-ar prinde bine. Lansez pe această cale cel mai tare concurs din blogosferă. De ce? Deoarece şi pentru că, Sufleţica poate.
Ce trebuie să faceţi?
Nimic nu trebuie să faceţi. Vă aştept doar cu cel mai mirobolant comentariu.
Cel mai straşnic dintre voi o să câştige: 4 pliculeţe de fervex, 6 pastile de nurofen şi 3 bucăţi de tantum verde cu lămâie.
Nu-i aşa că e cel mai tare concurs? Cine ar fi pus la bătaie aşa minunăţii? Ştiu că vă umflă râsul, însă cugetaţi un pic. Pe vremea asta, cu virusul ăsta porcin ce umblă printre noi, cred că la toţi ne-ar prinde bine premiile puse la bătaie de mine.
Deci… să înceapă concursul înfierbântat.
Până atunci hai să mai tomăm o cafea. Astalavista.
Sunt fericita castigatoare a “Coiului de Aur” – editia 2009. Deci, da… binili invinge.
Mai multe detalii le puteti gasi aici.
Am reuşit într-un fel să mă aflu pe lista nominalizaţilor la premiul anual lansat de naicu.ro şi anume “Coiul de Aur“. Chestia asta presupune să scriu câteva rânduri în care să spun de ce citesc eu naicu. ro.
Nu mă pot stăpâni să nu îi dedic şi câteva versuri, nu mă pricep, nu-s în domeniu, dar m-am străduit să compun o baladă.
Când burta te cam apucă.
Fiindcă e Blogocilindru.
Că nu-i premiu ca al lui -
Bucuria coiului.







<





Recent Comments