Sufleţica

Posts Tagged ‘Octavian Paler’

Un chip de nisip
şi mîini de nisipi
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.

Moartea cuvintelor – Octavian Paler

Azi, îmi permit să fiu tristă. Azi, îmi permit să îmi fie dor. Azi, îmi permit să-ţi simt lipsa. Azi, mai mult ca oricând îmi permit să îmi doresc îmbrăţişarea ta. Azi, am nevoie de tine. Azi, simt lipsa pasului absent. Nu mă lua în seama, azi, am febră. Îmi permit orice.

Octavian Paler

A trecut şi marea sărbătoare. Se spune că Hristos a Înviat, bravo. El a înviat şi eu am murit. Nepăsarea şi ignoranţa mi-au ucis sufletul. Încerc să găsesc ieşirea din acest ghem plin de spini care îmi strânge gâtul şi care mă sufocă încet dar sigur. A fost primul Paşte nenorocit din viaţa mea, a fost o zi banală şi fără semnificaţie. Se spune că de Paşte trebuie să fii fericit Read the rest of this entry »

Nu ştiam că floarea amară a singurătăţii
are dacă o atingi pe obraz
sunetul unor paşi care pleacă.

În versurile şi răndurile lui Octavian Paler îmi regăsesc neliniştea, aceleaşi întrebări care îmi macină sufletul exact cum se măcina şi marele maestru. Una din aceste întrebări mă chinuie groaznic: 
“Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna?” 

Sărbători cu pace şi linişte vă doresc dragilor prieteni… voi dispărea în neant. 

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întîlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş tîrî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovati,
după care, mereu înapoi, te-aş tîrî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
pîna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să tîrăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.

Octavian Paler

“Şi ştiu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; şi că în această formă de dragoste se deşteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obţine totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Şi poate că Infernul nu e decât cealaltă faţă a Paradisului. Expulzaţi din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, aşa cum aruncaţi de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălţimi. Numai o prejudecată îi socoteşte pe toţi sinucigaşii nişte oameni care şi-au încheiat socotelile cu viaţa şi nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulţi dintre ei, probabil, nu sunt decât nişte oameni care au eşuat în încercarea de a găsi o soluţie.”

Octavian Paler