M-am îndrăgostit definitiv şi irevocabil

Bestial

Ziua bună nu începe dimineaţa

Oare nu v-am spus eu cât urăsc ziua de luni? Ba da, v-am spus aici şi aici, ba chiar aici. Însă ziua de astăzi nu am să o uit prea curând. Să vă spun şi de ce. Se spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Chiar aşa este. Să încep cu începutul. Ieri, după ce am rămas fără gaze, nu stomacale, ci cele naturale, mai bine zis “gazul metan”, mi-am luat calabalâcul, mama şi am plecat în lumea largă. N-am suferit de frig ieri noapte şi nici de foame. Ne-am descurcat. De dimineaţă am plănuit să plec un pic mai devreme de la locuinţa cu pricina pentru a-mi putea lăsa mama la spital şi apoi să pot merge şi eu ca tot omul de rând la muncă.
Dar socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg.
Trezit la 7, pregătit, coconit şi plecat în jur de ora 8. Locaţie, undeva în zona Unirea, Mitropolie, Budapesta, prima destinaţie, zona Lipscani. Read more »

Calcul DAE – varianta Porsche Bank

După ce am primit acest e-mail, m-am gândit să vin în ajutor tuturor celor care au un credit de purtat în spinare. Formula de calcul a dobânzii DAE în varianta celor de la Porsche Bank vine în ajutorul nostru. O formulă simplă la îndemâna tuturor. Deci, spor la calcul.
Sursa: e-mail.

1930 – 2010

După părerea specialiştilor, ne-am reîntors cu 80 de ani în urmă.  Se pare că România trece prin acelaşi impas. Nici ultimele tehnologii, nici evoluţia nu ne-a ajutat să scăpăm de efectele acestei crize stupide. Astăzi am avut parte de un film de groază. Am fost nevoită să merg la cumpărături. În atâţia ani, de când supermarket-urile şi-au deschis uşile la noi, nu am văzut atâta lume disperată. Parcă tot românul a ieşit în seara asta la cumpărături. Ne-am reîntors la meteahna de dinainte de ’89, provizii de ulei, zahăr, orice. Un căcăt dacă era pe raft şi ăla era achiziţionat. Din păcate nici căcatul nu mai era pe raft. Totul era gol. Am avut impresia că se apropie războiul. Oameni nervoşi, salariaţi nervoşi, umeri ridicaţi, cozi interminabile. Cam ăsta a fost filmul de groază din seara asta. Din câte am înţeles de la o vânzătoare, toată ziua a fost aşa. S-a cumpărat orice. Mă uitam în cărucioare şi îmi venea să fug. Nu am mai văzut de foarte mult timp mai mult de 2 sticle de ulei în coşul românului. În seara asta, doar la mine în căruţ zăceau liniştite şi plictisite două sticle, în rest, nimeni nu avea mai puţin de 10 sticle. Unde ne îndreptăm? Ce diferenţă mai este între anii de “aur” şi vremurile noastre?
Evenimentele nu se opresc aici. După cumpărături, mi-am zis să merg la benzinărie să fac şi plinul  bombonicăi. Surpriză. 3 benzinarii am luat la rând şi la nici una nu era coada mai mică de 20 de maşini. E clar. De mâine se pare că începe adevărata criză a României. Şi tot de mâine, Sufleţica îşi va scrie priorităţiile. Prima prioritate de pe lista ei: adios România. Nu vreau să mai trăiesc acele vremuri de tristă amintire. Nu vreau să muncesc o zi întregă, o lună întreagă, iar la sfârşit să aduc bani de acasă. Astăzi, pentru prima oară după foarte mult timp, am plâns liniştit în maşină. De ce? Păi, pentru ţărişoara asta care a încăput pe mâinile hoţilor, pentru oamenii amărâţi care îşi văd munca de o viaţă luată de ape. Pentru neputinţa mea de a face ceva pentru ţara asta. Toate durerile s-au adunat în lacrimile mele. Nu mai vreau să văd în jurul meu atâţia oameni nefericiţi. Nu vreau să o mai văd pe mama tremurând că vine Boc-Poc şi o ameninţă că îi scade pensia. De ce trebuie să trăiască oamenii ăştia care au muncit o viaţă întreagă, cu frica în sân? Când o să ajungem şi noi la sistemul social din lumea de peste graniţele ţării noastre? Să vezi că statul face ceva şi pentru omul de rând. Când? Niciodată, zic eu, dar sunteţi liberi să mă corectaţi.

Striptease cu surpize

Soc!!! Bancul zilei

Pe patul de moarte, Popescu e înconjurat de toata familia si, cu glas sleit, spune:
- Ehei, când aveam eu vreo 20 de ani, ce ma mai distram… Curve, betii, scandaluri… Si-mi zicea tata: ba baiatule, potoleste-te, ia-ti un serviciu, fa-ti si tu o familie, sa aiba si tie cine-ti da un pahar de apa pe patul de moarte. Dar nu m-am potolit.
Si pe la 30 de ani, ce ma mai distram… Curve si mai multe, betii si mai mari… Si-mi ziceau prietenii: ba Popescule, potoleste-te, fa-ti si tu o familie, sa aiba si tie cine-ti da un pahar de apa pe patul de moarte. Si mi-au tot zis asa, pâna am început sa-i ascult. 
Mi-am luat nevasta. Nevasta trebuia tinuta cu bani, a trebuit sa muncesc mai mult. Au aparut copiii, a trebuit sa muncesc si mai mult, sa-i duc la scoala, sa le dau tot ce le trebuie. N-am mai stiut ce-i aia o betie, n-am mai stiut ce-i aia o curva. Pe urma au venit nepotii.
Am tras si pentru ei cât am putut, ca deh, sa aiba cine-mi da un pahar de apa pe patul de moarte… Si uite ca acusica mor si…
- Si, si?, întreaba rudele strânse buluc la capul muribundului.
- Si-n pizda masii, NU MI-E SETE!!!!!