Prefaţă: 
Şi toată lumea-i fericită
şi toţi au de-mpărţit ceva
numai eu mă uit ca tâmpa
nu iese nimeni în calea mea.
Şi cum poetul prea măreţ
descrise mult prea bine în cuvinte
vă las cu Antiprimăvara lui
şi ale mele simţăminte.
În noi e loc numai de iarna
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.
Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuibul li-i stricat la stresini
Si lînga mine nu esti tu.
R. Primavara, care-ai fost,
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci, sîntem reci,
Iarna ni-i pe veci.
Schimbari mai grave decît moartea
Au fost si sînt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi,
Si ninge pîna la prasele
Ninsoarea intra-n trupul tot
E-un dans de oameni de zapada
Ce-mbratisarea n-o mai pot.
Ce daca vine primavara
Atîta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi.
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti înflorirea, primavara
Si toti cocorii emigrantï.
Adrian Păunescu
De astăzi am hăinuţă nouă, roşie şi tare frumuşică. Mă simt datoare să mulţumesc celui care a avut răbdare să mă asculte şi să îmi îndeplinească toate dorinţele în materie vestimentară internautică. Mai am de lucru, trebuie să actualizez anumite posturi, mai am lepşe de onorat, deci o să mai dureze ceva până ajung la varianta optimă pe care o visez. Dacă nu o să regăsiţi anumite chestii să nu vă supăraţi, vor apărea curând acolo unde le este locul. Aşa că prieteni, pentru mine a început oficial primăvara, chiar dacă afară e cam frig. Cineva spunea că “primăvara trebuie să faci curăţenie sufletească”, e… începutul l-am făcut, mai am însă de lucrat la mine, e greu să înveţi din nou să mergi, să faci paşi mărunţi…dar voi face… sper.
Mulţumirile mele se îndreaptă către prietenul Escu, care mi-a suportat toate întrebările legate de hăinuţa asta. Să ştii că mă ocup de achiziţionarea unui izvor… promit.
Am concluzionat:
- iubiţii nu mai sunt iubiţi;
- prietenii nu mai sunt prieteni;
- parinţii nu mai sunt ce au fost;
- 1 Martie nu mai are nici-un farmec;
- toţi ne grăbim, spre ce… nu ştiu;
- nu mai avem timp şi chef să privim în jur;
- totul este o mare vânătoare… eu îl vânez pe el, el vâneză pe alta, altul mă vînează pe mine, alta îl vânează pe altul, ea vrea bunul lui, el o vrea doar pe ea, altul o vrea tot pe ea, ea nu mai vrea pe nimeni… vânatul nu ştiu dacă mai are timp să se lase vânat. 
- facem tot din obligaţie şi din plictiseală;
- nu mai suntem aşa cum eram… de ce?
Eu nu am răspunsuri… dar îmi lipsesc vremurile când totul era altfel… mai limpede, mai frumos, mai calm… când chiar simţeam în nări mirosul de primăvara şi frezii.
P.S: sunt înebunită după frezii…
Legendă… sursa Wikipedia:
O altă legendă povesteşte cum Soarele a coborât pe pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi veselie, şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. După o luptă crâncenă, tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe cer şi a reînceput să lumineze întregul pământ. S-a început primăvara, oamenii au reînceput să zâmbească, să se veselească, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele său cald s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.
<
