Au trecut atâţia ani de când obişnuiam să sar coarda sau poate să alerg cu băieţii la fotbal. Timpul s-a scurs atât de repede şi parcă atunci nu simţeam dorinţa de acum, să fiu copil. Atunci, toţi ne doream să fim mari. Să muncim, să avem banii noştri, să nu ne mai ţină cont nimeni de nimic. Dorinţa s-a împlinit. Am ajuns cu toţi mari, pe picioarele noastre, nimeni nu ne mai ţine cont de nimic, dar ce folos? Cu anii copilăriei nu te mai întâlneşti niciodată.
Mă uit cu drag la copiii de azi, la tinerii din jurul meu. Toţi sunt mult mai maturi decât vârsta lor. Nimeni parcă nu mai are chip de copil. Oare de ce vrem atât de mult să fim mari atunci când suntem mici şi de ce dorim să fim mici atunci când suntem mari?
Noi cel puţin am avut o copilărie frumoasă. Am ştiut să ne trăim copilăria. Jocurile noastre erau: coarda, 7 pietre (sau 9) nu mai ştiu precis, făceam colecţii de lame de gumă de mestecat, ne jucam baba-oarba. Mergeam la furat de cireşe, ne aşezam la poveşti cu zâne şi feţi frumoşi. Iar, iarna, era o nebunie. Sănii, derdeluş, bătăi cu zăpadă. Liniştea străzii era compromisă până noaptea târziu. Era o nebunie, dar era frumos.
Acum??? Păi de trei zile a nins întruna, pe drum însă nu-i nici-un copil. Nu am văzut o sanie. Nu am auzit un chiot şi să nu credeţi că nu mai sunt copii. Strada este plină, îi văd când trec la şcoală. Chipuri amărâte, feţe triste. De ce? Probabil fiindcă sunt nevoiţi să meargă la şcoală. Păi noi ţopăiam când venea vorba să mergem la şcoală. Eram aşa fericiţi. Numai gândul că ne întâlnim cu toţii, că în pauze ne vom juca cu zăpadă, şi ne era de ajuns.
Oare de ce copiii de azi sunt aşa trişti? De ce toţi mai mulţi copii apelează la spânzurătoare fiindcă i-a certat tăticul? De ce bagă cuţitul în mamă, fiindcă a avut curajul să nu le mai plătească internetul? Puii mei, păi numai eu ştiu câtă altoială luam de la tata, dacă îndrăzneam să vin fără nota aia de 10. Şi uite, că am crescut mare, că nu mi-am pus ştreangul de gât, fiindcă nu m-au lăsat să ies afară la joacă. Asta era pedeapsa care mă durea cel mai tare. Că nu pot ieşi la joacă. Şi atunci mă puneam cu burta pe carte, îmi îndreptam greşelile şi uite aşa eram iar în mijlocul copiilor. Însă pe voi cei de acum, nu vă mai intreresează joaca. Voi nu vreţi decât să staţi în casă, pe internet, să jucaţi jocuri cretine care vă întunecă minţile. Ce caută o fată. un băiat de 14 ani pe site-uri gen sentimente, neogen? Habar nu am. Ba da, cred că ştiu. În lipsa prietenilor reali, stau agăţaţi pe site-uri poate cine ştie, îşi găsesc anumiţi prieteni virtuali.
Nu aş vrea să fiu în pielea lor. Nu mi-aş dori nici-o clipă. Îmi place copilăria mea, îmi aduc cu drag aminte de ea. Chiar dacă nu am avut noi de toate, chiar dacă mama nu îmi cumpăra adidasi Nike, chiar dacă tata mă mai prindea şi mă altoia frumuşel pentru năzbâtiile făcute, mie tot îmi lipseşte copilăria.
Ce am vrut eu să spun prin aceste rânduri? Trăiţi clipele atât de minunate pe care le aveţi, trăiţi copilăria. Ieşiţi din lumea virtuală, afară este o lume reală. Zâmbiţi, jucaţi-vă, fiţi prieteni, veţi avea timp să fiţi mari. O să fie timp pentru toate în viaţa asta. Nu săriţi peste etapele vieţii, vor fi clipe când o să regretaţi săritura.

Sunt multi copii care nu au sansa sa fie fericiti. Ghiocei plapanzi ce se ofilesc din cauza anumitor imprejurari crunte. Unul dintre acesti ghiocei este Raducu. Are doar 4 anisori si sufera de o boala foarte rar intalnita in lume: arahnoidita lombosacrata si tumora dermoida lombosacrata suprainfectata cu determinari septice cranio spinale (tumora pe coloana). Din noiembrie 2008, de cand a fost depistat cu aceasta boala, a stat mai mult prin spitale decat acasa.
A fost operat in luna februarie 2009, iar in luna iulie 2009 boala a recidivat. Acum nu mai poate nici sa merga. Boala lui nu mai poate fi operata si nici tratata in tara. Trebuie sa ajunga, pentru investigatii si operatie , in Israel sau in Elvetia.

Daca vreti sa fiti un mos cu inima mare, Raducu va asteapta sa il ajutati. Fiecare cat are in tolba.
Ajutorul vostru poate fi receptionat la:
BCR Suc Piata Gorjului, b-dul Iuliu Maniu nr.190-192, bloc C1, parter, sector 6

CONT – RON: RO 09RNCB0788110567450001, deschis pe numele Guliman Radu Nicolaie.

Later edit: cine doreste mai multe detalii despre acest caz, imi poate trimite un e-mail la adresa contact@sufletica.ro

Dupa ploaie apar si piticii de gradina. Sa zambim alaturi de ei.

De pe e-mail.

Astăzi e ziua mea, zi frumoasă ca mine… ups, iar am intrat în bălării. Azi nu e ziua mea, e ziua copilului din mine. Aşa că îmi urez un mare La mulţi ani şi desfac o acadea în cinstea tuturor copiilor din lumea asta. Să fiţi fericiţi şi să vă bucuraţi de momentele astea, fiindcă sunt clipe de care vă veţi aduce aminte cu drag toată viaţa. Să aveţi mereu zâmbetul pe faţă. Să ne trăiţi prichindeilor.

Din categoria “perverşi de mici” -- dar ne place… continuăm seria perversiunii masculine…

Mulţumesc, Rareş… e, vezi? Mulţumit?

Mlădiţa nouă răsărită acum patru luni printre noi, a ajuns la momentul important al vieţii ei, adică botezul. Freamăt mare sâmbătă, ne-am strâns cu mic, cu mare, să îi fim alături la măreţul moment. Vedeta noastră a fost cea mai frumoasă păpusă vie, şi ca să vedeţi că nu-s subiectivă, vă ataşez mai jos dovezile:

 

Eu sunt frumoasa familiei, vă multumesc că aţi fost aproape de mine.

Să vă trăiască şi să vă bucurati de ea, dragilor.