Plouă. O zi tristă şi foarte amestecată. Sufletul îmi plânge din nou. De ce? Nici eu nu ştiu. Am o stare foarte amestecată. Acum aş urla din toţi plămânii, acum aş râde. Nici eu nu ştiu cum să rezolv amestecul ăsta imposibil. De când m-am trezit, ascult fără încetare, melodia asta.

N-a fost nimic din ce-a putut sa fie,
Si ce-a putut sa fie s-a sfarsit…
N-a fost decat o scurta nebunie
Ce-a-nsangerat o lama, lucioasa, de cutit!…
N-am fost decat doi calatori cu trenul,
Ce ne-am urcat in tren fara tichete
Si fara nici un alt bagaj decat refrenul
Semnalului de-alarma din perete!…
Dar n-am putut calatori-mpreuna…
Si fiecare-am coborat in cate-o gara,
Ca doua veverite-nspaimantate de fur tuna —
Furtuna primei noastre nopti de primavara! 

Si-atata tot!… Din ce-a putut sa fie,
N-a fost decat un searbad inceput
De simplu “fapt divers”, ce nu se stie
In care timp si-n care loc s-a petrecut!…

Ion Minulescu – Romanta negativa

Am pus lacăt sufletului. Să nu cumva să încercaţi să îl deschideţi. Nu veţi găsi decât amărăciune şi multă disperare. Prefer să îl închid şi să uit de el. Mai bine să stea ferecat şi să nu mai simtă durerea şi dorul ce îl macină. Să stea în cuşca lui acolo, că şi aşa nu-i bun de nimic.

Da… îmi este dor… şi???

Azi, îmi permit să fiu tristă. Azi, îmi permit să îmi fie dor. Azi, îmi permit să-ţi simt lipsa. Azi, mai mult ca oricând îmi permit să îmi doresc îmbrăţişarea ta. Azi, am nevoie de tine. Azi, simt lipsa pasului absent. Nu mă lua în seama, azi, am febră. Îmi permit orice.

Octavian Paler