Un an interesant. A început în forţă cu multe evenimente ce la vremea respectivă m-au făcut destul de fericită. Jumătate din anul 2011 l-am petrecut muncind şi schimbând avioane. După cum bine se ştie aveam o relaţie la distanţă si din cauza asta trebuia să facem ceva pentru a ne vedea destul de des. Relaţia noastră mergea din ce în ce mai bine. Se pare că fericirea pentru mine ar trebui să îmi fie un semnal de alarmă. După nenumărate clipe de fericire, trebuia să îşi facă apariţia şi lovitura finală. S-a întâmplat în Iunie, apoi de acolo au început problemele.
A mai scârţâit cam o lună, apoi în August, am capitulat şi am crezut din nou în vorbele lui. Din nou am sperat că totul o să fie bine, dar nu a fost. După capitularea mea şi capacitatea de a ierta din nou, am primit lovitura decisivă. Se întâmpla undeva în Septembrie. Aşa am început un alt capitol din viaţa mea. Un capitol tumultuos. În loc să mă închid în mine şi să sufăr, am preferat să uit ce m-a lovit şi am ieşit din carapacea mea încercând să cunosc oameni noi.
Am avut norocul de a avea prieteni adevăraţi, care mi-au fost alături zi şi noapte, care mi-au derutat gândurile. Am cunoscut o grămadă de persoane care m-au ajutat să îmi recapăt încrederea în mine. Oameni care mi-au demonstrat că am trăit cam în zadar până acum.
Au fost nenumărate nopţi nedormite, multe nopţi frumoase petrecute alături de oameni extraordinari.
Toti aceşti oameni mi-au luminat mintea şi sufletul, fără ei nu ştiu dacă mai apucam să scriu aceste rânduri.
Una peste alta, a fost un an cum nu am mai trăit până acum. Dacă ar fi să îl caracterizez în câteva cuvinte, ar suna cam aşa: Un an amestecat.
Să sperăm că la anul lucrurile se vor aşeza din toate punctele de vedere. Voi încerca să trec peste sfârşitul ăsta oribil şi promit că voi începe anul cu zâmbetul pe buze. Ce o să fie, o să fie, mai rău de atât nu are cum să fie.
Pentru toţi cei care au fost alături de mine, le trimit un călduros “La mulţi Ani!!!” şi sper ca anul nou ce bate la uşă să le aducă sănătate şi împlinirea tuturor dorinţelor.
Ţie… ce aş putea să îţi urez? Să ai parte de un drum luminos şi plin de fericire. Nu te uita la ce ai lăsat în urmă, nu conteză ce ai călcat în picioare, tot ce contează este să ai parte de fericire. Cele mai frumoase fericiri se clădesc pe nefericirea celorlaţi. Să fii iubit aşa cum îşi doreşti. La mulţi ani, bebiţă!!!
Conform traditiilor americane, prima zi de dupa ziua recunostintei este numita Vinerea neagra. In ziua asta toate magazinele practica reduceri de pana la 70-80%. Normal ca inghesuiala este mare.
La noi cum ar trebui sa se numeasca toate zilele de vineri din an cand romanasul nostru infometat da iama in supermarketuri unde nu gaseste reduceri de pana la 80%, dar totusi se calca in picioare? Concluzie: romanul traieste pe picior mare in fiecare vineri. Saracii astia de americani, habar nu au ei ce inseamna cumparaturi la preturi cu 80% mai mari.
Un sfârşit de weekend cam trist. Am reuşit să răcesc a doua oară în două săptămâni. Deja cred că am făcut contract cu răceala. Însă de data asta se pare că este mai violentă şi nesuferită gripa asta. Cred că mi se trage de la faptul că am râs cu foc de antiporcinul ăla. Şi uite aşa sufleţica e băgată toată în ceaiuri, medicamente, frecţii şi alte stimulente adecvate.
Astăzi pe lângă febră şi alte adiacente ale gripei, am avut şi mult timp de meditaţie. Pe lângă câteva filme vizionate şi somn, am reuşit să simt prea puternic lipsa prietenilor de altădată.
Mi-am adus aminte de serialul Friends şi am vizionat câteva episoade. Mă întreb:
- Unde-s prietenii de altădată? Unde au dispărut?
Îmi e dor de serile de destrăbălare, de campionatele de whist, de rummy, de ieşit în oraş şi distrat până dimineaţa. Acum parcă toţi am intrat în pământ. De-abia ne mai auzim la un telefon. Toţi suntem ocupaţi, nimeni nu mai are timp pentru nimeni. Păcat că nu multe prietenii sunt făcute ca să reziste.
