Post dulceag
Nu-s o împătimită a dulciurilor, am mai spus chestia asta pe aici. Singurul zahăr ce îl consum este cel din cafea, bine, de fapt pot spune că a fost cel din cafea. Acum consum cafeaua black (yeah). De când mi s-a spus clar în faţă că din vocabularul meu trebuie să iasă cuvântul “dulce”, parcă mintea mi-a luat-o razna. Salivez după ceva dulce. A fost bine până acum, însă de o săptămână încoace am început să am coşmaruri cu dulciuri. Visez la singurul tort ce îl mâncam cândva, tortul alb negru. O delicatesă cum numai cei de la Cofetăria Alice ştiu să o facă.
Nu cumpăram des, doar la ocazii. Şi tot atunci consumam doar o feliuţă, era de ajuns să îmi fac pofta.
Tot în aceste vremuri de tristă amintire am descoperit prin colţişorul meu de amintiri o sticluţă mică de lichior Mozart chocolate pure black. Are doar 20ml. Înnebunesc când o văd. N-am rezistat şi am desfăcut-o după aproape doi ani de când am achiziţionat-o. Pot să spun că dacă ştiam că este atât de bun îmi luam o sticlă mai mare.
Nu mai ajung curând pe la Viena, aşa că dacă cineva se îndură, poate să îmi cumpere şi mie o sticlă. Ofer recompensă.
Cam astea-s poftele mele interzise. Nu vreau mult, dar chiar dacă le-aş avea, tot nu m-aş putea apropia de ele. Măcar prin scris să îmi satisfac pofta interzisă. Oare de ce tot ce este interzis dintr-o dată devine foarte bun?
Singurul lucru dorit cu ardoare la ora asta şi care mi-ar împăca toate dorinţele de mai sus, ar fi savurarea unei porţii de churros ce este însoţită de o ciocolată caldă. Iar cele două merg savurate numai într-un anumit loc. Prietenii ştiu de ce.
<
