dar imi e frica ca am spus totul. As vrea sa iti inchin inexistenta mea, dar nici lucrul asta nu ti-l pot oferi. Mi-as dori ca totul sa dispara in negura tacerii ce ne inconjoara… dar nici dorinta asta nu o sa se indeplineasca.
Imi e stupid de greu sa nu iti ofer nimic si totusi am sa o fac. De ce? Fiindca nimicul m-a caracterizat atat de bine in toata perioada asta, atat de bine incat a devenit starea mea de bine. Prin urmare, dragul meu (daca te mai pot numi asa), iti voi oferi ce-a mai ramas din mine: NIMIC.
Plouă. O zi tristă şi foarte amestecată. Sufletul îmi plânge din nou. De ce? Nici eu nu ştiu. Am o stare foarte amestecată. Acum aş urla din toţi plămânii, acum aş râde. Nici eu nu ştiu cum să rezolv amestecul ăsta imposibil. De când m-am trezit, ascult fără încetare, melodia asta.
N-a fost nimic din ce-a putut sa fie,
Si ce-a putut sa fie s-a sfarsit…
N-a fost decat o scurta nebunie
Ce-a-nsangerat o lama, lucioasa, de cutit!…
N-am fost decat doi calatori cu trenul,
Ce ne-am urcat in tren fara tichete
Si fara nici un alt bagaj decat refrenul
Semnalului de-alarma din perete!…
Dar n-am putut calatori-mpreuna…
Si fiecare-am coborat in cate-o gara,
Ca doua veverite-nspaimantate de fur tuna —
Furtuna primei noastre nopti de primavara!
Si-atata tot!… Din ce-a putut sa fie,
N-a fost decat un searbad inceput
De simplu “fapt divers”, ce nu se stie
In care timp si-n care loc s-a petrecut!…
Am pus lacăt sufletului. Să nu cumva să încercaţi să îl deschideţi. Nu veţi găsi decât amărăciune şi multă disperare. Prefer să îl închid şi să uit de el. Mai bine să stea ferecat şi să nu mai simtă durerea şi dorul ce îl macină. Să stea în cuşca lui acolo, că şi aşa nu-i bun de nimic.
Am pus lacăt sufletului. Să nu cumva să încercaţi să îl deschideţi. Nu veţi găsi decât amărăciune şi multă disperare. Prefer să îl închid şi să uit de el. Mai bine să stea ferecat şi să nu mai simtă durerea şi dorul ce îl macină. Să stea în cuşca lui acolo, că şi aşa nu-i bun de nimic.
<
