Aseară m-a chinuit câteva ore talentul. Nu pot spune că-s varză în domeniul computadorului, mi-aş fi dorit însă să am mai mult timp să aprofundez. Chiar am încercat acum câţiva ani să aprofundez prin urmarea unui curs de programare html, numai că o umilă secretară de la CPI a greşit şi m-a înscris la vremea aia la un curs de începători. Aşa că vrând, nevrând, m-am trezit într-o sală plină de oameni care nici nu ştiau cum arată un mouse. Am rezistat, ce să fac, plătisem nişte bani, schimbarea nu mai putea fi făcută, am continuat şi mi-am luat diplomă recunoscută internaţional în operator calculatoare. Prost, eu aveam nevoie de diplomă de programator html şi alte limbaje din domeniu, pentru a emigra. M-am lăsat păgubaşă la vremea respectivă din cauză de timp şi spaţiu. De când m-am hotărât să îmi ţin acest jurnal online m-am confruntat cu diverse probleme de html si alte chiţibuşuri. Pe unele le-am dovedit singurică, pentru altele a trebuit să cer ajutor aici, aici şi aici. Însă aseară m-am enervat şi mi-am zis: more…

Nu scriu mult, nu vreau să fac un întreg roman aici, dar ete io acum la ora asta mă simt precum prostul pe drumul fără de sfârşit. Trebuie să fac curăţenie în sufleţel şi tare mă freacă o lene, aşa că voi rezerva acest greu moment probabil weekend-ului. Încă sunt uimită de anumite comentarii de pe anumite bloguri, dar promit să nu mă ţină mult uimirea. M-am liniştit, m-am întors alt om şi sunt fericită că nu mai îmi pasă. Am dormit, m-am delectat cu meleaguri frumoase, am uitat de blog şi de telefoane, singura chestie care m-a deranjat a fost că totuşi eram nevoită să mai şi muncesc, dar fun fără muncă nu se poate. Acum mă arunc în sfârşit în pătuţul cel drag (nu credeam că o să îmi lipsească aşa mult), îmi iau motanul în braţe şi mă pregătesc cu multă ură să merg mâine la pâinea cea de toate zilele. Înainte de asta îmi permit să mă întreb singură:

Dacă aş câştiga la loto oare aş mai merge la muncă?

Oare am devenit blondă?

La o companie multinationala, angajatii veneau la munca la ora 9 dimineata si plecau seara tarziu, atunci cand terminau tot ce aveau de facut pe ziua respectiva.
Intr-o zi, unul dintre angajati vine la ora 9 dimineata, lucreaza si la ora 17 pune pixul jos, se duce la director si ii spune:
- Domnule director, eu nu mai pot sa stau, trebuie sa plec.
Seful este de acord si il lasa sa plece.
A doua zi, angajatul vine la ora 9 dimineata, lucreaza, la ora 17 pune pixul jos si se duce la director:
- Domnule director, eu nu mai pot sa stau, trebuie sa plec.
Seful este iarasi de acord si-l lasa.
A treia zi, vine la 9, la 17 pune pixul jos si se duce la director:
- Domnule director, eu nu mai pot sa stau, trebuie sa plec.
Seful il lasa, ca sa nu faca scandal. Se duce insa la ceilalti si ii intreaba de ce ei vin la 9 si stau pana seara tarziu la serviciu, iar asta pleaca la ora 17 in fiecare zi.
Angajatii ii raspund:
- Domnule director, ar trebui sa-l intelegeti, omul este si el in concediu…