- Bună, iubito. Ce faci? Cum mai eşti?
- Prost, mersi. Încă mai îmi curg mucii, încă mai am febră, în rest sunt extraordinar de bine.
- Bravo, nu am dormit toată noaptea din cauza ta. Îmi făceam griji.
- Mulţumesc, iubitule. Însă, chiar nu trebuia să-ţi faci griji. Ai văzut tu drac mort?
- Asta aşa e. Bine, hai te las. Mă duc pe malul oceanului cu prietenii.
- Bravo, fugi la distracţie. Eu mai zac pe-aici.

Şi ce dacă… acest dialog nu a avut loc. Îmi imaginam cum ar fi fost, daca, ar fi existat. Concluzie: nu te baza pe grija altora, în final se dovedeşte, că nepăsarea este o stare de bine. Nu toţi îşi fac griji pentru nimicuri.

Îmi cer scuze oficial că am tot amânat să fac leapşa întinsă de babilon. Mereu mi-am zis: mâine, mâine, şi uite aşa am reuşit să trec în noul an cu restanţe. Pe langă bănci şi alte datorii, a trebui să o mai trec şi pe-asta la nerealizate. Greu, domnule, greu.
Acum la început de an mi-am propus să mă achit onorabil, nu de alta, însă sunt în mare pană de idei. Aşa că pentru un timp o să mă ocup de restanţe. Încep cu cea venită de la babilon, iar mâine sper să mă achit de cea întinsă de rontziki. Pentru luna ianuarie cred că este suficient. Vă aştept în Februarie să îmi întindeţi lepşe.

1. Numeşte cea mai mare frică a ta.

Fobia mea neterminabilă se întruchipează sub forma târâtoarelor, fie că sunt reptile, fie că sunt oameni de nimic – târâtori (aşa îi numesc eu) . Dacă vreţi să nu îmi mai auziţi inimioara, dacă vreţi să îmi vedeţi părul ridicat, puteţi să mă puneţi faţă în faţă cu un şarpe şi se rezolvă problema.

2. Idealul tău în viaţă este…

Femeia cu mustaţă

3. Dorinţa ta cea mai ascunsă.

Uff… dorinţa mea arzătoare este să aflu nene cum îl cheamă pe negrul ăla care mi-a răscolit visele din ultimii trei ani.

4. O persoană pe care o admiri. De ce?

Admir un copil, care a avut puterea să treacă peste toate necazurile ce i-au fost puse pe umeri. Un copil care în timp a devenit om mare. Nu toţi am fi fost în stare să trecem peste clipele îngrozitoare ce lui i-au fost destinate. Îl admir că a fost puternic, că a ştiut să ridice fruntea şi să ajungă acolo unde trebuia să ajungă. Pentru mine acest omuleţ este mai mult decât o sursă de admiraţie.

5. Cel mai frumos cadou primit vreodată. (de la cine, de ce ţi-a plăcut şi cu ce ocazie).

Doi purcelusi mici ce stau bot în bot şi îşi spun “I love you”. Aceşti purceluşi mi-au fost dăruiţi de o persoană dragă mie, dar nu acest lucru este important, ci faptul că la vremea respectivă nu avea nici măcar bani de pâine. Totuşi, din toată sărăcia, şi pe ascuns să nu văd eu, a cumpărat acest mic simbol. Ei vor fi de nepreţuit pentru mine toată viaţa. Ocazia: Moş Nicolae.

Leapşa nu o pasez. Să fie furată dacă are chef cineva de ea.

Cam aşa o să fie Crăciunul meu, exceptând sticla din mână.

Al vostru?

E al dracului de greu.

 Ieri noapte m-am trezit undeva în jurul orei 3. Dormisem doar o oră. Fiecare părticică a corpului îmi tremura de parcă adormisem afară în gerul năpraznic. Am ţinut-o aşa preţ de 15 minute, încercam să îmi revin şi nimic. Apoi m-am cufundat din nou în somnul adânc. Dimineaţă m-am trezit mai bine, însă minunea a durat doar 5 minute. Simţeam cum încep să tremur din tot corpul. Între mine şi gelatina de la piftie nu exista nici-o diferenţă. Cu greu am ajuns la serviciu, unde am stat îmbracată ca afară. Au trecut ore, mi-am zis că probabil este primul semn de răceală. Am prestat ceva medicamente preventiv, să nu cumva să ajung la porcină. Nimic. Răceala nu m-a cuprins şi totuşi eu tremur fără oprire. Oare chiar aşa de mult să urăsc iarna? Nu cred. Îmi e frig cu toate că în casă sunt pe puţin 23 de grade, iar eu sunt îmbracată precum un schior. Vreau să se oprească tremuratul ăsta. Cer prea mult?

Mă înebunesc după oamenii profitori. Îmi plac la nebunie leprele profitoare. Ce sug precum lipitorile toată seva din tine şi apoi trec la alta victimă. Mă omor după genul ăsta de oameni, îi iubesc. Oameni fără cuvânt, fără coloană vertebrală, doar nişte primate evoluate care ştiu să îşi bată joc şi să profite de adevăraţii oameni. Iubesc la nebunie specia asta, atăt de mult, încât aş fi în stare să mă prefac în Dracula şi să le storc si ultima picătură de sânge din ei. Oameni de nimic. Însă acum chiar am jignit noţiunea de “nimic”, până şi aia e mai valoroasă decât ei.