După cum spuneam într-un comentariu la postul ăsta, atunci când Sufleţica este supărată se pune pe făcut lucruri mari în bucătărie. Şi uite ce a ieşit. Primul gând a fost de a construi niscai mucenici moldoveneşti. Sunt de sezon şi nu mai este decât o zi până la consumarea lor. Deci hai să vă arăt ce a ieşit:
Reţeta o găsiţi aici.
Acum că mucenicii sunt gata, parcă mi-ar fi foame. M-am gândit să mănânc ceva uşor şi gustos. Am ales să mai prepar şi nişte ciuperci umplute cu kaiser şi parmezan. Nu aveţi nevoie de foarte multe, ceva ciunperci, kaiser şi parmezam. Se curaţă ciupercile, se căleşte un pic kaiser-ul, se aşează ciupercile într-o tavă, se umple fiecare pălăriuţă cu kaiser, se pune parmezan şi gata. La cuptor cu ele. După circa juma de oră sunt bune de consumat.
Sper să îmi treacă starea deţinută în momentul de faţă, fiindcă altfel cred că îmi deschid un restaurant. ![]()







<




Recent Comments