Fereasca Dumnezeu, daca mai poate,
Pe fiecare, de singuratate,
acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
fereasca-ma de mine Dumnezeu.
Fereasca-ma noroiul de noroaie,
fereasca-ma plouandul nor – de ploaie,
fereasca-ma singuratatea mea
ca singur sa ma narui pe podea.
Si gura sa-mi aud cum mila cere,
vreunor pasi din vreo apropiere,
si, fara nimeni, sa ma sting in glas,
pe lume cat de singur am ramas.
Atat de singur sunt pe-acest pamant,
ca nimeni nu va sti daca mai sunt.
Adrian Paunescu – Singur, fara nimeni
Nu eşti singur, Maestre. Noi suntem lângă tine. Luptă, pentru noi, pentru familia ta. Ne-ai dat atâta slovă, ne-ai încâlzit sufletele cu poeziile tale, luptă pentru tot ce ai fost şi pentru ce va mai urma.
Cu mâine zilele-ţi adaogi…
Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.
Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.
Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.
Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.
Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.
De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.
Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.
Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.
<
