Rătăcesc prin ploaie încercând să dau sens picăturilor ce curg din cer. Şi merg încet de parcă aş vrea ca ploaia să îmi pătrundă în piele, să îmi spele toate păcatele. Nu reuşesc să cuprind picătura în mâna mea, nu pot agăţa stropii, e dificil când nu poţi prinde o bucăţică din cer. Aiurea paşii îmi rătăcesc prin ploaie, iar umerii îmi sunt cocoşaţi de atăta umezeală. Nu pot să îmi îndrept spatele de durere şi gânduri. Prea multe ploi sau strâns în sufletul meu. Îl simt atât de greu încât de-abia îl mai pot căra. Şi merg, şi merg încet, iar amintirile ţin pasul cu mine. Aleea din parc unde pe o ploaie de genul ăsta ne amestecam sentimentele, drumul ce îl făceam pe o vreme ca asta, spre a ne calma gândurile şi durerile, toate astea sunt strânse în paşii mei acum. Pic, pic, şi ploaia nu mai stă. Oare plouă cu adevărat sau sunt doar lacrimile mele ce te caută?