Am promis cu ceva timp în urmă că voi da curs invitaţiei primite de la rontziki, cu privire la onorarea unei drăguţe lepşe. Dintre toate primite până acum, asta este cea mai drăguţă şi serioasă.
1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Semne de carte, clar. Nu suport cărţile boţite, parcă nu mai au nici-un farmec. Iar atunci când din greşeală se desprinde o pagină din ea, parcă întreg universul se prăbuşeşte.
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă “da” care a fost aceasta?
Nu, n-am primit nici-o carte cadou.
3. Citiţi în baie?
Nu. Poate câteodată vreo revistă de scandal sau un rebus, în schimb carte, nu.
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă “da” care ar fi fost aceasta?
Da. Sincer pe la 14 ani a fost prima încercare de a încodeia ceva rânduri. Am scris ceva la cartea aia, se vroia a fi “cartea vieţii mele”. M-am gândit mai apoi că la 14 ani nu puteam să scriu o carte despre viaţa mea, deci am amânat-o pentru anii când singurul lucru pe care îl mai am de făcut este să scriu.
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Colecţii? Hmm… nu prea alerg după colecţii, însă sunt extrem de fericită că am reuşit să îmi completez colecţia mea de cărţi, cu anumite exemplare ce îmi lipseau.
6. Care este cartea preferată?
Jane Austin – Mândrie şi prejudecată.
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Da. Din când în când mai am acest obicei. De exemplu:
- am citit Mandrie şi Prejudecată de 5 ori, însă în diferite etape ale vieţii mele;
- după ce am terminat facultatea, am recitit toate cărţile din bibliotecă. Eram aşa dornică să citesc “altceva” în afară de economia mondială şi alte cărţi de specialitate.
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Nu ştiu dacă aş merge să mă întâlnesc cu vreun autor. În schimb am primit o carte cu autograf de la cea mai bună prietenă a mea. Întrebarea mea a fost:
- dar tu de când scrii şi mie de ce nu mi-ai spus?
9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Normal că îmi place să dezbat subiectul unei cărţi. Şi este extraordinar de plăcut să găseşti un partener de discuţie care împărtăşeşete aceleaşi gusturi beletristice.
10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Nu cred că am nevoie de motive pentru a alege o carte. Pur şi simplu mă opresc în dreptul lor şi privesc, răsfoiesc, iar alegerea o fac pe moment. Nu m-am pârlit de multe ori atunci când am cumpărat vreo carte. Cred că din toate, numai una sau două au fost eşec total.
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Acum depinde de vârstă, context, gusturi. Nu cred că există vreo carte obligatorie, însă eu aş recomanda cu căldură: Jules Verne, Alexander Dumas, Victor Hugo şi aş putea continua până mâine.
12. Care este locul preferat pentru lectură?
Vara – la umbra unui pom, pe malul unui râu.
Iarna – lângă un şemineu, să simt mirosul de lemne arse şi să fiu cufundată în căldura cărţii din braţe.
13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
În nici-un caz, nu ascult muzică. Când sunt prinsă de carte, nimic nu aş vrea să mă deranjeze.
14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Da. Am descoperit şi eu acest lucru, fantastic atunci când nu ai chef de muncă şi ai acces la internet. Am abandonat repede obiceiul, nu pot citi cărţi pe care nu le simt palpabil. Mi se par reci şi fără miez.
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Cumpărate, dar nu mă deranjează să împrumut. După lecturarea cărţii împrumutate, dacă am rămas cu gust bun sufletesc, alerg şi o cumpăr. Nu aş vrea să îmi lipsească din bibliotecă.
16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
Uff… greu. O carte pentru mine reprezintă momentul culminant de trăire. Să simt personajele, să îmi închipui acţiunea este un lucru foarte deosebit pentru mine. De fapt, atunci când am o carte în mână, nimic nu mai contează în jurul meu. Sunt doar eu şi cartea.
Leapşa aş întinde-o cu drag Adei, însă ştiu că e ocupată rău. Totuşi sper să îşi găsescă timp pentru minunata leapşă.