De când mă ştiu, în fiecare an de sărbători, în casa noastră a mirosit a brad. Ştiu că mulţi sunt anti tăiere brazi, dar mie chiar îmi plăcea mirosul lui ce îmi gâdila nările în fiecare dimineaţă când mă trezeam.
Am fost întotdeauna împotriva brazilor de plastic. Impresia mea despre ei nu este chiar bună. În primul rând, bradul de plastic nu îţi inspiră nimic. Ceva mort, ce vrea să îl imite pe fratele lui natural.
Anul ăsta o să intre în istoria sufleţelului ca fiind cel mai negru an din viaţa ei. Fiind an de criză, am decis, bineînţeles cu ajutorul unei oferte prinse pe fundeal, să cumpăr un brad nemuritor şi rece. În seara asta l-am împodobit. Tot în premieră, la împodobirea bradului nu am ascultat colindele lui Hruşcă, am refuzat să aud ceva în jurul meu. În câteva cuvinte, chiar că a fost un an de rahat, asta ca să nu folosesc cuvântul căcat şi am decis să îl închei în aceeaşi atomosferă maronie. Vă las să vă delectaţi cu un brad mort şi fără suflet. De criză.
După părerea specialiştilor, ne-am reîntors cu 80 de ani în urmă. Se pare că România trece prin acelaşi impas. Nici ultimele tehnologii, nici evoluţia nu ne-a ajutat să scăpăm de efectele acestei crize stupide. Astăzi am avut parte de un film de groază. Am fost nevoită să merg la cumpărături. În atâţia ani, de când supermarket-urile şi-au deschis uşile la noi, nu am văzut atâta lume disperată. Parcă tot românul a ieşit în seara asta la cumpărături. Ne-am reîntors la meteahna de dinainte de ’89, provizii de ulei, zahăr, orice. Un căcăt dacă era pe raft şi ăla era achiziţionat. Din păcate nici căcatul nu mai era pe raft. Totul era gol. Am avut impresia că se apropie războiul. Oameni nervoşi, salariaţi nervoşi, umeri ridicaţi, cozi interminabile. Cam ăsta a fost filmul de groază din seara asta. Din câte am înţeles de la o vânzătoare, toată ziua a fost aşa. S-a cumpărat orice. Mă uitam în cărucioare şi îmi venea să fug. Nu am mai văzut de foarte mult timp mai mult de 2 sticle de ulei în coşul românului. În seara asta, doar la mine în căruţ zăceau liniştite şi plictisite două sticle, în rest, nimeni nu avea mai puţin de 10 sticle. Unde ne îndreptăm? Ce diferenţă mai este între anii de “aur” şi vremurile noastre?
Evenimentele nu se opresc aici. După cumpărături, mi-am zis să merg la benzinărie să fac şi plinul bombonicăi. Surpriză. 3 benzinarii am luat la rând şi la nici una nu era coada mai mică de 20 de maşini. E clar. De mâine se pare că începe adevărata criză a României. Şi tot de mâine, Sufleţica îşi va scrie priorităţiile. Prima prioritate de pe lista ei: adios România. Nu vreau să mai trăiesc acele vremuri de tristă amintire. Nu vreau să muncesc o zi întregă, o lună întreagă, iar la sfârşit să aduc bani de acasă. Astăzi, pentru prima oară după foarte mult timp, am plâns liniştit în maşină. De ce? Păi, pentru ţărişoara asta care a încăput pe mâinile hoţilor, pentru oamenii amărâţi care îşi văd munca de o viaţă luată de ape. Pentru neputinţa mea de a face ceva pentru ţara asta. Toate durerile s-au adunat în lacrimile mele. Nu mai vreau să văd în jurul meu atâţia oameni nefericiţi. Nu vreau să o mai văd pe mama tremurând că vine Boc-Poc şi o ameninţă că îi scade pensia. De ce trebuie să trăiască oamenii ăştia care au muncit o viaţă întreagă, cu frica în sân? Când o să ajungem şi noi la sistemul social din lumea de peste graniţele ţării noastre? Să vezi că statul face ceva şi pentru omul de rând. Când? Niciodată, zic eu, dar sunteţi liberi să mă corectaţi.
Din pricina crizei economice mondiale:
- Renault a anunţat concedierea a 2.000 de angajaţi;
- Ford a anunţat concedierea a 3.000 de angajaţi;
- Opel a anunţat concedierea a 4.000 de angajaţi;
Pentru a se alinia acestui trend:
- Toyota a anunţat scoaterea din priză a 100 de roboţi, iar la Kia au fost împuşcaţi 2 din cei 4 angajaţi care dădeau la pedală, în plus, linia de asamblare a fost reîntoarsă la fabricarea jucăriilor, că sunt mai sigure.
De pe e-mail.
V-am spus că am rămas în pană de telefon, şi dacă tot am păţit acest ghinion m-am gândit să îi sun pe cei de la Vodafone să îmi ofere ceva de nerefuzat. De ce am îndrăznit acest lucru? Simplu. De mai bine de 10 ani sunt clientul lor. Nu am schimbat companii, nu am umblat cu cartele valorice, ci am fost un bun client de abonament. Nu am profitat niciodată de ofertele lor, nu mi-am achitat facturile din punctele acumulate. Singurul lucru de care am beneficiat, a fost un telefon achiziţionat acum doi ani, fiindcă aveau oferta la un anumit Motorola, care chiar arăta bine.
De ceva vreme sunt sunată de diverşi angajaţi ai acestei companii pentru a-mi oferi internet mobil pe gratis. M-am văzut nevoită să refuz categoric. Să vă spun cum a decurs conversaţia: Read more »
Criza, criza, insa mintea angajatorului disperat poate atinge absolutul. Nu ma refer la criza economica ci la criza de infirmiere din anumite tari. Angajatorul disperat ademeneste cu credite pentru implanturi de silicoane sau o liposuctie abdominala. Contractul se incheie pe 3 ani, daca parasesti institutia inainte de astia trei ani, returnezi silicoanele si iti implementezi inapoi grasimile. Tulai doamne…bine ca nu se intampla pe la noi, ca parca si vedeam coada la angajari.
Articolul complet il gasiti aici.
Notificare pentru angajati
Dat fiind faptul ca toate firmele sunt afectate de criza financiara, angajatii sunt rugati ca macar sa para fericiti la locul de munca.
Companiile vor furniza in acest sens minimum de costuri, sau deloc…
Fiecare angajat sa faca rost de doua elastice si doua agrafe de birou (vezi Fig.1):
Asamblati obiectele ca in figura Fig 2. :
Aplicati ca in Fig 3.
O zi buna la serviciu !!!
Multumim,
Conducerea
sursa: e-mail.
<
