Nu se mai termina infernul alb. Se pare ca s-a instalat aici si nu mai vrea sa plece. In curand o sa ne cumparam un iglu si o sa mergem la vanatoare de foci. M-am saturat de lopata, de frig si de nameti. Totusi, zambetul nu a disparut de pe fata mea. Si, ca sa va inseninez si voua ziua, m-am gandit ca ar ajuta cateva ipostaze de sezon.

– si el s-a saturat.

- cam asa o sa arate in curand si bombonica.

– parca in pozitia asta, omatul arata mai frumos.

- unde naiba sunt? Parca asta nu-i Polul Nord.

– cand stapanul nu-i acasa… yam… ce bine e

- nu mai pot, urasc zapada asta.

Mica sirenă a generaţiei mai vechi – o găsiţi aici.

Noua sirenă a generaţiei viteză o puteţi viziona mai jos:

Au trecut atâţia ani de când obişnuiam să sar coarda sau poate să alerg cu băieţii la fotbal. Timpul s-a scurs atât de repede şi parcă atunci nu simţeam dorinţa de acum, să fiu copil. Atunci, toţi ne doream să fim mari. Să muncim, să avem banii noştri, să nu ne mai ţină cont nimeni de nimic. Dorinţa s-a împlinit. Am ajuns cu toţi mari, pe picioarele noastre, nimeni nu ne mai ţine cont de nimic, dar ce folos? Cu anii copilăriei nu te mai întâlneşti niciodată.
Mă uit cu drag la copiii de azi, la tinerii din jurul meu. Toţi sunt mult mai maturi decât vârsta lor. Nimeni parcă nu mai are chip de copil. Oare de ce vrem atât de mult să fim mari atunci când suntem mici şi de ce dorim să fim mici atunci când suntem mari?
Noi cel puţin am avut o copilărie frumoasă. Am ştiut să ne trăim copilăria. Jocurile noastre erau: coarda, 7 pietre (sau 9) nu mai ştiu precis, făceam colecţii de lame de gumă de mestecat, ne jucam baba-oarba. Mergeam la furat de cireşe, ne aşezam la poveşti cu zâne şi feţi frumoşi. Iar, iarna, era o nebunie. Sănii, derdeluş, bătăi cu zăpadă. Liniştea străzii era compromisă până noaptea târziu. Era o nebunie, dar era frumos.
Acum??? Păi de trei zile a nins întruna, pe drum însă nu-i nici-un copil. Nu am văzut o sanie. Nu am auzit un chiot şi să nu credeţi că nu mai sunt copii. Strada este plină, îi văd când trec la şcoală. Chipuri amărâte, feţe triste. De ce? Probabil fiindcă sunt nevoiţi să meargă la şcoală. Păi noi ţopăiam când venea vorba să mergem la şcoală. Eram aşa fericiţi. Numai gândul că ne întâlnim cu toţii, că în pauze ne vom juca cu zăpadă, şi ne era de ajuns.
Oare de ce copiii de azi sunt aşa trişti? De ce toţi mai mulţi copii apelează la spânzurătoare fiindcă i-a certat tăticul? De ce bagă cuţitul în mamă, fiindcă a avut curajul să nu le mai plătească internetul? Puii mei, păi numai eu ştiu câtă altoială luam de la tata, dacă îndrăzneam să vin fără nota aia de 10. Şi uite, că am crescut mare, că nu mi-am pus ştreangul de gât, fiindcă nu m-au lăsat să ies afară la joacă. Asta era pedeapsa care mă durea cel mai tare. Că nu pot ieşi la joacă. Şi atunci mă puneam cu burta pe carte, îmi îndreptam greşelile şi uite aşa eram iar în mijlocul copiilor. Însă pe voi cei de acum, nu vă mai intreresează joaca. Voi nu vreţi decât să staţi în casă, pe internet, să jucaţi jocuri cretine care vă întunecă minţile. Ce caută o fată. un băiat de 14 ani pe site-uri gen sentimente, neogen? Habar nu am. Ba da, cred că ştiu. În lipsa prietenilor reali, stau agăţaţi pe site-uri poate cine ştie, îşi găsesc anumiţi prieteni virtuali.
Nu aş vrea să fiu în pielea lor. Nu mi-aş dori nici-o clipă. Îmi place copilăria mea, îmi aduc cu drag aminte de ea. Chiar dacă nu am avut noi de toate, chiar dacă mama nu îmi cumpăra adidasi Nike, chiar dacă tata mă mai prindea şi mă altoia frumuşel pentru năzbâtiile făcute, mie tot îmi lipseşte copilăria.
Ce am vrut eu să spun prin aceste rânduri? Trăiţi clipele atât de minunate pe care le aveţi, trăiţi copilăria. Ieşiţi din lumea virtuală, afară este o lume reală. Zâmbiţi, jucaţi-vă, fiţi prieteni, veţi avea timp să fiţi mari. O să fie timp pentru toate în viaţa asta. Nu săriţi peste etapele vieţii, vor fi clipe când o să regretaţi săritura.

Cate facturi v-au sosit pana acum de cand a inceput anul? La mine, o gramada. Parca toti se ingramadesc sa isi primeasca banii din prima luna. Nu despre asta vroiam sa vorbesc. Am primit azi pe e-mail o fabula deosebit de haioasa. Nu pot sa o pastrez doar pentru mine. Asa ca va las sa va delectati:

Fabula medievala

John era un viteaz cavaler al regelui Arthur dar avea si el o obsesie pentru frumosii sani ai reginei! Stia bine ca, daca i-ar fi atins, ar fi fost condamnat la moarte.
Intr-o zi, John nu mai rezista si isi face cunoscuta dorinta lui secreta magului Merlin. Baiat orientat, magul gaseste o solutie pentru a satisface dorinta acestuia dar numai contra a 1000 monede de aur. John accepta fara sa ezite.
In dimineata urmatoare, magul Merlin prepara o pulbere urticanta si o pune in sutienul reginei, in timp ce ea isi facea dusul. Imediat ce regina se imbraca ncepe sa simta o mancarime din ce in ce mai mare.
Regele Arthur il convoaca imediat pe vrajitor, pentru a-i cere un remediu, iar acesta ii spune ca doar o saliva speciala, aplicata timp de 4 (patru) ore ar putea trata aceasta teribila urticarie. A mai mentionat ca din testele efectuate in laborator, a observat ca doar saliva lui John ar avea aceste caracteristici speciale.
Regele il convoaca imediat pe John, care deja isi luase antidotul pentru pulberea urticanta. Asa se face ca John are ocazia de a saruta (la ordinul regelui!), pentru cateva ore bune, sanii pe care ii visase dintotdeauna si pe deasupra vine sarbatorit de curte ca un erou.
Inainte de a se intoarce la mosia lui, John este oprit de vrajitor, care ii reaminteste datoria de 1000 de monede de aur. Surpriza, insa, John, deja satisfacut, refuza sa plateasca, mizand pe faptul ca magul nu s-ar fi putut confesa, fiind complice la ce s-a intamplat.
In dimineata urmatoare, insa, magul Merlin pune aceeasi pulbere urticanta in chilotii regelui…
Morala fabulei: PLATITI-VA FACTURILE LA TIMP

Uite că au apărut şi primele 2 victime ale vaccinului antiporcin. Până la urmă ce să mai facem:

- ne vaccinăm şi murim?
- nu ne vaccinăm, dar tot murim?

Mare e grădina noastră, că de bogăţiile celor care vor profita după această isterie, nu vă mai vorbesc.

Întrebare adresată doctorului de familie:

-  Dvs personal v-aţi vaccina?

Răspuns: – NU.