Posts tagged: Opera

Clasica poveste

By Sufletica | 10/01/2009

Muzica este limba pasiunii. (Richard Wagner)

Îmi e greu să-mi depăn amintirile, dar am să încerc să vă descriu senzaţia trăită acum trei ani la prima vizionare a unei opere. Am iubit de mică muzica şi tot ce avea legătură cu această minunată artă. Am vrut să mă fac pianistă, dar dragii mei părinţi nu au fost de acord cu asta. Aveau ideea fixată că din muzică nu îţi poţi asigura un trai decent. Păcat că nu mi-am putut susţine acestă dorinţă, fiindcă astăzi poate altfel ar fi fost viaţa mea.
Acum trei ani, într-o seară friguroasă de toamnă târzie, omuleţul meu drag a decis să mă înveţe să ascult muzica clasică. Aşa că am decis să mergem la operă. Nu pot spune ce senzaţii m-au străbătut. Eram parcă înfricoşată de gândul că nu aş putea rezista până la final. Auzisem destule poveşti despre acei oameni care adorm în sala de concerte. Îmi era frică să nu trec şi eu prin starea de somnolenţă acută ce te cuprinde atunci când mintea este relaxată. Mi-am învins într-un final toate fobiile şi am purces la drum. În sală mă simţeam ca un outsider, totul era nou şi fantastic pentru mine. Sala, decorurile, lumea, freamătul, parcă eram în lumea poveştilor. De-abia atunci am realizat câte momente fantastice am pierdut până la acea vârstă. Oare de ce evitasem sa merg la operă, la concerte, dacă tot mi-a plăcut de mică acestă lume? Nici eu nu am un răspuns la această întrebare. Se spune că muzica te înalţă, adevărat, primul meu contact cu acest gen de muzică m-a aruncat într-o senzaţie înălţătoare, senzaţie neîntâlnită niciodata în viaţa mea. Această senzaţie, necunoscută profanilor ca mine, şi emoţia care o însoţeşte, e datorată în întregime măiestriei interpreţilor. Îţi mulţumesc dragule omuleţ că mi-ai deschis aceste porţi spre rai. Dacă nu ai fi fost tu, probabil că nici în ziua de azi nu aş fi avut curiozitatea de a merge măcar odată la operă sau la un concert. M-aş fi mulţumit să le urmăresc comod în fotoliu, fără să realizez că urma să pierd senzaţia cea mai puternică din viaţa mea. Au urmat trei ani în săli de concerte şi de fiecare dată trăiesc altfel, de fiecare dată mi se pare că este ceva nou, cu toate că poate am mai auzit concertul respectiv. Îmi lipsesc serile de vineri, fără tine din nou nu mai am curaj să merg şi îmi e dor de clipele frumoase trăite pe aripile muzicii. Ca să înţelegeţi mai bine senzaţia trăită la primul meu contact cu opera, am căutat fragmentul operei Traviata din Pretty Woman- este mult mai edificator decât aceste cuvinte.

Preferatele mele sunt toate, dar recomand cu căldură Concertul numărul 5 pentru vioară şi orchestră în La major, KV 215 de Wolfgang Amadeus Mozart, Intermezzo din Cavaleria Rusticană, Concertul pentru vioară şi orchestră de P.I. Ceaikovsky, Adagietto din Simfonia a V-a de Gustav Mahler şi aş înşira la nesfârşit atâtea capodopere care nu ar încăpea pe pagina acestui bloguleţ.

Citat:

“Muzica trebuie să aducă foc în inimile bărbaţilor şi lacrimi în ochii doamnelor – Ludwig von Beethoven”