Sufleţica chinuită de doi indivizi

Dimineaţă frumoasă de Marţi. M-am trezit cu zâmbetul pe faţă. Urma să fie o zi plină, dar nu conta, noaptea fusese extrem de plăcută. Cu vise lungi şi extrem de încinse. Planul de bătălie ce este întocmit de fiecare femeie, dimineaţa, atunci când face ochi, era stabilit de aseară. Problema arzătoare a femeilor dimineaţa este asemănătoare. Iar întrebarea ce le vine iute în minte, după ce şi-au băut cafeaua este : eu cu ce naiba mă îmbrac azi? Eu ştiam. Stabilisem deja de ieri. Ceva lejer, numa bun pentru căldurile astea. Apoi, zâmbetul îmi era datorat şi pentru că urma să mă încalţ cu pantofiorii săndăluţă, achiziţionaţi recent. După pregătirile de rigoare am plecat veselă spre birou. Am intrat ca o zână, măndră nevoie mare. Aveam pantofiori noi. Şi glume, şi râsete, şi întrebări de genul: unde naiba îi mai pui, că ai o grămadă? Inima îmi era împăcată. Pantofiorii au avut efectul ce îl aşteptam nerabdătoare. Însă, orice fericire ce îi este dată sufleţelului se stinge la fel de repede, precum a început. După o oră de purtat aceşti pantofiori, a început calvarul. Simţeam cum îmi explodează piciorul în ei. M-am învârtit, m-am descălţat pe sub birou. Nimic. Deja începusem să am o mare durere pe faţă. Se spune că femeile se cunosc după faţă. Dacă au o faţă căzută şi tristă, e clar că-s constipate sau le strâng pantofii. Eu mă încadram în a doua categorie. Puii mei. A fost cea mai lungă zi din viaţa mea. La întălnire de fiecare zi, încercam să fiu atentă la ce se discută în cadrul proiectului, dar gîndul meu era numai la picioruşele ce sufereau groznic. Aşa chinuială, nu am mai tras de foarte mult timp. Adevărată zi de Marţi. Acum, stând cu picioarele în apă rece, mă gândesc că poate eu sunt defectă. Oare toate femeile au probleme de genul ăsta? Eu nu am văzut până azi o faţă mai chinuită ca a mea. Şi cât de mândră şi veselă eram dimineaţă. Indivizii ăştia doi mi-au ruinat ziua şi viaţă. Nu mai amintesc că mâine probabil mă voi duce desculţă la servici. Nu de alta, dar nu mai am curaj să pun ceva pe picioruşele mele chinuite.

Pe voi vă stâng pantofii?

Ce femeie nu a trecut prin chinurile iadului, atunci când o strâng pantofii? Mai greu este atunci când trebuie să şi zâmbeşti în acel moment dificil pentru tine, şi tragi un zâmbet forţat cu toate că singura ta dorinţă este să ajungi acasă şi să arunci naibii pantofii, sandalele alea nenorocite care ţi-au mutilat picioruşele. Se pare că cineva s-a gândit la o metodă de a scăpa de tot acest chin. Cine încearcă şi funcţionează să îmi spună şi mie.

Ne-am învăţat cu lepşele