Lung îi drumul prostului

Nu scriu mult, nu vreau să fac un întreg roman aici, dar ete io acum la ora asta mă simt precum prostul pe drumul fără de sfârşit. Trebuie să fac curăţenie în sufleţel şi tare mă freacă o lene, aşa că voi rezerva acest greu moment probabil weekend-ului. Încă sunt uimită de anumite comentarii de pe anumite bloguri, dar promit să nu mă ţină mult uimirea. M-am liniştit, m-am întors alt om şi sunt fericită că nu mai îmi pasă. Am dormit, m-am delectat cu meleaguri frumoase, am uitat de blog şi de telefoane, singura chestie care m-a deranjat a fost că totuşi eram nevoită să mai şi muncesc, dar fun fără muncă nu se poate. Acum mă arunc în sfârşit în pătuţul cel drag (nu credeam că o să îmi lipsească aşa mult), îmi iau motanul în braţe şi mă pregătesc cu multă ură să merg mâine la pâinea cea de toate zilele. Înainte de asta îmi permit să mă întreb singură:

Dacă aş câştiga la loto oare aş mai merge la muncă?

Oare am devenit blondă?