De ce te citeste lumea? – de drag? de placere? din obligatie?
De ce prietenii virtuali nu iti raman prieteni pana la capat? – tu ii considerai prieteni, ei te considerau o sursa de redirectionare trafic catre ei?
De ce intri pe anumite bloguri? – Din placere? Doar pentru a lasa un coment si apoi sa speri ca iti vor veni doi, trei vizitatori si pe la tine?
De ce nu putem ramane stabili gusturilor noastre si fideli blogurilor care candva ne erau dragi?
De ce ne schimbam optiunile?
Ce este mai important: blogul, persoana, unicii, vizitatorii sau continutul?
Ar fi mai multe de intrebat, dar ma opresc aici. Voi aveti raspunsuri pentru aceste intrebari?
În fiecare zi se tipăresc mai multe bancnote pentru Monopoly decât pentru Trezoreria SUA.
Bărbaţii pot citi un text cu litere mici mai uşor decât femeile, dar femeile aud mai bine decât bărbaţii.
Procentul din continentul african încă sălbatic este de 28%.
Iar procentul din continentul nord-americain încă sălbatic este de 38%. Surprinzător, nu ? more…
Vă mai aduceţi aminte când am participat la concursul ăsta. Atunci nu am câştigat nimic. Nici măcar nu ţineam aşa de mult să câştig. Eram nouă pe tărâmurile blogăreli, şi fiindcă subiectul mi s-a părut interesant, mi-am spus : de ce nu?
La un an de blogăreală, cu altă hăinuţă, cu un domeniu nou îmi încerc norocul la Concursul SuperBlog 2009. Eu am de câştigat, dar şi voi pe lângă mine. Mai multe detalii găsiţi aici. Vă rog să mă susţineţi şi să intraţi în joc cu mine.
Viaţa m-a învăţat că nu este bine să te arunci cu capul înainte şi să spui ” niciodată nu aş face acel lucru”. Atunci când îţi este lumea mai dragă, totdeauna, ea, viaţa, o să vină şi o să-ţi demonstreze contrariul celor afirmate de tine. Aşa ajungem să facem compromisuri, să iertăm, să facem chestii pe care cândva toţi susţineam că nu le-am face.
Deosebita de Aimee îmi întinde o lepşuţă în care ar trebui să susţin ce nu aş face. Greu… totuşi o să încerc.
Ar trebui să înşirui câteva lucruri pe care nu le-aş face, deci: more…
Mă scuzaţi că am întârziat vreo 2 luni cu
condica de sugestii şi reclamaţii. Am şi motive rezonabile pentru aceasta absenţă. Primul motiv întemeiat ar fi vacanţa. După cum bine ştiţi, vacanţa mea a fost lungă şi frumoasă. Au fost trei săptămâni de vis. Reîntoarcea a fost urâtă, bruscă şi însoţită de o mare trezire la realitate. Au trecut mai bine de 30 de zile de când am păşit din nou pe plai mioritic, însă nu mă pot acomoda deloc. Parcă locul meu nu mai este aici, dar asta-i altă problemă.
Acum să încep strigarea catalogului:
more…
Fiind una dintre fericitele blogăriţe care au primit în dar această poveste, nu am decât, să mă consider onorată. Datorită “gurului“, am făcut şi ore suplimentare. Povestea de spus mai departe a fost iniţiată aici. Vă rog să citiţi toată tot firul ei, altfel, nu veţi afla niciodată prin câte chinuri a trecut săraca Orfelia.
“În mijlocul pavilionului central se afla un calendar dintr-acela pe care îl rupi în fiecare zi. Se duse spre el şi rupse ultima foaie, cea cu 31 decembrie. Pe loc rămase înmărmurită ca o stană de piatră. Nu-i venea să creadă ce vedea. Se frecă la ochi şi se uită mai bine la calendar. Era 32 decembrie.
Cînd, în spatele ei se auzi o…”
… băşină.
Orfelia, oripilată, se întoarse speriată şi exclamă:
- Şi Tu, Doamne?
- Scuze, zise Dumnezeu. Sfântul Petru a gătit fasole la prânz şi nu mă pot abţine.
- Nu te scuz până nu-mi spui ce e cu ziua asta de 32 decembrie şi unde e Gigel.
- Păi, ce să zic, măi, Orfeliou? Dracu’ ştie. Stai să-l sun.
Dumnezeu scoase de sub barba Sa cel mai frumos telefon mobil pe care Orfelia îl văzuse în viaţa ei.
- Ce model e? întrebă Orfelia încântată.
- Este un Serafim-Eustachie Slide. Stai aşa, că sună. (…) Nu răspunde, mai încerc o dată. (…) Nimic. Asta e ultima oară.
Maleficul auzi într-un final telefonul vibrând lângă coasă.
- Mdea… Cine e la telefon? răspunse Satana.
- Băi, pe unde umbli? Te-am sunat în voi, adică în draci.
- Care eşti, Mă? Eşti Tu, Ăl de eşti?
- Da, Eu sunt Cel ce sunt. Auzi, cum e cu asta cu 32 decembrie? more…
Recent Comments