Posts tagged: pantofi

Sufleţica chinuită de doi indivizi

By Sufletica | 08/06/2010

pantofiori Dimineaţă frumoasă de Marţi. M-am trezit cu zâmbetul pe faţă. Urma să fie o zi plină, dar nu conta, noaptea fusese extrem de plăcută. Cu vise lungi şi extrem de încinse. Planul de bătălie ce este întocmit de fiecare femeie, dimineaţa, atunci când face ochi, era stabilit de aseară. Problema arzătoare a femeilor dimineaţa este asemănătoare. Iar întrebarea ce le vine iute în minte, după ce şi-au băut cafeaua este : eu cu ce naiba mă îmbrac azi? Eu ştiam. Stabilisem deja de ieri. Ceva lejer, numa bun pentru căldurile astea. Apoi, zâmbetul îmi era datorat şi pentru că urma să mă încalţ cu pantofiorii săndăluţă, achiziţionaţi recent. După pregătirile de rigoare am plecat veselă spre birou. Am intrat ca o zână, măndră nevoie mare. Aveam pantofiori noi. Şi glume, şi râsete, şi întrebări de genul: unde naiba îi mai pui, că ai o grămadă? Inima îmi era împăcată. Pantofiorii au avut efectul ce îl aşteptam nerabdătoare. Însă, orice fericire ce îi este dată sufleţelului se stinge la fel de repede, precum a început. După o oră de purtat aceşti pantofiori, a început calvarul. Simţeam cum îmi explodează piciorul în ei. M-am învârtit, m-am descălţat pe sub birou. Nimic. Deja începusem să am o mare durere pe faţă. Se spune că femeile se cunosc după faţă. Dacă au o faţă căzută şi tristă, e clar că-s constipate sau le strâng pantofii. Eu mă încadram în a doua categorie. Puii mei. A fost cea mai lungă zi din viaţa mea. La întălnire de fiecare zi, încercam să fiu atentă la ce se discută în cadrul proiectului, dar gîndul meu era numai la picioruşele ce sufereau groznic. Aşa chinuială, nu am mai tras de foarte mult timp. Adevărată zi de Marţi. Acum, stând cu picioarele în apă rece, mă gândesc că poate eu sunt defectă. Oare toate femeile au probleme de genul ăsta? Eu nu am văzut până azi o faţă mai chinuită ca a mea. Şi cât de mândră şi veselă eram dimineaţă. Indivizii ăştia doi mi-au ruinat ziua şi viaţă. Nu mai amintesc că mâine probabil mă voi duce desculţă la servici. Nu de alta, dar nu mai am curaj să pun ceva pe picioruşele mele chinuite.

Pe voi vă stâng pantofii?

By Sufletica | 02/07/2009

Ce femeie nu a trecut prin chinurile iadului, atunci când o strâng pantofii? Mai greu este atunci când trebuie să şi zâmbeşti în acel moment dificil pentru tine, şi tragi un zâmbet forţat cu toate că singura ta dorinţă este să ajungi acasă şi să arunci naibii pantofii, sandalele alea nenorocite care ţi-au mutilat picioruşele. Se pare că cineva s-a gândit la o metodă de a scăpa de tot acest chin. Cine încearcă şi funcţionează să îmi spună şi mie. :D

Ne-am învăţat cu lepşele

By Sufletica | 13/01/2009

Uite că am făcut eu ce-am făcut şi iar m-am procopsit cu o leapşă. Fiindcă io nu sunt ca alţii uite că mă bag şi în leapşa asta, dar să nu uit să îi mulţumesc frumos lui vave.

1. Ce culoare de chiloţi au chiloţii pe care-i ai pe tine? Is cu dantela sau nu?

Din păcate la ora asta nu am. Sâc, sunt acasă, deci nu port. Am scăpat ieftin.

2. Cat ai purtat cel mai mult o pereche de sosete? De cate ori ai putut sa lipesti soseta de perete?

Hmm, grea întrebare. Eram în tabără, prin clasa a-8-a, şi fiindcă nu am stat bine la capitolul spălat niciodată, mama nu era cu mine, deci am fost nevoită trei zile să port aceeaşi pereche. Vă închipuiţi când am ajuns acasă nici măcar mama nu a vrut să le mai spele. Le-am aruncat. Nu am încercat să o lipesc de nimic. Nu am înţeles niciodată chestia asta cu lipitul, chiar e adevărată? :)

3. Cate perechi de pantaloni ai acasa?

Să număr: 1……………….nu mai ştiu, la cât am ajuns? :)

4. Tiai facut pantofii de dimineatza? Daca ai adidasi, cand iai spalat ultima data?

Da, chiar mi-am făcut cizmele în dimineţa asta. Pantofi nu port pe căldura asta de afară. Adidaşii din păcate sunt aşa cum i-am descălţat ultima oară, adică după ceva noroi prins pe la munte, sunt puşi în cojă de noroi până la primăvară (la fel ca brânza în coaja de brad). :)

5. Imagineazate peste 5 ani. Te-ai ingrasat?

M-ai mult de atât cât sunt, nu cred că se poate. :)

6. Daca un reporter tzar pune o intrebare indiscreta, lai pocni in muaca?

Normal, cum mama măsii să îmi pună mie întrebări indiscrete. Ştie el cine sunt eu? Cum îţi permiţi măi animalule? :)

7. Care este fantezia ta cea mai fantastica privind doo perechi de sosete rupte?

Unde-i coşul? unde-i coşul de gunoi că înebunesc:)

8. Care este opinia ta privind razboiul din fasia gaza? Esti de parere ca magda ciumac ar trebui sa intervina sau tii cu tolea la faza asta?

Nu mă pricep la politică, dar doamne fereşte să nu ne transformăm şi noi în fâşia Ciumacă, că ne ducem de râpă toţi.

9. Daca ar fi sa emigrezi, ce ti-ai lua cu tine din romania?

Creierul :)

10. Daca teai intalni vrodata cu animaloo iai da o bere?

Nu-l cunosc pe animaloo, dar io dau bere la toţi care îmi lasă un comentariu aşa că be my guest. Singurul care nu primeşte e Domnul Vasilescu, fiindcă nu ne arată şi nouă poza indecentă din folderul 4, poziţia 4. :)

Acum partea grea, întind leapşa la credal – fiindcă văd că tocmai a terminat-o pe-aia cu 99, şi mă gândesc că nu mai are ce face. :)

Apoi lui Naicu cel bengos şi mă gândesc să io întind şi lui Khristine (numai că nu-s sigură dacă mai trece pe aici).