Până şi pe bloguleţ aici se simte. Prietenii ce odată cu drag veneau, acum de-abia se mai văd. Până şi aici domneşte liniştea şi pacea.
Rămân totuşi la părerea mea: îmi este dor de vremurile de altădată.
In noaptea asta magică, când toţi aşteptăm să vină moşul, m-am gândit să redeschid şi eu spaţiul sufletului. Înainte de a-mi lustrui ghetuţele, am deschis poarta sufletului. Acum fug să îmi cremuiesc ghetuţele şi să le pun la fereastră, poate cine ştie, am şi eu puţin noroc şi mă vizitează moşul. Am fost cuminte, de chestia asta sunt sigură, aşa că aştept cu drag dimineaţa de mâine.
Ţin să urez un călduros La multi ani, persoanei din inima mea. Îi doresc tot binele de pe lumea asta şi un pic mai mult de atât. Moş Nicolae, să-mi trăieşti într-un mulţi ani fericiţi (citând un clasic în viaţă). Şi o melodie pentru tine, din tot sufletul dăruită să îţi amintească de clipele frumoase.
Acum dispar, repede până nu mă prinde moşul la taste.
Sunteţi plictisiţi de electorale şi alte mojicii din politica plaiurilor mioritice? Da? Şi eu. Multă cerneală a curs, pardon, multe taste au fost folosite pentru a descrie în cuvinţele mai bune sau rele parodia electorală. Nu am să vă vorbesc despre asta, las pe alţii să vorbească despre politică. Eu simt că vă era dor de o leapşă, de fapt nu eu, rontziki, a simţit că îmi e dor de o leapşă. Aşa că mi-a întins-o repede, să nu mă plictisesc. Cum acestă leapşă vine de la o drăguţică, nu pot să refuz aşa mârlăneşte. Leapşa trebuie să fie despre bau-bau-l culinar sau cireaşa de pe tort.
Cum regimul din ultima perioadă mi-a chinuit toţi neuronii pe care îi mai deţin, declar cu mâna pe inimă că cel mai mare bau-bau în materie culinară pentru mine se află ascuns în tot ce e verde. Şi pot enumera: salată verde, pătrunjel, mărar, etc. Frunzele astea îmi chinuie somnul. Pe lângă rădăcinoasele astea pot adăuga cu brio şi ciorba de burtă, care mi se pare că este o mare borâtură. Nu am putut niciodată să înghit aşa ceva. Am încercat, zău. Toţi amicii mi-au împuiat capul cu cât de bună e, magnifică, însă numai când îi văd culoare încep să am vârtejuri în stomac, precum vulpiţa. Ştia ea ce ştie.
În categoria “Cireaşa de pe tort” pot enumera sute, catralioane de feluri de mâncare. Însă nimic nu se compară cu gustul lor. O nebunie de care am devenit dependentă. Aş mânca kilograme întregi. Însă la noi, prea puţine locuri găseşti pentru a mânca aşa ceva. Iar cumpăraţi şi gătiţi loco, nu au farmec. Pe lângă delicatesă vă pot spune că nu aş refuza niciodată o porţie de ficăţei prăjiţi, ceva ouă ochiuri la capac, etc. Cele mai bune ouă ochiuri la capac le veţi găsi numai la Restaurantul Carpaţi din Sinaia. Fac oamenii aia nişte ouă de te lingi pe degete. Ceva de genul acesta: A fost singura imagine mai apropiată de adevăr. Detalii despre restaurant le puteţi găsi aici.
Să trec totuşi la capitolul dulce. Nu sunt fun torturi şi alte prăjiturele. Îmi place enorm să fac dulciuri. Şi mulţi din cei care au gustat din negresa preparată de mine au revenit cu rugăminţi si pentru alte porţii. Totuşi eu nu le-am gustat niciodată. Fiindcă nu pot înghiţi dulciuri. Nu m-aş da la o parte şi nici nu aş refuza niciodată o ciocolată neagră, care îmi trezeşte toate simţurile. Este singurul dulce ce îl consum cu plăcere.
Cam astea sunt bucatele neplăcute şi plăcute ce fac parte din meniul meu. Hai, că am vorbit prea mult de mâncare şi parcă îmi vine să dau o fugă până la Sinaia să prind o porţie de ouă la capac. Dar ies eu şi din foamea asta.
Nu întind nimănui leapşa. Cine vrea să se servească, o poate lua şi singur.
<
