Un sfârşit de weekend cam trist. Am reuşit să răcesc a doua oară în două săptămâni. Deja cred că am făcut contract cu răceala. Însă de data asta se pare că este mai violentă şi nesuferită gripa asta. Cred că mi se trage de la faptul că am râs cu foc de antiporcinul ăla. Şi uite aşa sufleţica e băgată toată în ceaiuri, medicamente, frecţii şi alte stimulente adecvate.
Astăzi pe lângă febră şi alte adiacente ale gripei, am avut şi mult timp de meditaţie. Pe lângă câteva filme vizionate şi somn, am reuşit să simt prea puternic lipsa prietenilor de altădată.
Mi-am adus aminte de serialul Friends şi am vizionat câteva episoade. Mă întreb:

- Unde-s prietenii de altădată? Unde au dispărut?

Îmi e dor de serile de destrăbălare, de campionatele de whist, de rummy, de ieşit în oraş şi distrat până dimineaţa. Acum parcă toţi am intrat în pământ. De-abia ne mai auzim la un telefon. Toţi suntem ocupaţi, nimeni nu mai are timp pentru nimeni. Păcat că nu multe prietenii sunt făcute ca să reziste.
Până şi pe bloguleţ aici se simte. Prietenii ce odată cu drag veneau, acum de-abia se mai văd. Până şi aici domneşte liniştea şi pacea.

Rămân totuşi la părerea mea: îmi este dor de vremurile de altădată.

Nu stiu cum au fost sarbatorile voastre, insa stiu ca eu mi-am scos parleala pentru toata perioada de legume. Programul a sunat cam asa:

- mancare, mancare, mancare…

Acum imi este greu sa mai fac doi pasi. M-as intinde ca omida la soare si as zace.
Concluzie: cea mai buna legume din lume este “porcul”.

Voi cum ati pretrecut de Craciun?

Sunteţi plictisiţi de electorale şi alte mojicii din politica plaiurilor mioritice? Da? Şi eu. Multă cerneală a curs, pardon, multe taste au fost folosite pentru a descrie în cuvinţele mai bune sau rele parodia electorală. Nu am să vă vorbesc despre asta, las pe alţii să vorbească despre politică. Eu simt că vă era dor de o leapşă, de fapt nu eu, rontziki, a simţit că îmi e dor de o leapşă. Aşa că mi-a întins-o repede, să nu mă plictisesc. Cum acestă leapşă vine de la o drăguţică, nu pot  să refuz aşa mârlăneşte. Leapşa trebuie să fie despre bau-bau-l culinar sau cireaşa de pe tort.
Cum regimul din ultima perioadă mi-a chinuit toţi neuronii pe care îi mai deţin, declar cu mâna pe inimă că cel mai mare bau-bau în materie culinară pentru mine se află ascuns în tot ce e verde. Şi pot enumera: salată verde, pătrunjel, mărar, etc. Frunzele astea îmi chinuie somnul. Pe lângă rădăcinoasele astea pot adăuga cu brio şi ciorba de burtă, care mi se pare că este o mare borâtură. Nu am putut niciodată să înghit aşa ceva. Am încercat, zău. Toţi amicii mi-au împuiat capul cu cât de bună e, magnifică, însă numai când îi văd culoare încep să am vârtejuri în stomac, precum vulpiţa. Ştia ea ce ştie.

În categoria “Cireaşa de pe tort” pot enumera sute, catralioane de feluri de mâncare. Însă nimic nu se compară cu gustul lor. O nebunie de care am devenit dependentă. Aş mânca kilograme întregi. Însă la noi, prea puţine locuri găseşti pentru a mânca aşa ceva. Iar cumpăraţi şi gătiţi loco, nu au farmec. Pe lângă delicatesă vă pot spune că nu aş refuza niciodată o porţie de ficăţei prăjiţi, ceva ouă ochiuri la capac, etc. Cele mai bune ouă ochiuri la capac le veţi găsi numai la Restaurantul Carpaţi din Sinaia. Fac oamenii aia nişte ouă de te lingi pe degete. Ceva de genul acesta:
A fost singura imagine mai apropiată de adevăr. Detalii despre restaurant le puteţi găsi aici.
Să trec totuşi la capitolul dulce. Nu sunt fun torturi şi alte prăjiturele. Îmi place enorm să fac dulciuri. Şi mulţi din cei care au gustat din negresa preparată de mine au revenit cu rugăminţi si pentru alte porţii. Totuşi eu nu le-am gustat niciodată. Fiindcă nu pot înghiţi dulciuri. Nu m-aş da la o parte şi nici nu aş refuza niciodată o ciocolată neagră, care îmi trezeşte toate simţurile. Este singurul dulce ce îl consum cu plăcere.
Cam astea sunt bucatele neplăcute şi plăcute ce fac parte din meniul meu. Hai, că am vorbit prea mult de mâncare şi parcă îmi vine să dau o fugă până la Sinaia să prind o porţie de ouă la capac. Dar ies eu şi din foamea asta.

Nu întind nimănui leapşa. Cine vrea să se servească, o poate lua şi singur.

Aveam obiceiul să ne suim în maşină şi să purcedem la drum. Noaptea. Atunci când şoselele erau libere şi lumea era a noastră. Nimic nu se compara cu celebrul “Staaaaaaaai” şi cu muzica ce ne acompania drumul. În miez de noapte, noi doi şi o maşinuţă, mergeam pe cărări necunoscute. Au fost nenumărate ori când dădeam concerte adevărate. Dacă cineva ne-ar fi ascultat, zău că ar fi dat şi bani pe spectacol.

Astă seară butonând radioul din maşină, am avut surpriza să dau peste melodia asta.

Mi-am adus aminte de câte ori am cântat amândoi “So many times”.

Inainte sa cautati pe google, stia cineva ce inseamna paraskevidekatriafobie? Eu nu…