A înebunit lupul sau eu?

Atunci când omul nu are ce să facă, îşi găseşte singur de lucru. Cam aşa am procedat şi eu. Toate instinctele mi-au spus încă de dimineaţă:
- nu ieşii din casă.
Dar eu nu şi nu, Batman… Batman. Şi am purces la drum. Nişte cumpărături de urgenţă nu îmi dădeau pace.
Am băgat viteză şi dusă am fost spre hypermarket-ul Cora. Nu vă mai povestesc de drum, gropi, nesimţiţi şi vremea de afară. Pe-astea le ştiţi cu toţii.
Ajung, găsesc loc de parcare “la botul calului”, cum ar spune un clasic în viaţă şi mă încumet să intru în colosul cumpărăturilor. Liniştită şi calmă , fiindcă aşa mi-am propus de acasă. În dreptul unui raion cu o frumoasă promoţie, mă opresc să cumpăr şi eu minunăţia. Numai că socoteala din gând nu este aceeaşi cu cea de la raion. Pe etichetă scria clar: găleată, storcător şi mop. La raft găseai doar: găleată şi storcător. Mopul… pauză. Mă învârt, mă mai uit odată pe etichetă, număr şi totuşi lipsea mopul. Arunc o privire în jur şi zăresc o domnişoară pe role ce se plimba printre rafturi. Read more »

Sufleţica plină de gaze puturoase

Astă seară am să cânt: la la

Probabil că o să fie ultimul post… probabil. Viaţa mea intră într-un con de umbră. Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care au trecut pe aici prin sufleţel, celor care au avut timp să se oprească să îmi citească aberaţiile şi bineînţeles şi gurului Naicu, care m-a introdus în lumea virtuală de blogging. Mă retrag cuminte în carapacea mea, fiindcă o să urmeze o perioadă de lins răni. O să fie o perioadă destul de lungă deoarece rănile sunt multe la număr şi foarte adânci. Aşa că dragi prieteni virtuali vă doresc numai bine şi toată fericirea din lume. Iar pentru cele care cred că au câştigat ceva, eu le sfătuiesc să se mai gândească… nu au câştigat nimic…. decât un drum spre disperare. Numai bine şi aveţi grijă de voi dragi prieteni. Sufleţelul trebuie să dispară în neant fiindcă nu a reprezentat nimic pentru nimeni şi nici nu o să reprezinte ceva. Sufleţelul este prea firav si bun pentru lumea asta plină de rahaţi. Aşa că am să cânt : la la la la … ce dulce ţi se pare viaţa. Pa…pa

Urăsc falsitatea

Ştiam foarte bine că suntem născuţi să trăim în multă falsitate, dar astă seară mi s-a demonstrat încă odată că este atât de uşor să te înşeli asupra aşa numiţilor “amici”. Cât de greu este să saluţi şi de venire şi de plecare, atunci când ai schimbat totuşi cîteva cuvinte cu persoana respectivă? În fine, poate sunt eu prea exigentă, dar aşa am primit eu poveţe de la mama mea fiindcă tot am vorbit de poveţele ei azi, că indiferent ce sentimente nutreşti pentru o persoană, chiar dacă îţi este amic sau duşman, nu trebuie să îţi fie greu să saluţi aceea persoană. Şi toate aceste chestii sunt valabile atît în lumea reală cât şi in lumea virtuală. Nu cred că te dor degetele în a saluta pe cineva… ok, cred că este problema mea. Data viitoare voi ştii şi eu cum o să procedez şi cea mai frumoasă metodă este IGNORAREA cu litere mari scrisă. Aşa că nu vă mai aşteptaţi de la mine să mai am bun simţ, o să îmi lipsească cu desăvârşire în următoarea perioadă.

Felicitări Poliţiei Române

Nu am crezut nicio clipă că voi ajunge să urc în slăvi Poliţia Română, dar uite că mi-a fost dat să trăiesc şi momentul ăsta. Bineînţeles că voi argumenta şi de ce. Astă seară în timp ce mă deplasam voios spre casă, adică cam cu 5 km/h, viteza întâi şi iar viteza întâi, mă întreb uneori dacă voi mai trăi momentul în care să pot utiliza şi viteza a-II-a ..dar asta e altă poveste. Deci deplasîndu-mă cu uimitoarea viteză menţionată mai sus şi stând umil la marea coadă de maşini, în desele opriri zăresc un autoturism marca BMW circulând regulamentar pe trotuarul lateral sensului meu de deplasare. Aş face şi o schiţă ca la poliţie atunci când eşti pus în faţa marii încercări de a demonstra talentele de desenator pentru a înţelege umilul organ unde te aflai când s-a produs incidentul, dar nu vreau să vă uimesc cu talentele mele în domeniul desenului. Aşa ..deci..stând eu frumos şi ascultând o bucaţică din Spărgătorul de Nuci care se difuza divin pe Radio România, zăresc acest BMW care ar fi vrut umil să ne dăm la o parte şi să coboare de pe trotuarul pe care circula el regulamentar, pentru că noi ceilalţi 100 de proşti care stăteam frumos în cârdul de maşini eram defapt ilegal pe şosea şi prinşi în coloană. Dar cum se chinuia el de zor să găsească o măreaţă idee îl zăresc în oglinda laterală că vrea să bage în marşarier şi să fugă, dar ghinion de neşansă erau pietoni care aşteptau frumuşel tramvaiul, deci nu avea cum.. Dar oare de ce vroia chestia asta când era hotărât să coboare de pe trotuar?  Şi uite că am înţeles o secundă mai târziu când am zărit un poliţist care alerga spre el. Atunci faimosul şofer văzând că nu poate demara în trombă se bagă iar în faţă sperând să coboare repede de pe trotuar, dar poliţistul se pune între maşina mea (ghinion tocmai eu eram în dreptul lui) şi BMW. Şi de aici începe aventura…Poliţistul îi face semn să se dea un pic înapoi şi să stea liniştit pe loc să îl legitimeze şi bruneţelul de la volanul BMW-ului cu numere de Germania demarează şi îl prinde pe poliţist între maşina mea şi a lui. Am rămas tâmpă … uimită …oare se turna un film sau chiar era adevărat?  Cât de rău mi-a părut în acel moment că poliţistul nu era un pic mai plinuţ că altfel ar fi simţit izbitura, săracu de el era mititel şi slăbuţ…dar ţin să îi mulţumesc pe această cale, fiindcă dacă nu era el…se făcea maşinuţa praf…offf…în acel moment apare un alt poliţist pe motocicleta şi îl imobilizează pe acel bruneţel. Ştiam, că noi ca naţie am ajuns la un prag destul de periculos de nesimţire şi nepăsare faţă de toţi semenii noştri, dar chiar în halu ăsta…păi dacă eram eu în locul poliţistului scoteam pistolul şi îl făceam muci.  Cred că este singura variantă pentru a scăpa de aceşti nesimţiţi fără mamă, fără tată care cred că tot ce există pe acest pământ este al lor şi că ei sunt deasupra legii…
Bravo, Poliţiei Române, bravo…în sfârşit am văzut şi eu că totuşi se mai implică şi ei în ceva..nu ştiu care a fost verdictul final şi ce i-au făcut acelui nesimţit, dar măcar au încercat şi asta înseamnă că sunt pe drumul cel bun…numai bine tuturor…şi vă doresc o călătorie fantastică ..pe şoselele minunate ale capitalei.