Nu se mai termina infernul alb. Se pare ca s-a instalat aici si nu mai vrea sa plece. In curand o sa ne cumparam un iglu si o sa mergem la vanatoare de foci. M-am saturat de lopata, de frig si de nameti. Totusi, zambetul nu a disparut de pe fata mea. Si, ca sa va inseninez si voua ziua, m-am gandit ca ar ajuta cateva ipostaze de sezon.

– si el s-a saturat.

- cam asa o sa arate in curand si bombonica.

– parca in pozitia asta, omatul arata mai frumos.

- unde naiba sunt? Parca asta nu-i Polul Nord.

– cand stapanul nu-i acasa… yam… ce bine e

- nu mai pot, urasc zapada asta.

Mulţumesc, domnului de aici, pentru această recomandare minunată.

Şi avem o staţionare pe primul loc în topul sufleţelului. Melodia se află în topul preferinţelor ei de circa două săptămâni. Până scapă de microbul “dirri…di…di” mai durează ceva.
Pregătit una bucată schiuri, pregătit una bucată săniuţă, pus lanţuri la bombonică, benzină, deci… la drum. Pe cai şi la drum cu mine. Weekend minunat … să aveţi.

Se zvoneşte în târg că s-a format pe ascuns o mare armată albă. Nimeni nu ştie cine a finanţat-o, nimeni nu ştie pentru ce a fost creată, însă există certitudinea că există. Copiii sunt rugaţi să nu iasă afară, părinţii sunt invitaţi la luptă.

more…

Iar ninge, iar o luăm de la început. Cu nervi, cu lopată, cu trafic de coşmar.

Iar e luni, iar o luăm de la început. Cu mers la serviciu, cu nervi, şedinţe, gălagie.

Iar sunt răcită, iar o iau de la început. Cu nurofen, muci, febră şi gândul care nu îmi dă pace.

“Oare m-am porcit de tot?”

 Ieri noapte m-am trezit undeva în jurul orei 3. Dormisem doar o oră. Fiecare părticică a corpului îmi tremura de parcă adormisem afară în gerul năpraznic. Am ţinut-o aşa preţ de 15 minute, încercam să îmi revin şi nimic. Apoi m-am cufundat din nou în somnul adânc. Dimineaţă m-am trezit mai bine, însă minunea a durat doar 5 minute. Simţeam cum încep să tremur din tot corpul. Între mine şi gelatina de la piftie nu exista nici-o diferenţă. Cu greu am ajuns la serviciu, unde am stat îmbracată ca afară. Au trecut ore, mi-am zis că probabil este primul semn de răceală. Am prestat ceva medicamente preventiv, să nu cumva să ajung la porcină. Nimic. Răceala nu m-a cuprins şi totuşi eu tremur fără oprire. Oare chiar aşa de mult să urăsc iarna? Nu cred. Îmi e frig cu toate că în casă sunt pe puţin 23 de grade, iar eu sunt îmbracată precum un schior. Vreau să se oprească tremuratul ăsta. Cer prea mult?

Zapada care a inceput sa se reverse peste noi imi rascoleste ceva amintiri. Erau vremuri frumoase pe o parte, dar si triste pe alta. Frumoase, fiindca eram la inceputul relatiei si parca totul ni se parea ca este mirific. Triste, fiindca el trecea prin clipe grele. Azi totusi as vrea sa va povestesc unul din momentele frumoase traite.
Pe vremea aia, el avea o dacie 1310 imprumutata. Era veche saraca, dar buna pentru a ne satisface anumite probleme. Fiind atat de veche, caldura nu, dezaburire nu, intre ea si un iglu, practic nu era nici-o diferenta.
In schimb, ca tot romanul descurcaret, dotase masina cu un mop, din acela de spalat pe jos. La ce ne folosea mopul? Pai, eu neavand ce face in dreapta soferului, dezabuream cu mopul geamul din spate al daciei. Era o intreaga comedie, lumea se uita la noi ca la urs, iar noi radeam ca disperatii. Erau vremuri grele, insa eram doi. Si ningea, si nimic nu ne statea in cale. Nici mopul, nici iarna, nici problemele grele ce se abatuse pe umerii lui.
Eram noi doi, o dacie, un mop si iarna ce se asternea peste noi.